Pe aceeași temă
Presedintele Klaus Iohannis a decis sa faca noi numiri si rechemari ale unor diplomati romani in mai multe Ambasade ale Romaniei. Capul de afis il tine fostul director al Serviciului Roman de Informatii (SRI), George Maior, el fiind numit Ambasador in Statele Unite ale Americii. De asemenea, Emil Hurezeanu va prelua Ambasada Romaniei in Germania. Ion Jinga paraseste Ambasada Romaniei la Londra si preia functia de ambasador la ONU. De asemenea, presedintele l-a rechemat pe Nicolae Manolescu de la Ambasada pe langa UNESCO, in locul sau urmand sa vina Adrian Cioroianu.
Numirile si rechemarile decise de Iohannis au fost facute dupa consultari cu premierul Ponta si cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Numirile urmeaza a merge la audieri in Comisiile de Politica Externa ale Parlamentului. Totodata, Administratia Prezidentiala vorbeste despre solicitarea acceptului statelor si organizatiilor in cauza. Ulterior, vor fi emise decretele de numire.
Lista completa de rechemari si numiri in functii de Ambasadori:
a) Rechemări
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Iulian Buga, ambasador în SUA
•Dna Maria Ciobanu, ambasador, Şeful Misiunii României pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Silvia Davidoiu, ambasador în Republica Austria
•Dna Daniela Grigore Gîtman, ambasador în Republica Cehă
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador în Republica Franceză şi în Principatul Monaco
•Dl . Ion Jinga, ambasador în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Nicolae Manolescu Apolzan, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dna Răduţa Matache, ambasador în Regatul Suediei
•Dna Simona Miculescu, ambasador, Reprezentant permanent la ONU- New York
b) Numiri
•Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
•Dl. Bogdan Mazuru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Austria
•Dl. Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar şi plenipotentiar în Republica Federală Germania
•Dna Luminiţa Teodora Odobescu, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
•Dl. Cristian George Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA
•Dl. Adrian Cosmin Vieriţă, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva
•Dna Carmen Liliana Podgorean, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Argentina şi Republica Paraguay
•Dl. Iulian Buga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei
•Dl. Mihai Constantin Coman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Arabiei Saudite
•Dl. Constantin Mihail Grigorie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă
•Dl. Adrian Mihai Cioroianu, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
•Dl. Ion Jinga, ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU
•Dl. Viorel Moşanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Belarus
•Dl. Adrian Davidoiu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Norvegiei
Cine este George Maior
George Maior este fiul istoricului Liviu Maior, fost ministru al Educatiei intre 1992-1996 si senator PSD in 1996-2000, precum si ambasador in Canada. Potrivit Hotnews, Liviu Maior a fost extrem de influent in PSD Cluj, fiind considerat un mentor al asa-numitului Grup de la Cluj (Ioan Rus, Vasile Dincu, Vasile Puscas).
Maior este profesor universitar, titular al cursului masteral Politica Externa si de Securitate Comuna la Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana din universitatea de stat SNSPA. A urmat cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (1988-1991), apoi studii de masterat in drept international si comparat al Universitatii George Washington din Washington D.C. (1991-1992), unde a obtinut titlul de Master of Arts in Drept International si Comparat.
In anul 1998 a obtinut titlul de doctor in drept international al Universitatii Babes-Bolyai, cu teza de disertatie cu denumirea National si european in jurisprudenta Curtii Europene de la Strasbourg, nominalizata pentru Premiul Most acordat de UNESCO. In anul 2001 a absolvit Colegiul National de Aparare din Bucuresti.
Din anul 1992 lucreaza ca diplomat in Ministerul Afacerilor Externe, in perioada 1997 - 1999 fiind Insarcinat cu afaceri la Ambasada Romaniei in Irlanda.
Dupa castigarea alegerilor de catre Partidul Social Democrat (PSD), George Maior a fost numit in decembrie 2000 in functia de Secretar de Stat si Sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare din Ministerul Apararii Nationale. In aceasta calitate, a condus negocierile de aderare la NATO.
La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD.
La data de 4 octombrie 2006 George Maior a fost validat in plenul Parlamentului ca director al Serviciului Roman de Informatii. A plecat de la sefia SRI la inceputul anului 2015, cand si-a dat demisia. In locul sau a venit a venit Eduard Hellvig.
Cine este Emil Hurezeanu
Nascut Emilian, in 26 august 1955, la Sibiu, Emil Hurezeanu este un scriitor si publicit, fost redactor la Radio Europa Libera intre 1983 si 1994.
Studiaza Dreptul la Facultatea din Cluj-Napoca, iar in 1980 isi incepe cariera de jurisconsult in zece sate din zona Sebes-Alba, unde lucreaza pentru un an.La 1 noiembrie 1982 pleaca la Viena, cu bursa. Ulterior, Hurezeanu merge la München, unde se angajeaza ca redactor la Radio Europa Libera. In 1983 primeste azi politic in Germania si devine consultant de specialitate pentru diverse posture de radio si televiziune europene.
