Traian Băsescu va primi o locuință provizorie, pana la renovarea vilei care i-a fost acordata

P.c. | 11.03.2015

Pe aceeași temă

Guvernul a modificat cadrul legislativ printr-o ordonanta de urgenta, pentru a-i acorda fostului preşedinte Traian Băsescu o locuinţă provizorie până când vila care i-a fost acordată ca reşedinţă va fi renovată. După ce îi va fi repartizată locuinţa provizorie, Băsescu va trebuie să părăsească vila Lac 3, relateaza Romania Libera.

 

Traian Băsescu locuiește în vila Lac 3, unde actualul preşedinte Klaus Iohannis trebuie să se mute. În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă. Imobilul necesită însă reparaţii şi lucrări de renovare.

 

CITITI SI: Traian BASESCU trimite o plangere Guvernului privind LOCUINTA DE PROTOCOL: Ma voi adresa instantelor JUDECATORESTI pentru recunoasterea DREPTURILOR ce mi se cuvin

 

Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie. La acel termen, surse oficiale au declarat că fostul preşedinte Traian Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce lucrările de reparaţie şi renovare a vilei care i-a fost atribuită recent de Guvern ca reşedinţă vor fi finalizate.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22