Încă o amânare în dosarul Colectiv

Redactia | 03.01.2022

Procesul Colectiv se apropie de final, Curtea de Apel Bucureşti fiind aşteptată luni să pronunţe sentinţa, scrie news.ro.

Pe aceeași temă

UPDATE - Judecătorii au amânat pronunțarea unei decizii pentru data de 3 martie.

În primă instanţă, fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare în cazul clubului Colectiv. Asociaţia Colectiv GTG 3010 a scris duminică pe Facebook că 3 ianuarie este ziua in care judecătorii procesului Colectiv vor delibera şi apoi vor pronunţa hotărârea definitivă. Vor fi condamnaţi toţi vinovaţii?”, se întreabă reprezentanţii asociaţiei.

”3 ianuarie este ziua in care judecătorii procesului Colectiv vor delibera şi apoi vor pronunţa hotărârea definitivă.

Vor fi condamnaţi toţi vinovaţii? Angajaţii statului vor fi lăsaţi liberi? Îşi poate recunoaşte statul partea de vină? Care este rolul organelor de control, dar al celor care autorizează?

Ce răspundere au salariaţii statului, cei plătiţi din bani publici? Dar justiţia? Care este rolul justiţiei?

Să judece drept sau să protejeze interese? Vom afla mâine. Va urma.......”, au scris duminică pe Facebook reprezentanţii Asociaţiei Colectiv GTG 3010, a victimelor şi urmaşilor incendiului din clubul Colectiv.

La 21 decembrie 2021, instanţa a stabilit termen de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii în acest caz, la data de 3 ianuarie 2022.

Judecarea apelului în dosarul Colectiv a început în septembrie 2020. În 3 noiembrie 2021, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru mai mulţi inculpaţi, inclusiv pentru Cristian Popescu Piedone.

Şi în aprilie 2021, supravieţuitorii incendiului din Clubul Colectiv şi familiile victimelor reclamau, într-o scrisoare deschisă, schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor, ceea ce, spuneau ei, ar duce la pedepse ”mici şi nesemnificative”.

”Pentru reprezentanţii sistemului judiciar, dosarul Colectiv este nimic mai mult decât un caz complicat; pentru noi, este tragedia care ne-a distrus vieţile", au transmis atunci semnatarii documentului, adăugând că se aşteaptă să se facă dreptate.

Pedepsele date în primă instanță

  • Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

  • Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

  • Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

  • Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani.

  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

  • Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

  • De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

 

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori.

 ****

În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul "Mantras of War". La ora 22.32, în timpul concertului, izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.

 

În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. Bilanţul - 64 de morţi.

 

În 3 noiembrie 2015, mii de oameni au ieşit în stradă şi au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone. A doua zi, Victor Ponta a demisionat. Tot atunci, şi-a anunţat demisia şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. La alegerile locale din 2020, el a candidat ;i a fost ales primar al sectorului 5.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22