Iohannis: OUG pentru alegerea uninominală a șefilor de CJ, concesie făcută de Dăncilă baronilor PSD

Laurentiu Gheorghe | 03.06.2019

Președinția consideră că proiectul de Ordonanța de Urgență care instituie alegerea uninominală a președinților de Consilii Județene este un abuz al PSD pentru a-și păstra baronii în funcție.

Pe aceeași temă

În prezent, președinții de Consilii Județene sunt aleși prin vot indirect de consilierii județeni. Astfel pot apărea trocuri politice pentru anumite avantaje contra susținerii unui candidat al PSD.

Atât timp cât PSD câștiga alegerile locale cu scoruri de aproape 40%, sistemul era profitabil pentru baronii locali care își puteau aranja ploile așa cum le convenea.

La un rezultat la urne de 25% sau mai puțin, baronii sunt speriați de moarte, împreună cu toți oamenii numiți de ei în administrație. Acesta este motivul pentru care premierul Dăncilă a devenit brusc interesată de subiect și chiar dorește să-l promoveze prin OUG. Surse social-democrate spun că de fapt Guvernul e presat de baronii teritoriali și care vor o ordonanță care să le conserve funcțiile si după alegerile de la anul. În schimb promit susținerea deciziilor lui Dăncilă.

Noile prevederi legale cuprinse în proiectul pe care Guvernul Dăncilă vrea să-l treacă pe repede înainte spune astfel: „Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal”, conform Mediafax.

Declarația citită de purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolski:

„În urma adoptării de către Guvern a unei ordonanțe de urgență referitoare la modificarea legislației în privința alegerii președinților de consilii județene, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, constată că PSD nu a înțeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut într-un mod catastrofal și umblă iar la cutia cu ordonanțe de urgență, încercând să schimbe regula jocului în timpul jocului, fapt care este inacceptabil.

Votul românilor nu este bătaia de joc a PSD, atenționează Președintele României. Cetățenii le-au transmis pesediștilor în mod foarte clar că practica ordonanțelor de urgență trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituției exclusiv pentru situații excepționale. În niciun caz, acest instrument nu poate fi în continuare folosit abuziv și netransparent.

Schimbarea legii electorale, făcută astăzi prin OUG, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea președinților de consilii județene, este o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă baronilor din PSD în încercarea de a le câștiga sprijinul.

În mod evident, dacă se va schimba legislația în sensul enunțat de premier, vor fi favorizați acei președinți de consilii aflați în prezent în funcție. Adică domnii Marian Oprișan, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene.
Acești baroni PSD, panicați de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să își securizeze funcțiile, în ciuda voinței românilor. Așa ceva nu poate fi acceptat.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că un județ nu este o comunitate cu o identitate proprie, iar un preşedinte de consiliu judeţean nu trebuie confundat cu un primar. În toată lumea primarul reprezintă comunitatea, iar toate celelalte forme de organizare sunt diferite entităţi administrative.

De altfel, chiar Constituția prevede în mod expres că autorități ale administrației publice locale sunt primarii, consiliile locale și consiliile județene. Președintele consiliului județean nu este, așadar, consacrat prin Constituție ca autoritate a administrației publice și, prin urmare, nu este deloc obligatorie sau necesară alegerea sa în funcție prin vot direct.


Argumentul invocat de Guvern, că președintele de Consiliu județean ar trebui să fie ales de popor nu se susține pentru că nu există practic un “popor” al judeţului și maschează de fapt disperarea PSD, care a înțeles că este pe punctul de a pierde majoritatea în foarte multe Consilii județene.

Dacă PSD chiar este preocupat în mod real de buna funcționare a administrațiilor publice și de a îndrepta situația în privința alegerilor locale, soluția este clară: adoptarea alegerilor în două tururi a primarilor.

Aș vrea să mai adaug un singur lucru legat de intențiile manifestate deja în spațiul public de către Președintele Camerei Deputaților, conform căruia PSD urmează să elaboreze un proiect de revizuire a Constituţiei pentru punerea în aplicare a rezultatului referendumului.

Președintele României consideră că pesediștii, oricât ar încerca să-și spele imaginea, nu mai pot păcăli pe nimeni că sunt bine intenționați și interesați de a respecta voința cetățenilor. Să fie oare o simplă coincidență că imediat după ce Președintele Klaus Iohannis a convocat consultări la Cotroceni, PSD este foarte grăbit să defileze public cu inițiativa de revizuire a Constituției?”

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22