Polițiștii au întrerupt live-ul de pe Facebook al femeii căreia i-au căzut gemenii de la etajul 10

Redactia | 12.08.2021

Doi copii gemeni, în vârstă de doi ani, au murit miercuri seara după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești.

Pe aceeași temă

În momentul în care a avut loc tragedia, mama acestora se afla într-o altă cameră, făcând live pe Facebook cu cel de-al treilea copil, în vârstă de cinci ani și cu două prietene.

În timp ce trecătorii priveau neputincioși cum cei doi copii își dădeau ultima suflare, femeia continua să împărtășească cu prietenii săi virtuali un moment de relaxare, cu o țigară și manele pe fundal. Transmisiunea a fost întreruptă abia câteva minute mai târziu, de polițiștii care au bătut la ușa apartamentului.

Tragicul eveniment a avut loc miercuri seara, în jurul orei 20.40, într-o zonă intens circulată din Ploiești, pe Bulevardul Republicii. Martorii au sunat imediat la 112, spunând că doi copii au căzut pe asfalt, la scurt timp unul după celălalt, de la unul dintre etajele unui bloc turn.

Potrivit Observatorul Prahovean, care citează surse din anchetă, există și câțiva martori, aflați la o terasă de vis a vis, care i-au văzut pe copii urcându-se pe fereastra apartamentului de unde au căzut.

În doar câteva minute au apărut la fața locului mai multe ambulanțe, echipaje SMURD și de pompieri, dar și polițiștii. Din păcate, căderea de la etajul zece al blocului le-a fost fatală celor doi frați în vârstă de doi ani și două luni.

Live-ul femeii a fost întrerupt de polițiști

Deși locul tragediei era înconjurat de o mulțime de oameni șocați de ceea ce s-a întâmplat, părinții celor doi copii nu apăreau de nicăieri. În urma anchetei, s-a aflat și de ce. Potrivit polițiștilor, tatăl era plecat la serviciu iar mama era în casă, într-o altă cameră față de cea în care se aflau cei doi copii.

Inițial, din datele oferite de IPJ Prahova, culese după primele declarații ale mamei, aceasta nu ar fi supravegheat copiii pentru că era ocupată cu treburi gospodărești în altă cameră.

Ulterior, s-a dovedit că femeia era ocupată cu un live pe Facebook, nu cu curățenie. Ea se afla alături de al treilea copil, în vârstă de 5 ani, și de două prietene.

Pe filmare se aud sirenele ambulanțelor care ajunseseră deja la locul dramei, însă live-ul continuă timp de 3 minute și 30 de secunde, fiind întrerupt de bătăile în ușa femeii, momentul în care polițiștii ajunseseră la etajul 10.

Potrivit sursei citate, mama copiilor nu a putut fi audiată conform procedurilor, de aseară fiind internată la psihiatrie, în stare de șoc. I-au fost însă recoltate probe de sânge, urmând a se determina cu exactitate dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Surse din rândul polițiștilor au precizat pentru Observatorulph.ro că se verifică ”preocupările” profesionale ale femeii, aceasta apărând pe rețelele de socializare în ”ipostaze mai puțin obișnuite pentru statutul de mamă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22