In 1985 merge in SUA, cu o bursa la Universitatea Charlottesville din Virginia, acolo unde studiaza stiinte politice. Se intoarce in Germania, unde isi continua studiile la universitati americane din Europa; ulterior isi va sustine masteratul in Relatii Politice Internationale si Strategie la Boston, potrivit Radio Europa Libera.
In 1990, Emil Hurezeanu se intoarce in Romania si participa la “Fenomenul Piata Universitatii”. In 1994, devine pentru o scurta perioada director al departamentului romanesc al radio Europa Libera. In ianuarie 1995 pleaca la Köln pentru a lucra ca director al sectiei romane a Deutsche Welle. In 2002 se intoarce definitiv in Romania.
Realizeaza emisiuni TV la Antena 1, Realitatea TV, dar isi continua si cariera radio la Europa FM.
In martie 2003, Emil Hurezeanu devine consilier personal al premierului de la acea vreme, Adrian Nastase. Se ocupa cu probleme de analiza politica in Externe si demisioneaza dupa sase luni.
In Romania, el publica si doua volume de eseuri politice: “Intre caine si lup (1996) si “Cutia Neagra” (1997), pentru cel din urma fiind distins cu Premiul pentru Publicistica al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Emil Hurezeanu are cetatenia germana, obtinuta dupa ce a reusit sa ajunga in Germania de Vest in 1982, remarcandu-se ca disident si jurnalist critic fata de regimul comunist de la Bucuresti, potrivit HotNews. Zilele trecute, el a declarat pentru presa ca a depus actele pentru obtinerea cetateniei romane, demersul fiindu-i aprobat. Pentru a fi Ambasador al Romaniei, o persoana trebuie sa detina cetatenia romana.
Mihnea Motoc, ambasador in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord:
Casatorit cu fostul judecator al Curtii Constitutionale a Romaniei si actual judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului Iulia Motoc, Mihnea Motoc a fost ambasadorul Romaniei la Uniunea Europeana, numire facuta in timpul guvernarii Tariceanu. Potrivit Gandul, Motoc este diplomat de cariera si absolvent al Facultatii de Drept din Universitatea din Bucuresti. El are studii post-universitare in drept international privat la Facultatea de Drept aUniversitatii din Nissa si studii de masterat in drept international public si comparat la Univesitatea George Washington. In 2014, el a refuzat postul de ministru de Externe.
Bogdan Mazuru, ambasador in Republica Austria:
Bogdan Mazuru a detinut functia de ambasador in Franta din septembrie 2010. Intre 2009 si 2010 a fost secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe. Intre 2006 si 2009, Mazuru a fost ambasador al Romaniei la Berlin, in Germania, iar intre 2001 si 2004 a detinut sefia misiunii Romaniei la NATO. El a lucrat si in ambasada Romaniei de la Washington intre 1996 si 1998 si 2000-2001. Dupa o gafa comisa de Institutul Cultural Roman din Paris in timpul vizitei presedintelui Iohannis in Franta, Comisia de Politica Externa a cerut in februarie rechemarea in tara a lui Mazuru.
Luminita Teodora Odobescu, ambasador la Uniunea Europeană
Luminita Odobescu a fost secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe in perioada februarie-noiembrie 2012, ulterior devenind consilier de stat in cadrul Cancelariei Premierului Romaniei. Intre iunie 2008 si februarie 2012, ea a fost director general al Departamentului Uniunea Europeana din Ministerul Afacerilor Externe.
Iulian Buga, ambasador in Regatul Suediei:
Iulian Buga, 58 de ani, a fost numit ambasador in SUA de Traian Basescu, in 2013, dupa ce il respinsese in 2007, ca propunere a ministrului de Externe de atunci, Adrian Cioroianu. Buga a fost ambasadorul Romaniei in Irlanda, intre 2009 şi 2013, iar intre 2001 şi 2007 a detinut postul de ambasador al Romaniei in Olanda.
Buga a fost implicat intr-un scandal diplomatic pe vremea cand activa ca diplomat in Olanda. In 2003, el a cerut MAE „contracararea” unui ziarist olandez, Olaf Tempelman, corespondent in Europa de Est al cotidianului olandez „De Volkskrant”, descris intr-o sinteza oficiala trimisa in Centrala drept un „pericol” pentru imaginea Romaniei in Olanda.
Buga a mai lucrat ca secretar de stat al MAE intre 2007 si 2009, iar in perioada 1997-1998 a fost consul al Romaniei la Los Angeles, in timp ce Mircea Geoana era ambasador la Washington. Conform CV-ului, Buga a intrat in diplomatie in 1992, după ce a activat inainte de 1989 ca cercetator stiintific la Institutul de Cercetari si Proiectari Electrotehnice, apoi din 1990 în 1991 ca reprezentant in Romania al firmei Electronum.
Mihai Constantin Coman, ambasador in Regatul Arabiei Saudite:
Mihai Constantin Coman era pana in prezent insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Ryad. El a mai detinut postul de ambasador al Romaniei in Kenya, din 2005 pana in 2008, anterior fiind insarcinat cu afaceri la Beirut, in Liban, din 2001 pana in 2005. Coman lucreaza in diplomatie din 1988. Pe site-ul MAE nu exista un CV oficial, de altfel Coman fiind acuzat in presa, in 2008, ca ar avea un CV cu informatii care nu corespund realitatii.
