De același autor
Înlocuirea, prin hotărâre de guvern, a d-lui Marius Oprea de la conducerea IICCMER cu d-l Vladimir Tismăneanu, cât şi unele modificări, din aceeaşi hotărâre, în statutul instituţiei nu încetează să producă unde de şoc în apele tulburi ale gazetăriei româneşti.
Săptămâna trecută, Observator cultural (nr. 515) publica un întreg grupaj sub titlul deloc echivoc Politizarea IICCMER. Ideea majorităţii colaboratorilor (Carmen Muşat, Ştefan Stoica, Iulia Popovici, Liviu Cangeopol, Zoe Petre, Doina Ioanid, Ciprian Şiulea, o relativă excepţie făcând articolul lui Ovidiu Pecican) este simplă, unilaterală şi, exprimată concis în titlul dat de d-na Muşat, sună astfel: Când ştiinţa şi conştiinţa devin cantitate neglijabilă. E desigur vorba despre „ştiinţa şi conştiinţa“ d-lui Vladimir Timăneanu şi a colaboratorilor săi!
Tismăneanu nu ar avea „ştiinţă“, pentru că dovedeşte numai un „anticomunism discursiv“ (Carmen Muşat) şi se rezumă la „rafinate şi academice analize de condamnare intelectuală“, pregăteşte simpozioane despre comunism şi o abordare în care comunismul devine „obiect muzeal“ (Iulia Popovici). Cu asemenea metode, crede această autoare care visează, pasămite, la comasarea IICCMER cu Mossadul, Eichmann ar fi rămas şi acum în Argentina, citind-o harnic pe Hannah Arendt! Marius Oprea era, dimpotrivă, omul faptei, săpa prin munţi după osemintele morţilor ucişi de Securitate, uneori chiar „fără mănuşi“, deoarece nu avea bani. „Daţi-i înapoi sapa lui Marius Oprea!“, strigă, aşadar, patetic Doina Ioanid. Alteori, chestiunea se pune în termeni apicoli ori „macho“: fără Marius Oprea şi cu articolul din statut privitor la sesizarea Parchetului schimbat (voi reveni asupra acestei chestiuni), IICCMER devine o „matcă fără ac“ (Zoe Petre) şi un institut „castrat“. Nici cu conştiinţa nu stă bine Tismăneanu: are un comportament „abuziv şi revanşard“, e un „acrobat perfect“ (Carmen Muşat). Reapare şi vina ereditară, deoarece „şi trupul, şi creierul naţiei sunt batjocorite de urmaşii asasinilor noştri“ (Liviu Cangeopol). În general, tot „anticomunismul“ din România a ajuns „business şi isterie“ (Ciprian Şiulea). E inutil să mai multiplicăm citatele din aceste texte dominate de resentiment pentru oricine are legătură cu guvernul Boc, cu Traian Băsescu şi cu cei care îl susţin, care, din nou după d-l Cangeopol, sunt nişte „utecişti democratizaţi“. Merită, în schimb, de discutat fără părtinire, sper, schimbările de la IICCMER.
1. Vladimir Tismăneanu este, indiscutabil, cel mai bun specialist pe care îl avem în istoria comunismului românesc. Acest lucru e trecut sub tăcere sistematic şi penibil de majoritatea contestatorilor săi, deşi nimeni, după ştiinţa mea, nu a avut îndrăzneala să nege explicit acest fapt. Numirea în fruntea unei asemenea instituţii a celui mai bun specialist în materie este normală şi, în sine, ireproşabilă. A vorbi în acest caz despre „autopromovare“ sau „fixaţie psihotică în trecut“ (Ciprian Şiulea) este o nerozie.
