Secretarul de stat, Mike Pompeo: Corupția încurajează influența nocivă a adversarilor

Laurentiu Gheorghe | 02.04.2019

La întâlnirea dintre Mike Pompeo și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, secretarul de stat al SUA a subliniat importanța continuării luptei împotriva corupției care subminează instituțiile democratice.

Pe aceeași temă

Dacă în comunicatul de presă al Departamentului de stat al SUA se menționează că secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, i-a atras atenția omologului său român, Teodor Meleșcanu, asupra necesității continuării luptei împotriva corupției care subminează instituțiile democratice și încurajează influența nocivă a adversarilor, cu trimitere la Federația Rusă, în comunicatul MAE lipsesc cu desăvârșire aceste subiecte de discuții, menționându-se doar problemele de securitate. Cei doi au avut marți o întâlnire la Washington.

„Secretarul de stat Michael R. Pompeo s-a întâlnit astăzi, la Washington, cu ministrul român de externe, Teodor Melescanu. Cei doi au discutat despre strânsa cooperare în materie de securitate cu România, un aliat NATO robust, care își îndeplinește angajamentele privind cheltuielile de apărare, și despre provocările pe care NATO le are pe flancul de est. Cei doi înalți demnitari au vorbit, în mod concret, despre agresiunea Rusiei în zona Mării Negre. Cei doi au discutat și despre importanța eforturilor României de combatere a corupției care subminează instituțiile democratice și încurajează influența nocivă a adversarilor”, se arată în comunicatul de presă al Departamentului de Stat al SUA.

Pe de altă parte, varianta ministerul afacerilor externe de la București arată cu totul altfel. Nimic despre corupți sau despre „agresiunea Rusiei”.

„Cei doi oficiali au abordat o gamă largă de subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, subliniind interesul şi eforturile comune ale ambelor guverne, român şi american, pentru dezvoltarea şi intensificarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Ministrul român a subliniat importanţa vizitelor bilaterale la nivel înalt la Washington şi Bucureşti pentru dezvoltarea relaţiei bilaterale”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Discuția a vizat, de asemenea, o evaluare a priorităților de securitate transatlantică, în anticiparea reuniunii ministeriale dedicată aniversării a 70 de ani de la înființarea Organizației Atlanticului de Nord, mai transmite MAE.

Ministrul Teodor Meleşcanu a apreciat parteneriatul strâns cu Statele Unite în domeniul securității, scoțând în evidenţă rolul strategic al României şi al cooperării româno-americane în asigurarea unei abordări integrate a măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al NATO. Totodată şeful diplomației române a accentuat importanţa consolidării angajamentului american şi aliat pentru securitatea regiunii Mării Negre”, se mai arată în comunicat.

Ministrul afacerilor externe a adus în discuţie și candidatura României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică și a prezentat candidatura României la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU şi a evidenţiat experienţa tradiţională a ţării noastre în sistemul ONU.

Au mai fost discutate eforturile regionale şi globale pentru combaterea terorismului şi amenințărilor asimetrice de securitate, „secretarul de stat american remarcând contribuțiile importante ale României în cadrul organizațiilor şi mecanismelor internaționale, dar şi expertiza de înaltă ținută a specialiștilor şi profesioniștilor români”. De asemenea, a fost discutată intensificarea cooperării bilaterale în domeniul energiei.

La întrevedere au mai participat ambasadorul României în SUA, George Maior, subsecretarul de stat pentru afaceri politice, David Hale şi asistentul secretarului de stat pentru afaceri europene, Philip Reeker.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22