De același autor
Oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene.
Când președintele interimar, Crin Antonescu, declară, la finele unui interviu, că, în cazul unor alegeri prezidențiale, se teme mai puțin de eventuali contracandidați, precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Sorin Oprescu, decât de „Departamentul de Stat“ (al SUA), declarația anunță nu numai un mod de gândire, ci și un veritabil nou program politic.
Cum atitudinea foarte critică a Occidentului (Uniunea Europeană și SUA) față de pozițiile și acțiunile guvernării USL nu mai poate fi explicată (decât poate pentru „idioții utili“, vorba lui Lenin) prin, chipurile, dezinformările practicate de Băsescu, Monica Macovei, Cristian Preda și „oculta“ ICR, noua putere a fost nevoită să facă un pas mai departe. Cu asta, ea și-a mărturisit în fapt o filosofie politică pe care, până acum, s-a străduit s-o ascundă: Occidentul (reprezentat simbolic de Mark Gitenstein, Philip Gordon, Barroso sau Viviane Reding) este nu atât rău informat, cât „partizan“. De ce? Fiindcă, ni se explică, Băsescu ar fi fost (și ar putea fi în continuare) un actor comod și obedient pe scena europeană și euroatlantică, desigur în defavoarea intereselor României. Există aici un anumit adevăr pe care e bine să-l evidențiem.
Ni se spune astfel, abia mascat, că, din perspectiva noii puteri, interesele României nu mai sunt nici alinierea fidelă la politica americană în zonă, nici, pe de altă parte, susținerea planului de integrare avansată europeană, susținut de Germania, și care presupune, în esență, un control riguros european al bugetelor naționale. Într-adevăr, preşedintele Băsescu a fost un fidel aliat al Statelor Unite, acceptând trimiterea de soldați români în Irak și Afganistan și intervenind prompt, atunci când Guvernul Tăriceanu, brusc, a încercat să retragă trupele din Irak. Bineînțeles, „scutul“ de la Deveselu intră și el în acest bilanț pozitiv pentru Băsescu. Asemenea gesturi nu se uită pe plan diplomatic, așa cum nici „jocul dublu“ al liberalilor nu a fost, cu siguranță, uitat. Pe de altă parte, Traian Băsescu a susținut întotdeauna că o politică a deficitelor bugetare mici și ținute bine sub control (ceea ce presupune, desigur, reducerea drastică a cheltuielilor statului) este absolut necesară nu numai pentru depășirea crizei, dar și pentru o dezvoltare sănătoasă a României. De aici și politica de austeritate aplicată în anii din urmă. Or, aceasta este tocmai politica propusă de Germania pentru integrare fiscală și bugetară în contextul crizei datoriilor, politică criticată mai vocal sau mai măsurat de „flancul sudic“ al UE. Aceeași politică a stârnit la noi criticile liberale mai ales, care au susținut în repetate rânduri că o politică a deficitelor mari ar fi în avantajul României – fără să explice desigur de unde ar proveni în contextul de azi împrumuturile. E evident, din toate acestea, un motiv puternic (chiar dacă nu unicul) pentru ce Angela Merkel l-a susținut pe Băsescu și de ce Germania va continua să critice puterea USL.
În esență, USL dorește mai mult „spațiu de manevră“: pe de o parte, în interiorul Alianței atlantice, probabil cu gândul de a obține o atitudine mai prietenoasă și mai confortabilă economic din partea Rusiei față de România; pe de altă parte, în interiorul UE, contribuind alături de alți „europsceptici“ la blocarea sau amânarea planurilor germane de integrare accentuată. Trebuie notat, în această perspectivă, nu numai atitudinea foarte favorabilă USL a Vocii Rusiei, dar și tăcerea aproape completă a Franței lui Hollande, precum și a altor guverne, precum cel italian sau spaniol, cu siguranță interesate, din pricina numărului mare de rezidenți români din țările respective, de situația politică din România. Această tăcere, fără a fi desigur o consimțire la ilegalitățile USL, poate constitui totuși o încurajare pentru politica antigermană a USL, venită din partea unor țări influente din UE, unele însă cu enorme probleme bugetare.
Într-adevăr, oligarhia politico-financiară de la București are nevoie, pentru a se menține netulburată la putere, pe de o parte, de energie importată din Rusia la preț ceva mai mic, pe de alta, de un control redus din partea instituțiilor europene, atât din punctul de vedere al controlului bugetar, cât și din acela al luptei anticorupție și al justiției în general. Pe scurt, actuala guvernare nu dorește rigoare nici în bugete, nici în legi, nici în justiție. Antioccidentalismul și antiamericanismul lui Antonescu și Ponta nu sunt simple gafe, enervări de circumstanță sau retorică politică, ci – am zice – chiar cauze ale suspendării: Băsescu trebuia eliminat din viața politică pentru că politica sa externă și internă tindea „să asfixieze“ economic și legal oligarhia.
Bineînțeles că nu Departamentul de Stat va decide rezultatul alegerilor prezidențiale viitoare din România. Rezultatul – indiferent dacă Traian Băsescu va reveni sau nu pentru un timp la Cotroceni – îl va decide, mă tem, chiar această oligarhie. Dar, fiindcă ea e nevoită, pentru a-și proteja interesele, să intre în coliziune cu interese importante ale celei mai mari puteri mondiale și ale celei mai mari puteri europene, și încă în momente decisive, nici oligarhia, nici susținătorii ei politici nu pot spera la o viață tihnită. //