În cazul unui mare cutremur, ar fi dezastru: 3 din 4 locuitori ar avea de suferit

E.b. | 15.08.2016

Dacă în România s-ar produce un seism puternic, ar fi afectaţi trei sferturi din locuitorii ţării, pentru ca infrastructura este critică în multe regiuni: 3 din 4 locuitori ai României ar avea de suferit.

Pe aceeași temă


 75% dintre români ar fi afectaţi în cazul unui cutremur puternic, iar dotările autorităţilor pentru misiunile de căutare-salvare sunt puţine sau inexistente, scrie gandul.info

 

Realitatea sumbră este dezvăluită chiar de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care ar trebui să fie în linia întâi în cazul unui dezastru de acest fel. "Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare", sunt vulnerabilităţile puse negru pe alb, în proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22