Zegrean, fost președinte CCR: România va fi tratată ca o țară bananieră din cauza Secției speciale

Dora Vulcan | 16.09.2019

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că România se descalifică pe plan internațional din cauza înființării secției de anchetare a magistraților.

Pe aceeași temă

În susținerea observației sale, Zegrean invocă punctul de vedere cu privire la înființarea SIIJ, trimis Curții de Justiție a UE, în care Comisia Europeană avertizează că înfiinţarea de către puterea PSD-ALDE a Secţiei Speciale încalcă Tratatul de aderare al României la UE și Carta drepturilor fundamentale ale UE.

„Această informaţie ar trebui să reprezinte o nouă tragere de mânecă a puterii de la Bucureşti să termine cu această SIIJ, o structură care nu există nicăieri în Europa.

Practic, Comisia şi-a menţinut poziţia exprimată în cadrul raportului MCV, unde a explicat că nu există nicio logică pentru existenţa acestei structuri.

Comisia spune clar că se încalcă regulile şi tratatele UE. Este acelaşi răspuns pe care l-au dat atât Comisia de la Veneţia cât şi grupul de experţi GRECO.

În curând nu o să ne mai creadă nimeni. Ne vor trata ca pe o ţară bananieră. Uitaţi-vă la limbajul ultimelor rapoarte, atât al Comisiei cât şi al GRECO, care au renunţat la tonul diplomatic în favoarea unor termeni extremi de duri”, atrage atenţia Augustin Zegrean, fostul preşedinte al CCR, într-un interviu acordat Adevărul.

În punctul de vedere trimis CJUE, Comisia Europeană avertizează că, prin înființarea Secției, România încalcă articolul 19 din Tratatul UE şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor, potrivit unor documente publicate de G4media,

Comisia spune că SIIJ nu prezintă garanţii de independenţă iar înființarea ei a fost de natură să inhibe independența magistraților, afectând, implicit, și încrederea cetăţenilor în Justiţie.

De asemenea, Comisia precizează că nu înființarea în sine a unui nou parchet specializat este problema ci lipsa unei ”justificări obiective și plauzibile”, partidele de la guvernare din acel moment, PSD și ALDE, neoferind argumente credibile care să justifice înființarea ei. Comisia se referă la lipsa unor statistici care să ateste existența fenomenului infracționalității în rândul magistraților, care ar fi justificat înființarea unui parchet special destinat anchetării lor.

Comisia nu-și ascunde temerea că, de fapt, SIIJ a fost înfiinţată tocmai pentru a prelua dosare sensibile de la DNA, în contextul în care „ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”.

Potrivit sursei citate, CE face trimitere, la încercări ale SIIJ de a prelua dosare de la DNA precum cazul Tel Drum în care este investigat fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

Imediat după înfiinţare, şeful acestei SIIJ, Gheorghe Stan, a dispus retragerea mai multor apeluri ale DNA din dosare de mare corupţie. La scurt timp, Stan a fost propus și susținut de PSD în postul de judecător la CCR. Stan și-a obținut licența în Drept la trei ani de la finalizarea studiilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22