2. Încercarea de a opune „mapa şi sapa“, respectiv cercetarea academică în biblioteci şi arhive investigaţiei pe teren şi cercetării gropilor comune este absurdă (aşa cum recunoaşte şi d-l Pecican) şi, dacă e venită din partea unor intelectuali, ba chiar istorici, dezonorantă. IICCMER ar trebui să se ocupe de toate aceste aspecte şi nu rezultă de nicăieri că d-l Tismăneanu ar fi împotriva condamnării personale a unor torţionari dovediţi, după cum o şi spune într-un interviu recent din Evenimentul Zilei. Pe de altă parte, nici d-l Oprea nu este numai mânuitor de „sapă“. El însuşi a scris despre istoria Securităţii.
3. Indiscutabil: există o politizare excesivă a cercetării comunismului românesc, dar angelica sa „descoperire“ abia acum de către partizanii lui Oprea e hilară. Rivalitatea dintre PNL şi PD-L plus Traian Băsescu s-a regăsit şi aici, de ani buni, fiecare dintre cele două partide de dreapta încercând să-şi construiască o legitimitate „anticomunistă“. Marius Oprea a fost numit director al IICCR, nou înfiinţat, şi pe criterii politice, fiind el pe atunci membru PNL, consilier al premierului Tăriceanu, dar şi critic vehement al lui Traian Băsescu. De asemenea, în spiritul adevărului, trebuie admis că şi numirea d-lui Tismăneanu are şi un caracter politic, fostul preşedinte al Comisiei prezidenţiale fiind, cum se ştie, un susţinător înfocat al preşedintelui.
4. Marius Oprea şi partizanii săi susţin că, odată cu schimbarea directorului IICCMER, această instituţie s-a „teoretizat“, deoarece, în textul ordonanţei de constituire, un articol care spunea că IICCMER adună date şi informaţii şi, în baza lor, „sesizează organele de cercetare penală“ (art. 3, al. f) a fost schimbat. În noua formă, se spune numai că datele şi informaţiile adunate de institut „pot fi utilizate de către organele de cercetare penală“ (art. 3, al. b). Dar, mai întâi, să reamintim că, deşi Parchetul se poate sesiza la cerere, el nu se sesizează obligatoriu la cerere, indiferent de cine face cererea. Pe de altă parte, a trece sesizarea Parchetului printre „sarcinile de serviciu“ ale IICCMER riscă să asimileze această instituţie cu un fel de poliţie judiciară. Or, mă tem că IICCMER nu are mijloacele şi personalul capabil să efectueze astfel de cercetări. Într-adevăr, chiar d-l Oprea recunoaşte într-un interviu din acelaşi Observator că din cele peste 400 de sesizări făcute de IICCMER către Parchet toate au primit NUP sau SUP (suspendarea cercetării penale), neajungând nici măcar în faza de judecată. În acest caz, ori Parchetul este alcătuit numai din criptocomunişti, din urmaşi de torţionari şi din „oameni ai preşedintelui“, ori modul de a lucra al d-lui Oprea şi al echipei sale a fost complet deficitar, deoarece ei n-au reuşit să producă probe judiciare care să reziste într-un proces. Las cititorul să tragă singur o concluzie.
5. A fi acceptat să conducă un asemenea institut rămas în subordinea primului ministru este marea greşeală deopotrivă a lui Oprea şi a lui Tismăneanu. Ambii ar fi trebuit să refuze la momentul respectiv o discutabilă onoare şi să ceară ieşirea institutului de sub tutela Executivului. Aici sunt de acord cu d-na Muşat: IICCMER trebuia să se afle în subordinea Academiei Române sau, cel mai bine, a Universităţii Bucureşti. Dar trebuia să fie astfel încă de pe vremea lui Tăriceanu, ceea ce domnia sa nu spune. Aşadar, oare la fiecare schimbare de prim-ministru vom avea şi un nou institut condus de un alt „anticomunist“? Şi oare, de fiecare dată, o nouă salvă de săgeţi otrăvite vor fi aruncate de intelectuali care văd numai cu un singur ochi, dar reproşează tuturor celorlalţi confraţi că sunt chiori? //
Cuvinte cheie: anticomunisti, observator, Marius Oprea, Tismaneanu, Ovidiu Pecican
