Denunțul făcut de fiul Sorinei Pintea împotriva lui Liviu Pop, clasat de DNA

Redactia | 16.06.2020

Denunțul formulat de Ionuț Pintea, fiul Sorinei Pintea, pe numele lui Liviu Pop a fost clasat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a anunțat Liviu Pop.

Pe aceeași temă

DNA a clasat cauza deschisă în baza denunțului formulat de Pintea Ionuț împotriva senatorului Pop Liviu Marian întrucât fapta nu există, conform documentului făcut public de către Liviu Pop pe pagina sa de Facebook.

Fiul fostului ministru al Sănătății, Ionuț Pintea, a declarat într-o postare pe Facebook că s-a întâlnit cu denunțătorul mamei lui care i-a mărturisit că parte din bani au ajuns la senatorul PSD Liviu Pop fost ministru al Educației.

Postarea de pe Facebook a fiului Sorinei Pintea a fost ștearsă ulterior

„Dimineață am fost sunat de senatorul PSD Liviu Marian Pop și m-a rugat să mă întâlnesc urgent cu cineva. M-am înregistrat înainte să mă întâlnesc, deoarece nu știam cu cine urma să mă întâlnesc (…). Am ajuns la Pizzeria M, în Baia Mare, unde după vreo 15 minute a venit la mine un domn mic de înălțime cu părul grizonant, mi-a zis că urmează să se întâlnească cu Marius, fiul primarului din Ulmeni. După alte 15 minute a venit la mine și mi-a zis că are niște informații care o pot ajuta pe mama. Zice: «Știi, că de fapt eu n-am mai spus despre ceilalți bani». «Stați un pic, cum adică ceilalți bani?». Mi-a zis că a fost vorba de patru plăți, patru tranșe de bani, pe care el i-a făcut către Liviu Marian Pop. Odată 40.000 de euro anul trecut și odată câte 5000 de euro, tot către Liviu Marian Pop, bani care am înțeles că urmau să ajungă la mama mea (…) Am rămas șocat când mi-a spus că el este Mihai Costea, denunțătorul”, a declarat Ionuț Pintea.

Fiul Sorinei Pintea a mai povestit că denunțătorul i-ar fi povestit cum i s-a făcut flagrant în București:

”Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, dar n-am avut ce să fac pentru că mie mi-au făcut flagrant la București. Eu am fost firma subcontractoare și proprietarul firmei din București mi-a făcut flagrant în momentul în care eu luam bani. Și l-am întrebat de ce lua banii ăia? Și mi-a spus că: Păi, trebuia să îi dau mai departe. Nu mi-a spus cui. Dar după flagrant am fost cablat, am fost urmărit, am fost interceptat și n-am putut să anunț pe nimeni în legătură cu ceea ce mi s-a întâmplat și să previn pe cineva. Și în momentul ăla m-am speriat puțin, deoarece o întâlnire cu denunțătorul în a doua zi după flagrant clar nu este benefică pentru nimeni și poate avea urmări destul de grave. Așa că am ales să plec de-acolo. Și asta este mărturia mea pe care o dau acum. Cred în Justiție că lucrurile se vor reglementa, pentru că mama mea a muncit mult prea mult, este bolnavă și nu merita nimic din toate astea”, a mai declarat Ionuț Pintea în mesajul video publicat sâmbătă după-amiază, pe Facebook.

Liviu Pop neagă orice legătură cu mita

Liviu Pop a avut o reacție rapidă la Antena 3, negând orice implicare, și că nu a discutat niciodată despre bani cu Sorina Pintea. Recunoaște însă că l-a sunat de dimineață pe Ionuț Pintea și a vorbit cu el. „Niciodată în viața mea nu am avut discuții despre bani cu Sorina Pintea. Nu am vorbit cu nimeni acest subiect, niciodată în viața mea (…) Dacă cineva încerca să aducă în subiect, așa tangențial, și când era miniștrii, îi trimiteam la plimbare. Nu am discutat asemenea subiecte cu Sorina sau cu altcineva. Poate se vrea să se ajungă la mine. Posibil. Nu, pentru că cine mă cunoaște știe că nu mă ocup cu prostii din astea. Am vorbit cu Ionuț dimineață și atât. Habar nu am. Mi-e și groază să sun”, a declarat Liviu Pop, în direct la Antena 3.

Ulterior, fostul ministru al Educației, Liviu Pop, a avut o intervenție mai detaliată la Digi24.

Pop a spus că îi este neclar cum a apărut numele său în acest caz: „Cu siguranță în perioada imediat următoare se vor clarifica aceste neînțelegeri”.

Senatorul a explicat și legătura sa cu familia denunțătorului din dosarul Sorinei Pintea: „Îi cunosc de vreo 7-8 ani de zile, este părintele unui fin de-al nostru. Avem 16 fini, chiar acum sunt la un botez într-o comună din Maramureș. Legături absolut normale pe care le am cu apropiații. I-am cununat acum vreo 5 ani de zile”.

Liviu Pop a mai spus că a vorbit ultima oară cu Sorina Pintea vineri dimineață „la telefon, pe un subiect legat de Baia Mare, campanie”. „Urmează ca săptămâna viitoare să ne întâlnim să aprofundăm anumite lucruri, pentru organizația PSD Baia Mare”.

Întrebat dacă intenționează să-l dea în judecată pe Ionuț Pintea, el a răspuns: „Nu mă gândesc decât la familia mea, care a trecut printr-un șoc enorm. Să rezolv problema în familie, să asigur liniște. Mă voi apăra, pentru viitorul meu politic”.

Senatorul a mai spus că este „șocat” de reținerea Sorinei Pintea: „O cunosc bine, știu că nu face lucruri de genul acesta, niciodată n-am discutat lucruri de genul acesta, nici când a fost ministru, nici când a fost la spital, ne știm de vreo 8 ani. N-am avut niciodată discuții pe subiecte de genul acesta, nu numai cu ea, cu nimeni”.

El a mai spus că n-ar putea să spună dacă s-a întâlnit vrodată cu șeful firmei care apare în dosarul instrumentat de DNA: „Nu vă pot nici confirma, nici infirma, pentru că Baia Mare e un oraș mic, dacă ne-am intersectat la o cafea, cândva, habar n-am...”

„Îl înțeleg și pe Ionuț, habar n-am de dedesubturi”, a completat el.

„Chestiunile de partid sunt pe locul 2 azi, nu mă gândesc la partid, mă gândesc la familia mea și la imaginea mea, care e terfelită”, a spus Pop, adăugând că nu l-a contactat niciun procuror până acum.

***

Fostul ministru al Sănătății a fost arestată pe 28 februarie de Tribunalul București pentru luare de mită.

Procurorii DNA spun, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Sorina Pintea a discutat în biroul ei despre mită şi știa ce se află în pungă. DNA mai spune că fostul ministru al Sănătății a dat dovadă de perseverenţă şi dezinvoltură la săvârşirea faptei, notează Mediafax. Tribunalul București a decis sâmbătă seara arestarea preventivă a lui Pintea.

Între timp, Pintea a fost trimisă în judecată. Procurorii spun că, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.


Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.


În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.


În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22