Negocieri blocate. Ministerul Dezvoltării disputat între PNL și UDMR, iar PSD revendică Finanțele

Laurentiu Gheorghe | 19.11.2021

Negocierile pentru împărțirea ministerelor între celei trei partide s-au blocat când PNL a revendicat Ministerul Dezvoltării, dorit și de UDMR, iar PSD revendică Finanțele și Transporturile de la PNL.

Pe aceeași temă

La finalul discuțiilor de joi, PNL și PSD au anunțat că viitorul guvern va avea, cel mai probabil, tot 18 ministere. Acestea ar putea fi împărțite 8 la PSD, 7 la PNL și 3 la UDMR.

PSD își dorește Finanțele, Transporturi, Economie, Muncă, Agricultură, Sănătate, Apărare, dar și Fonduri Europene, Digitalizare sau Mediu.

PNL ar primi Justiția, Externe, Interne, Educație, Energie, Transporturi, Fonduri Europene, Digitalizare sau Cultură.

Marcel Ciolacu a declarat că se așteaptă ca până duminică să se ajungă la o soluție de compromis pentru formarea Guvernului de coaliție:

„Până duminică, toate negocierile trebuie să fie finalizate, ca să intrăm de luni în procedură și să avem un guvern așa cum am promis. Sunt normale anumite discuții când formezi o coaliție. Îi asigur pe români în continuare că joi vom avea un guvern. Trebuie să înțelegem toți că până duminică aceste negocieri trebuie încheiate".

Întrebat de jurnaliști ce se întâmplă dacă UDMR se retrage, liderul PSD a fost categoric: „Dacă UDMR iese din această coaliție, automat iese și PSD. Acesta este mandatul".

Discuțiile s-au blocat vineri, după ce liberalii au insistat să aibă un minister important legat de finanţe, în condiţiile în care PSD va prelua Finanţele Publice. Florin Cîţu a transmis încă de joi că nu este de acord ca PNL să nu dea ministrul de Finanţe.

Astfel pretenția PNL de a prelua Ministerul Dezvoltării Regionale a enervat UDMR care dețin în prezent portofoliul, amenințând că în cazul în care vor pierde acest minister vor ieși din coaliție.

PNL mai vrea şi Ministerul Transporturilor, minister dorit şi de cei de la PSD.

PSD:

  1. șefia Camera Deputaților

  2. Secretariatul General al Guvernului

  3. Finanțele

  4. Munca

  5. Transporturile

  6. Fondurile Europene

  7. Apărarea

  8. Sănătatea

  9. Agricultura

PNL:

  1. premier

  2. șefia Senatului

  3. Interne

  4. Energie

  5. Justiție

  6. Transporturi

  7. Educație

  8. Externe

  9. Cultură

  10. Economie

  11. Digitalizare

UDMR:

  1. vicepremier

  2. Dezvoltare

  3. Mediu

  4. Sportului

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22