Șeful AEP, Mitulețu-Buică, acuzat de abuz în serviciu pentru că ar fi concediat abuziv doi directori

Laurentiu Gheorghe | 25.03.2021

Șeful Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu-Buică este pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, după ce ar fi concediat abuziv doi directori din cadrul instituției, conform G4Media.ro

Pe aceeași temă

Potrivit surselor citate de G4Media.ro, Mitulețu-Buică a fost chemat de procurorii Parchetului Sectorului 3 pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile, dar a refuzat să dea declarații în fața oamenilor legii.

Este vorba despre plecarea din AEP a lui Gabriel Saucă (Director general, Direcţia de Coordonare a Sistemului Informaţional Electoral Naţional) şi Cristian Petraru (șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale).

Sursele G4Media.ro au mai explicat că o altă acuzație care i se aduce lui Mitulețu-Buică este că a blocat mai multe posturi din cadrul AEP și nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor, deși trebuia să o facă. Cazul posturilor blocate a fost semnalat și într-un raport al Curții de Conturi.

Într-un punct de vedere transmis G4Media.ro, Mitulețu Buică a precizat că nu va demisiona din funcție, spunând că el nu i-a dat afară pe cei doi, ci doar i-a sancționat disciplinar.

”Am fost pus sub acuzare pentru pentru acordarea a două sancțiuni disciplinare cu avertisment. Eu nu i-am concediat pe cei doi, ci au demisionat inițial după sancționare, apoi le-am aprobat plecarea cu acordul părților, pe cale amiabilă. I-am avertizat pentru că au părăsit serviciul, am constatat că nu sunt de găsit în instituție. Nu aș avea de ce să demisionez. Ar fi haos în tot sistemul administrativ dacă trebuie să pleci pentru avertismente date subordonaților. Vom vedea care e calea de urmat, vom vedea dacă se va ajunge la un proces în instanță. Dosarul a fost deschis în 2019, în urma plângerii celor doi”, a declarat Mitulețu-Buică pentru G4Media.ro.

La finalul lui iulie 2019, liberalii au reclamat „PSD-izarea Autorităţii Electorale Permanente”, arătând că directori din AEP care nu au simpatii politice faţă de Partidul Social Democrat sunt demişi, iar în locul lor sunt aduse persoane fidele politic preşedintelui instituţiei, Constantin Mituleţu-Buică.

„Somăm preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, să oprească urgent acţiunea de PSD-izare a instituţiei, pe care a început-o în ultima vreme. Este strigător la cer faptul că directori din cadrul AEP sunt demişi pe bandă rulantă doar pentru că nu au simpatii politice faţă de PSD, având un comportament apolitic, aşa cum este firesc şi cum, de altfel, le impune legea. În locul acestora sunt aduse persoane fidele politic şefului instituţiei şi promovate, ulterior, pe funcţii de conducere”, se arăta într-un comunicat al PNL, transmis pe 31 iulie 2019.

Liberalii susțineau atunci că ordinele de demitere au fost emise de preşedintele AEP cu încălcarea legii de funcţionare a Autorităţii, respectiv fără avizul Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, fapt contrar art. 102, alin. 8 din Legea 208/2015. De asemenea, ei reclamă că abia după aplicarea acestor ordine de demitere preşedintele AEP a înaintat Parlamentului solicitarea de a primi aviz asupra demiterilor realizate.

„Partidul Naţional Liberal solicită preşedintelui AEP retragerea de îndată a ordinelor emise şi readucerea pe funcţiile de conducere a directorilor demişi din cadrul Autorităţii – Gabriel Saucă şi Cristian Petraru. Totodată, cerem partidelor parlamentare să ia atitudine şi să susţină solicitarea PNL de respingere a avizelor solicitate Parlamentului”, se preciza în comunicat.

PNL avertiza asupra faptului că PSD, „în ciuda retoricii politice, se află într-un proces agresiv de capturare şi compromitere a instituţiilor cheie din statul român, având ca unic scop menţinerea la putere prin orice mijloace”.

O zi mai târziu, pe 1 august, 14 organizații și experți electorali au solicitat, prin intermediul unei scrisori deschise, clarificări legate de motivele și procedurile care stau la baza demiterii de către Mitulețu-Buică a celor doi directori ai instituției, Gabriel Saucă şi Cristian Petraru.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22