Ministrul Muncii: E vorba de deduceri pentru cei cu salarii mici, nu impozitare progresivă

L. G. | 17.05.2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat marţi, 17 mai, că liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu s-a referit la introducerea unor noi taxe când a vorbit despre impozitarea progresivă.

Pe aceeași temă

Ministrul a precizat că liderul partidului s-a referit la acordarea anumitor deduceri pentru persoanele cu salarii mai mici, nu la introducerea unor cote mai mari de impozitare.

„Când a vorbit Marcel Ciolacu de impozitare progresivă, nu s-a gândit la a introduce, în primă fază, cote mai mari de impozitare, ci, din cauza problemelor apărute cu preţurile, să acordăm anumite deduceri pentru cei cu salarii mai mici. Asta a fost baza discuţiei, nu neapărat pentru a introduce categorii de impozite mai mari. Va solicita preşedintele partidului o discuţie în coaliţie, ce va ieşi din coaliţie, vom comunica”, a afirmat Marius Budăi, la o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Ploieşti.

El a adăugat că în România nu mai există o cotă unică de impozitare.

„Noi în România nu mai avem impozitare unică. Avem pensionari care până la 2.000 de lei nu plătesc absolut niciun leu impozit şi se plăteşte doar pentru suma de peste 2.000 de lei. Avem în economie societăţi comerciale care plătesc 1% impozit pe venit, alţii care plătesc 16% impozit pe profit şi exemplele pot continua”, a completat Budăi.

Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marți după-amiază, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă. Însoţit de ministrul de Finanţe, preşedintele PSD i-a prezentat șefului guvernului propunerile partidului privind introducerea impozitului progresiv, începând de anul viitor, au precizat surse politice pentru News.ro.

O astfel de măsură trebuie să aibă acordul coaliţiei şi ar urma să fie aprobată până la 1 iunie, urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2023.

În schimb, ministrul Cercetării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat, marţi la Parlament, despre intenţia PSD de a introduce impozitul progresiv de la 1 ianuarie 2023, că el nu a asistat la astfel de discuţii şi că PNL ţine foarte mult la cota unică. În plus, ministrul a amintit că Guvernul României şi-a asumat să nu crească taxele.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22