Alina Gorghiu (PNL), dupa decizia CCR in cazul Dan Sova: Demisiile lui Ponta si Tariceanu sunt necesare

T.d. | 08.04.2015

Pe aceeași temă

Demisiile premierului Victor Ponta si a presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, sunt “necesare”, a declarat miercuri co-presedintele PNL Alina Gorghiu, ca reactie la decizia CCR privind votul Senatului in cazul Dan Sova. Curtea Constitutionala a admis, astazi, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) si a decis existenta unui conflict de natura constitutionala intre autoritatile statului – respectiv cea Legislativa si cea Judecatoreasca. Prin decizia de miercuri, Senatul este obligat sa redacteze o hotarare privind rezultatul votului in cazul Dan Sova si sa o trimita spre publicare la Monitoriul Oficial, hotarare pe care liberalii o vor contesta, dupa cum a spus Gorghiu.

CCR a respins, miercuri, celelalte doua sesizari in acest caz, din partea presedintelui Iohannis si a PNL.
 

“Cardasia” Ponta-Tariceanu

Intr-o conferinta de presa organizata la scurt timp dupa aflarea deciziei Curtii Constitutionale, liderul liberal i-a cerut lui Calin Popescu Tariceanu sa plece de la sefia Senatului, vorbind despre o “cardasie” intre premierul Victor Ponta si presedintele Senatului, potrivit Ziare.com.

"Ii cer lui Victor Ponta sa rupa cardasia cu Tariceanu cand vine vorba de Justitie. Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa plece de la sefia Senatului. Am o umbra de speranta ca executantul si autorul moral al acestei, sa-i spun elegant, escrocherii politice din 25 martie, Ponta si Tariceanu, sa se conformeze voluntar deciziei CCR. Cand spun ca imi doresc sa se conformeze voluntar, repet solicitarea noastra de a elebora hotararea cu semnatura lui Tariceanu astazi si de a o trimite catre Monitorul Oficial", a precizat Gorghiu.

Co-presedintele PNL i-a cerut sefului Senatului sa incheie acest conflict institutional.

"Cerem ca astazi Senatul, prin presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu, sa trimita catre Monitorului Oficial hotararea de aprobare a cererii DNA in cazul senatorului Dan Sova (...), pentru a pune punct unui conflict intre institutiile statului, adica puterea legislativa si puterea judecatoreasca", a continuat Alina Gorghiu.
 

Dupa ce au contestat votul, liberalii vor sa conteste hotararea

Gorghiu a explicat de ce a spus "hotarare de aprobare" si nu "hotarare de respingere", in conditiile in care senatorii nu au incuviintat cerere DNA de retinere si arestare a lui Sova.

"Vom face ce am anuntat, vom cotesta hotararea Senatului de respingere (dupa publicarea in MO - n.red.) la CCR. Stim inca de pe acum solutia. Hotararea Curtii Constitutionale nu poate fi decat in acord cu jurisprudenta constitutionala pe aceste subiecte", a lamurit liderul liberal.
 

Gorghiu cere demisia lui Ponta

De asemenea, Alina Gorghiu a punctat ca Victor Ponta trebuie sa isi dea demisia atat din functia de premier, cat si din cea de presedinte al PSD, considerand gestul ca fiind “necesar”.

"Ma astept ca Ponta sa incerce sa acopere (scandalul - n.red.), nu stiu daca va reduce TVA pana la 2% pana diseara. Altfel, nu mai are ce cauta la Palatul Victoria si la sefia PSD. Demisiile lui Tariceanu si Ponta sunt astazi necesare", a afirmat liderul liberal.
 

CCR: Senatul a blocat activitatea Justitiei

In cazul Dan Sova exista un conflict de natura constitutionala intre autoritati, a decis miercuri Curtea Constitutionala, dupa ce a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit deciziei CCR, senatorii au blocat activitatea Justitiei. In ce priveste sesizarile venite din partea presedintelui Iohannis si a PNL, CCR a decis ca acestea nu sunt admisibile.

CCR a admis sesizarea CSM pentru ca Senatul nu a redactat si publicat hotararea care atesta rezultatul votului in cazul Dan Sova. Ca urmare a deciziei CCR, Senatul are obligatia de a redacta hotararea, de a comunica hotararea si de a o publica in Monitorul Oficial

Dupa publicarea hotararii Senatului in Monitorul Oficial, urmeaza o alta dezbatere pe tema constitutionalitatii. Daca CCR va decide ca hotararea din Monitorul Oficial este neconstitutionala, abia atunci se va pune din nou problema arestarii lui Dan Sova.

Zegrean a mentionat ca hotararea pe care urmeaza sa o adopte Senatul va fi luata in baza legii aflate in vigoare la momentul respectiv si ca aceasta hotarare poate fi atacata, la randul ei, la Curte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22