Mandatul de arestare al lui Bogdan Olteanu a fost prelungit cu 30 de zile

Dora Vulcan | 22.08.2016

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea DNA si a decis luni prelungirea, cu 30 de zile, a mandatului de arestare preventiva emis pe numele lui Bogdan Olteanu.Deicizia instantei a fost deja atacata de avocatul lui Olteanu, informeaza Digi 24.

Pe aceeași temă

 

 

Instanţa supremă a judecat, luni, cererea DNA ca Bogdan Olteanu să rămână în arest preventiv după expirarea mandatului de 16 zile, în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

 

La finalul judecării cauzei, Bogdan Olteanu a fost dus înapoi în Arestul Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 12 august.

 

Judecătorul urmează să decidă dacă Bogdan Olteanu rămâne în arest preventiv şi după 27 august sau dacă cererea procurorilor DNA va fi respinsă.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 12 august, arestarea preventivă a lui Bogdan Olteanu, atunci fiind emis un mandat pentru 16 zile.

 

Întrucât mandatul de arestare preventivă este până în 27 august, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut ICCJ prelungirea măsurii. Solicitarea trebuia să fie judecată vineri, dar magistratul Francisca Vasile, care va da soluţia în acest caz, a admis o cerere de amânare pentru luni a cauzei.

 

Florin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu, declara vineri că, în ultimele zile, procurorii DNA au efectuat acte procedurale în urma cărora au fost aduse probe noi în anchetă, iar acestea stau la baza cererii de prelungire a măsurii arestării preventive.

 

Întrebat dacă Bogdan Olteanu va fi confruntat cu Sorin Ovidiu Vântu în cadrul unei proceduri din dosar, avocatul a spus că aceasta este o metoda procedurală care ar putea avea loc dacă procurorii de caz dispun acest lucru.

 

Legat de o posibilă audiere a lui Călin Popescu Tăriceanu în dosarul lui Bogdan Olteanu, inclusiv în calitate de martor propus de apărare, avocatul a spus că procurorii dispun măsuri procedurale şi el nu poate să comenteze această situaţie sau aspecte din pregătirea apărării clientului sau.

 

Referitor la posibilitatea ca Olteanu sa fie supus unui test cu detectorul de minciuni, Durgheu a arătat că acest procedeu reprezintă una dintre metodele probatorii prevăzute de legislaţia penal românească şi, dacă va fi considerat necesar de către procuror, acest test ar putea avea loc.

 

Avocatul a mai arătat că în arest sunt condiţii nefaste, dar Bogdan Olteanu le suportă cu demnitate.

 

Fostul viceguvernator al BNR a stat în arest la domiciliu din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv.

  

 

 

***Înalta Curte de Casatie si Justitie a amânat vineri discutarea prelungirii arestării, la cererea avocatului lui Olteanu, amintește Agerpres.

 

"S-a acordat un termen în vederea pregătirii apărării și a depunerii unor înscrisuri. (...) Noi dorim să venim cu niște răspunsuri, cu niște contraargumente", declara atunci avocatul Constantin Durgheu.

 

El a infirmat informațiile din mass-media potrivit cărora ar lucra la o listă cu politicieni pe care să îi propună ca martori. "Vă dezamăgesc profund. Nu lucrez la nicio listă cu politicieni", a spus Durgheu.

 

ÎCCJ a decis definitiv, pe 12 august, ca fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu să fie arestat preventiv pentru 16 zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

 

Instanța supremă a admis o contestație a DNA și a desființat decizia luată de un alt complet de judecată în data de 29 iulie care dispusese arest la domiciliu, hotărând ca Olteanu să fie arestat preventiv, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, de 16 zile.

 

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22