Fosta șefă a CSA Angela Toncescu condamnată la 3 ani și 6 luni închisoare în dosarul Astra Asigurări

Laurentiu Gheorghe | 02.07.2019

Fosta șefă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu a fost condamnată în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul Astra Asigurări în care era judecat și Dan Adamescu.

Pe aceeași temă

Decizia curții de Apel București poate fi atacată la Înalta Curte. Procesul în cazului lui Dan Adamescu a încetat după decesul acestuia.

Potrivit minutei sentintei, judecatorii i-au interzis mai multe drepturi Angelei Toncescu: dreptul de a fi ales in autoritati publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a exercita functii de conducere sau functia de administrator persoane juridice, pe durata executarii pedepsei principale rezultante, scrie Ziare.com

Curtea de Apel Bucuresti a mai decis condamnarea a doi fosti vicepresedinti ai CSA, Tudor Balta si Constantin Buzoianu, care au primit cate 3 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru abuz in serviciu.

Aceeasi condamnare, la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare, au primit trei membri ai Consiliului CSA: Dan Constantinescu, Daniela Popa si Corneliu -Silviu Moldoveanu.

Instanta a decis achitarea a trei directori din cadrul CSA, cu mentiunea ca fapta pentru care au fost judecati nu este prevazuta de legea penala: Anabella Ruse, Marinela Nemes si Carmen-Gabriela Ivan.

Instanta a lasat nesolutionata actiunea civila exercitata in cauza de partile civile Societatea Comerciala de Asigurare Reasigurare Astra SA - in faliment - prin lichidator judiciar, Fondul de Garantare a Asiguratilor si Autoritatea de Supraveghere Financiara.

****

Procurorii DNA anuntau in decembrie 2016 trimiterea in judecata a zece persoane in acest caz, prejudiciul fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.

"Inculpatul Adamescu Dan Grigore, presedinte al Consiliului de Supraveghere al Societatii de Asigurare Reasigurare Astra SA, in perioada 2011-2013, a administrat in mod defectuos societatea Astra, in scopul obtinerii unor avantaje personale sau in favoarea grupului de firme afiliate.

Administrarea defectuoasa a constat in utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situatia financiara a societatii Astra, masuri de natura sa acopere activitatea infractionala, dar care, in subsidiar, au determinat si alterarea grava a mecanismelor de functionare a pietei interne a asigurarilor", se arata in rechizitoriu.

Procurorii DNA mai sustin ca anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor au facut demersuri pentru a-l favoriza pe Dan Adamescu, prin incalcarea atributiilor de serviciu.

"In perioada 2011-2013, inculpatul Adamescu Dan Grigore, in calitate de reprezentant, in fapt si in drept, al Societatii de Asigurare Reasigurare Astra SA, cu incalcarea unor dispozitii din Codul fiscal si a legislatiei aplicabile pietei asigurarilor si reasigurarilor, a efectuat o serie de demersuri paguboase pentru societate, in sensul ca a lipsit-o de lichiditatile necesare desfasurarii activitatii de asigurare; de asemenea, raportarile distorsionate facute i-au impiedicat pe reprezentantii ASF sa supravegheze activitatea Astra, astfel incat sa asigure protectia asiguratilor si sa contribuie la mentinerea stabilitatii pietei asigurarilor.

Drept urmare, societatea ASTRA a intrat in procedura administrarii speciale si ulterior in faliment, paguba produsa patrimoniului acesteia fiind in suma de 795.387.999 lei", arata anchetatorii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22