Ministerul Justiției anunță că s-a mai confirmat încă un caz de COVID-19 în instituție

Redactia | 10.04.2020

Ministerul Justiției (MJ) anunță, în noaptea de joi spre vineri, confirmarea unui al doilea caz de COVID-19, în persoana unui angajat din cadrul direcției de contencios.

Pe aceeași temă

„Ministerul Justiției anunță confirmarea în cursul acestei seri a unui al doilea caz de COVID-19, în persoana unui angajat din cadrul direcției de contencios. Au fost dispuse imediat măsurile legale și anunțat DSP București pentru începerea anchetei epidemiologice”, transmite Ministerul Justiției.

Anterior, joi, instituția a fost evacuată după ce primul caz de infectare a fost confirmat în MJ.

Angajaţii Ministerului Justiției au părăsit, joi, birourile, iar cabinetele demnitarilor au fost evacuate ultimele.

Măsura de avacuare a fost adoptată după ce un prim angajat a fost confirmat cu Covid-19. Angajaţii se vor întoarce la lucru miercuri, 15 aprilie.

„Până atunci vom lucra online, fiecare dintre dvs. să îşi asigure capacitatea de a lucra online şi telefonic, pentru a asigura continuitatea activităţii Ministerului chiar şi în condiţiile date”, le-a transmis Cătălin Predoiu, ministrul Justiției.

În următoarele trei zile vor avea loc trei decontaminări succesive în sediul Ministerului. Ultima decontaminare a fost în data de 4 aprilie.

„Vă rog să vă păstraţi calmul şi să aplicaţi instrucţiunile. Calm, curaj şi încredere! O să trecem cu bine şi prin această situaţie. Dar pentru aceasta trebuie să aplicăm regulile. Să aveţi grijă de voi, limitaţi-vă contactele, respectaţi izolarea şi să nu uitaţi să rămâneţi conectaţi online, continuăm să funcţionăm online”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22