„Fără penali în funcții publice” în varianta PSD-ALDE de modificare a Constituției

Laurentiu Gheorghe | 02.07.2019

Proiectul de lege de revizuire a Constituției conceput de coaliția PSD-ALDE preia și inițiativa cetățenească susținută de USR „Fără penali în funcții”, nu doar rezultatul referendumului din 26 mai.

Pe aceeași temă

Parlamentari PSD şi ALDE au depus la Parlament un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei. Proiectul este semnat de 140 de deputaţi şi senatori de la cele două partide. Coaliția a preluat în document și propunerea USR „Fără penali în funcții publice”.

Conform proiectului semnat de 140 deputați și senatori PSD și ALDE „nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice centrale şi locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României, cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

De asemenea, proiectul prevede modificarea articolului 94, litera d) în sensul că preşedintele României acordă graţierea individuală, dar „nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie". O altă modificare vizează articolul 115, alineatul (6). „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, nu pot reglementa în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, precum şi al organizării judiciare şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică", prevede textul proiectului.

La articolul 146, se introduce un nou text potrivit căruia Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind ordonanţele, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; excepţia se poate înainta în termen de 5 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I". Revizuirea Legii fundamentale se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit prevederilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, mai prevede proiectul.

Revizuirea Legii fundamentale se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit prevederilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, mai prevede proiectul.

Şi partidele de Opoziţie au depus luni, la Parlament, un proiect de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările:

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22