Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Guvern cu Tătaru, Arafat, Attila Cseke și Rafila

Redactia | 30.10.2021

Premierul desemnat Nicolae Ciucă s-a întâlnit sâmbătă la sediul guvernului cu Nelu Tătaru, propus de PNL pentru funcția de ministru al sănătății și Attila Cseke, ministrul intermimar al Sănătății.

Pe aceeași temă

La întâlnire au participat și secretarul de stat Raed Arafat și deputatul PSD, Alexandru Rafila, au declarat pentru G4media.ro surse politice.

Întâlnirea a avut loc la solicitarea lui Nicolae Ciucă. Discuția nu ar fi avut conotații politice, ci s-a discutat din punct de vedere tehnic despre situația din spitalele din România, supraaglomerarea serviciilor de ambulanță care nu mai fac față, despre măsurile pe care autoritățile locale ar trebui să le ia.

Totodată, s-a discutat despre autorizarea unor tratamente antivirale (Favipiravir) și posibilitatea ca acest tratament să fie prescris în farmaciile cu circuit deschis, astfel încât bolnavii de COVID care au forme ușoare să aibă acces la tratament.

S-ar mai fi discutat, potrivit surselor G4Media.ro, despre faptul că medicii de familie trebuie să se implice în gestionarea pandemiei astfel încât să-i îndrume pe pacienți și să le prescrie tratamente, dat fiind că sunt numeroși pacienți care stau acasă până în a 9-a zi de boală și ajung la spital direct în terapie intensivă cu forme grave.

Cei cinci ar mai fi discutat despre identificarea unor soluții pentru suplimentarea personalului medical. De asemenea, au fost analizate măsurile pe care România trebuie să le ia pentru transferul pacienților în străinătate.

Întâlnirea are loc în contextul în care în România se înregistrează aproape zilnic aproape 500 de decese pe zi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 413 decese și peste 12 mii de infectări.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22