VIDEO PSD, îngrijorat de reținerea Olguței Vasilescu: “Uman suntem alături de ea”

Tudor Despina | 31.03.2016

Reținerea Olguței Vasilescu de către DNA provoacă îngrijorări profunde în Partidul Social Democrat.

Pe aceeași temă

 

Reținerea primarului din Craiova, miercuri, de către DNA într-un dosar de corupție a provocat reacții din PSD, partid din care face parte Olguța Vasilescu. Președintele partidului le-a cerut colegilor juriști să elaboreze un ghid de practici pentru primarii aflați în campanie electorală, pentru a preîntâmpina o situație similară celei de la Craiova. Liderul social-democraților cere respectarea directivei europene privind prezumția de nevinovăție, iar cătușele să devină istorie, potrivit Digi 24.

 

Și eu şi colegii am fost foarte afectați de imaginea colegei noastre în cătuşe, au fost imagini cu un puternic impact emoţional. Uman suntem alături de Olguţa, este colega noastră, ea a fost susţinută pentru primăria Craiovei. Săptămâna viitoare, cu colegii cu pregătire juridică, să vedem dacă este nevoie de o clarificare legislativă, pentru că mulţi colegi primari vor să ştie ce se poate face. Să analizeze bine şi să fie acest ghid, ce nu trebuie să facă un candidat în campanie”, a spus Liviu Dragnea.

 

 
Conferință de presă după Reunirea Biroului Permanent Național ...

Liviu Dragnea: Și eu, ca și toți colegii mei, am fost foarte afectat de imaginea Olguței Vasilescu în cătușe.Live aici: https://www.privesc.eu/arhiva/66382

Posted by Privesc.Eu on Thursday, March 31, 2016

 

Pusă sub arest la domiciliu, joi, de magistrații Tribunalului București, Olguța Vasilescu e susținută și de vicele PSD și candidatul partidului la primăria Capitalei, Gabriela Firea, care i-a transmis “să fie liberă”.

 

"Sunt alături de Olguța Vasilescu, sunt alături de familia sa. Este mamă, îmi dau seama cât de mult suferă un copil și părinții unui om politic atunci când îl văd în cătușe, când îl văd la instituții. (…) I-am dorit să fie liberă, să se poată apăra în condiții de libertate, niciodată nu ne-am opus acțiunilor justiției. Credem că fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale, dar nu poți să nu fii aproape de un om pe care îl cunoști, de un coleg, în astfel de momente și să îi dorești tot binele din lume, sănătate și libertate, că sunt cele mai de preț", a declarat Gabriela Firea, înainte de ședința BPN al PSD.

 

Un alt mesaj de susținere pentru primarul din Craiova a venit de la Elena Udrea. Ea s-a arătat indignată de faptul că Olguța Vasilescu a fost scoasă cu cătușe din sediul DNA: “Da' ce se putea intampla? Sa o ia femeia la fuga, sa bata politistii?”, întreabă Udrea retoric pe Facebook.

 

Inca o data se dovedeste ca prezumtia de nevinovatie si considerarea demnitatii umane, pe care Europa striga catre noi sa le respectam, se aplica doar puternicilor zilei, care obtin despagubiri uriase de la televiziuni sau rejudecarea unor procese, atunci cand pretind/considera ca li s-a afectat imaginea. Ma voi duce la Arestul Central, acolo de unde ma scoteau incatusata acum un an, pentru a dovedi ca exista curaj si solidaritate in societate. Nu conteaza culoarea politica, ci nevoia unei societati normale, fara de care Romania nu poate avea viitor”, a scris Udrea pe rețeaua de socializare. Ulterior, după ce justiția a decis plasarea primarului din Craiova în arest la domiciliu, Udrea a revenit: “Ma bucur pentru decizia ca Lia Olguta Vasilescu sa nu ramana in Arestul Central, asa cum m-as bucura pentru orice femeie. Ca una care am trecut prin experienta arestului si a catuselor, imi este foarte greu sa fiu de acord cu cei care m-au criticat pentru ca "am luat apararea unei psd-iste!" Cat de profund si nociv este scindata societatea daca suntem umani unii cu ceilalti in functie de apartenenta ori simpatiile politice??? Din pacate, suntem atat de invrajbiti si am devenit atat de rai, incat sunt putine sansele sa ne mearga bine ca popor”.

 

Magistrații Tribunalului București au decis, joi, să o plaseze pe Lia Olguța Vasilescu în arest la domiciliu. DNA ceruse inițial arest preventiv pentru primarul Craiovei. Decizia nu e definitivă și poate fi atacata cu apel. Lia Olguța Vasilescu, primarul din Craiova, a fost reținută miercuri de procurorii DNA într-un dosar de corupție si a fost scoasa incatusata din sediul DNA. Joi, la ieșirea din tribunal, primarul Craiovei a spus că va contesta decizia: „Da, instanța a hotărât arest la domiciliu, vom contesta această decizie. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, nici măcar procurorul astăzi nu a spus că în sarcina mea s-ar fi reținut vreo mită de bani, că aș fi luat bani de undeva”, a spus Olguța Vasilescu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22