Leul continuă să piardă teren în fața euro și se apropie de pragul de 4,86 lei pentru un euro

Laurentiu Gheorghe | 09.09.2020

Cotația medie a tranzacțiilor euro/leu calculată zilnic de Banca Centrală și publicată în fiecare zi la ora 13 a fost miercuri de 4,8590 lei pentru un euro.

Pe aceeași temă

Cotația de miercuri a BNR reprezintă nivelul minim istoric al cotației monedei naționale în raport cu euro. Față de începutul anului, deprecierea leului față de euro este astăzi de 2,01%. În aceeași perioadă, forintul a pierdut 9,74% din puterea sa în fața euro, zlotul polonez s-a depreciat cu 4,7% iar coroana cehă cu 4,4%.

Tot de la începutul anului , față de francul elvețian leul s-a depreciat cu 2,01%, iar în fața dolarului american leul s-a apreciat cu 3,8% (un dolar valora în 3 ianuarie 2020 4,29 lei, iar astăzi el valorează 4,12 lei).

Potrivit prognozelor BRD, leul va încheia anul acesta la un curs de 4,87 unități în fața euro, pentru finalul anului viitor analiștii macro ai BRD vorbind de un curs de 4,97 lei pentru un euro. Cursul mediu va fi anul acesta de 4,84 lei/euro iar anul viitor va atinge 4,93 lei/euro. Cei mai mulți analiști din piață anticipează o mișcare controlată de depreciere a leului în acest an și în anul viitor, cele mai pesimiste prognoze indicând un curs de peste 5 lei/euro.

Analiștii CFA România, în marea lor majoritate, văd o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9022, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9582.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22