Constantin Mihail Grigorie, ambasador in Republica Ceha:
Constantin Grigorie a detinut postul de ambasador al Romaniei in Rusia, din 2008. Anterior, din 2004 a fost ambasadorul Romaniei in Turcia, iar din 1999 in 2003 a fost ambasadorul Romaniei in Bulgaria. Din 1995 in 1999 a fostul seful misiunii romanesti din Italia si Malta. Din 1993 a fost consilierul lui Teodor Melescanu, pe cand acesta era ministru de Externe. Grigorie a intrat in diplomatie in 1990. In perioada comunista, a lucrat ca economist la Ministerul Culturii si ca referent si sef de comisie in Uniunea Studentilor Comunisti din Biroul pentru Turism si Tineret (BTT).
Adrian Mihai Cioroianu, ambasador la UNESCO.
Adrian Cioroianu (48 de ani) este fost ministru de Externe in cabinetul Tariceanu, fost senator si membru PNL si actualul decan al Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
In 2007, presedintele de la acea vreme Traian Basescu nu a fost de acord cu numirea lui Cioroianu la sefia MAE, in locul fostului ministru Mihai Razvan Ungureanu, iar premierul de atunci Tariceanua contestat decizia la Curtea Constitutionala.
Adrian Cioroianu este recunoscut ca avand o cariera diplomatica marcata de gafe.
La o intalnire pe care a avut-o cu secretarul de stat american, Condoleezza Rice, el a intrerupt-o de mai multe ori spunand "Da", "da, da, desigur", "bineinteles" si "va multumesc foarte mult", fara sa astepte ca oficialul SUA sa isi termine discursul.
De asemenea, in contextul ucierii unei italience de catre un immigrant roman de etnie roma in Italia, Cioroianu s-a evidentiat printr-o noua gafa, spunand in cadrul unei interventii televizate ca “astfel de oameni ne fac de ras” si ar trebui trimisi in desertul egiptean.
Intr-o vizita in Macedonia, in vara lui 2007, Adrian Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul. In noiebrie 2007, aflat in vizita alaturi de premierul de atunci Calin Popescu Tariceanu, Adrian Cioroianu s-a imbratisat cu liderul Asociatiei romilor refugiati politici din Italia, Costica Argint. Argint era acuzat de mai multe infractiuni in Romania, ulterior fiind arestat si pentru infractiuni comise pe teritoriul italian.
Ion Jinga, ambasador la ONU:
Ion Jinga a detinut postul de ambasador al Romaniei in Regatul Marii Britanii din 2008 pana in prezent. Anterior, el a fost ambasador in Belgia, din 2003. Jinga a intrat in diplomatie din 1992, la MAE. Anterior, el a lucrat ca inginer fizician la Institutul de Reactori Nucleari Energetici din Piteşti, din 1986 pana in 1991 si ca profesor de scoala si liceu in Bucuresti.
Jinga a fost acuzat ca a reactionat cu intarziere la criza provocata in Marea Britanie de campania anti-imigratie a UKIP, care avea ca tinta romanii si bulgarii, insa ulterior a avut mai multe interventii in presa si Parlamentul britanice, incercand sa demonstreze cu cifre ca situatia nu este asa cum sustineau tabloidele britanice si UKIP.
Viorel Mosanu, ambasador in Belarus:
Viorel Mosanu a fost adjunctul ambasadorului Romaniei la Kiev, Ucraina, cu rangul de ministru-consilier. Sotia sa, Nadia Mosanu, lucreaza la Institutul Cultural Roman de la Kiev. Incepand cu 2008, el a mai lucrat la Ambasada Romaniei din Malaezia si in centrala MAE.
Adrian Davidoiu, ambasador in Regatul Norvegiei:
Adrian Davidoiu a fost insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Viena, Austria, din 2012. Sotia sa, Silvia Davidoiu, este ambasadorul Romaniei la Viena din 2009, ea fiind retrasa de la post de Klaus Iohannis.
Adrian Cosmin Vierita, Reprezentant permanent pe langa Oficiul ONU Geneva:
Adrian Vieriţa a fost ambasador al Romaniei la Wasghinton in perioada 2007 – 2013, fiind anterior secretar de stat pentru afaceri europene in cadrul MAE. El a mai fost ambasador extraordinar si plenipotentiar in Germania in perioada 2002 – 2006. Dupa plecarea de la ambasada din SUA, el a devenit director la Directia ONU.
Carmen Liliana Podgorean, ambasador in Republica Argentina si Republica Paraguay
Carmen Podgorean este sotia fostului deputat Radu Podgorean, care ocupa în prezent funcţia de secretar de stat in Ministerul de Externe. Ea a fost director general in MAE si ministru plenipotentiar in cadrul ambasadei de la Londra, adica adjuncta sefului de misiune.