Pe aceeași temă
La 25 mai, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, s-a impartasit, in timpul unei slujbe greco-catolice, alaturi de ierarhi uniati si romano-catolici. Gestul sau a starnit puternice controverse in Biserica Ortodoxa Romana. Diverse asociatii au cerut Sfantului Sinod sa ia masuri impotriva Mitropolitului Corneanu. Slujitori ai bisericii au adresat scrisori Patriarhului prin care cer sanctionarea Mitropolitului. Un inalt ierarh al BOR, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Bartolomeu Anania, ar fi cerut, potrivit presei centrale, caterisirea Mitropolitului Banatului, cu ocazia
intrunirii Sinodului Permanent de la Neamt. Potrivit unor informatii aparute in presa, Biserica Ortodoxa Rusa solicita Patriarhului Daniel si Sfantului Sinod "un punct de vedere" in legatura cu gestul Mitropolitului Corneanu fata de care si biserica din Grecia si-ar fi manifestat ingrijorarea. O decizie in cazul Mitropolitului Banatului s-ar putea lua cu ocazia lucrarilor Sinodului, care se vor desfasura la 8-9 iulie la Palatul Patriahal.
Cum discutia publica a capatat, pe alocuri, accente anti greco-catolice (greco-catolicismul ar fi "un atentat asupra puritatii sfintei noastre ortodoxii") si nationaliste ("acum cand neamul nostru este din nou amenintat cu destramarea, cand Transilvania, Bucovina si Basarabia sunt atat de ravnite de cei rauvoitori si raucredinciosi…"), iar pe alocuri s-a transformat in atacuri la persoana, impotriva Mitropolitului Nicolae al Banatului, revista 22 isi propune sa reaseze dezbaterea pe fagasul ei firesc, in primul rand asupra aspectelor ecumenice.
FLORIAN MIHALCEA
Argumente pentru o meditatie sinodala
Cum s-ar putea caterisi un oras?
Memorialul Revolutiei din Timisoara are o capela mica pictata. Siluetele a doi sfinti sustin, impreuna, stema Timisoarei. Unul dintre ei este Sfantul Gerhardus, primul episcop al diecezei romano-catolice de la Cenad (ulterior aceasta s-a mutat la Timisoara), cel de-al doilea este Sfantul Iosif cel Nou de la Partos, fost mitropolit ortodox, ale carui moaste se afla in Catedrala mitropolitana din Timisoara. Traian Orban este presedintele Asociatiei Memorialul Revolutiei. Cand intra in capela se opreste in fata Sfantului Gerhardus si isi face cruce, asa cum isi fac credinciosii catolici, apoi se intoarce catre imaginea Sfantului Iosif cel Nou de la Partos si isi face o cruce mare, ortodoxa.
Stefan este batran. Are aproape 90 de ani. Este ortodox. A cantat si in corul bisericii. Dar acum ii e greu sa mearga pana la biserica unde plateste in continuare cultul si careia ii apartine. Cand vrea sa se roage in Casa Domnului, intra in bisericuta greco-catolica care este chiar peste drum de locuinta lui.
Ildiko si Marius s-au casatorit acum patru ani. S-au cununat si la ortodocsi, si la reformati si, ca in mai toate multele familii mixte din Timisoara, serbeaza si Pastele ortodox, si pe cel catolic. In fiecare an, iepurasul vine la cei doi copii ai lor de doua ori. Si Craciunul il serbeaza de doua ori. Cu toate ca nu au printre rude si sarbi, Craciunul pravoslav ii gaseste in curtea bisericii sarbe uitandu-se la stejarul care arde, dupa vechi credinte sarbesti. Bietul Marius! A citit o epistola trimisa de un calugar obscur dintr-o manastire unde timpul s-a oprit acum cateva sute de ani si a aflat ca s-a casatorit cu o eretica. Ce sa faca? Un rug, o ruga?
Cu cativa ani in urma, la Timisoara, de Pastele catolic, a fost prezent la Domul din piata Unirii nuntiul papal. In Piata s-au format cozi de sute de persoane, in majoritate ortodocsi, care asteptau sa se impartasasca din potirul tinut in maini de trimisul Papei.
In judetul Timis exista 18 culte si religii, iar slujbele ecumenice se tin de mai multe ori pe an, pe rand, in cate un lacas de cult, unde fiecare preot sau pastor rosteste o rugaciune in limba si in traditia sa. O data pe an, toti se intalnesc si se roaga in sinagoga din cartierul Iosefin. Toate fetele bisericesti din oras il recunosc drept sef spiritual pe IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului.
In ziua de 25 mai s-a sfintit o biserica greco-catolica, iar Mitropolitul Nicolae s-a impartasit.
A urmat un val de proteste venite de la Cluj, de la Moscova sau de la Muntele Athos. La Timisoara, 300 de credinciosi, de toate confesiunile, impreuna cu episcopii si preotii lor, s-au adunat in fata Operei si, cu fata spre Catedrala mitropolitana ortodoxa, au rostit Tatal nostru, declarandu-se alaturi de Mitropolitul Nicolae Corneanu.
Dincolo de decizia Sinodului, timisorenii crescuti pe strada strajuita de trei biserici, ce se vor inmormanta in cimitirele comune, in morminte cadelnitite, la 1 noiembrie (de ziua mortilor), de preoti de diferite confesiuni, nu vor intelege unde a gresit ierarhul lor.
Cu 18 ani in urma, credinciosii ortodocsi din Timisoara se adunau, cu lumanari in maini, pentru a apara un preot reformat maghiar. A urmat revolutia. In zilele lui decembrie 1989, din balconul Operei, pastori neoprotestanti ii invatau pe majoritar-ortodocsii din piata cantece neoprotestante. Intre doua scandari "Jos comunismul!" razbatea si "Dumnezeu exista!". In Arhiepiscopia Timisoarei bisericile greco-catolice au fost retrocedate adevaratilor lor proprietari, fara galceava, fara procese la CEDO si cordoane de scutieri, iar romano-catolicii au cedat, in satele din care svabii au plecat, bisericile lor ortodocsilor. Cei ce se roaga in acele biserici, urmand ritul bizantin si credinta ortodoxa, se intreaba: unde a gresit Mitropolitul Nicolae?
Ne va lumina Sfantul Sinod. In lumea ortodoxa, fata de toate aceste grozavii savarsite in Banat, exista si exemple pozitive. Pe usa unei biserici din centrul orasului Ramnicu-Valcea statea scris: "Aceasta este o biserica ortodoxa. Necredinciosii neoprotestanti nu sunt bineveniti!".
Cum ramane cu iubirea fata de aproapele nostru? Paleste in fata unei dogme facute de oameni acum cateva sute de ani si nerostita niciodata de Iisus?
ROMULUS RUSAN
Un posibil pas spre concordia ecumenica
Canonic, dogmatic si eclesiologic, gestul Mitropolitului Nicolae al Banatului a fost asimilat de unii teologi si ziaristi cu o acceptare a comuniunii "schismaticilor" (daca nu chiar a "ereticilor") interzisa reciproc de cele doua Biserici apostolice in urma cu un mileniu.
Istoric - observa altii - este o reconciliere cu cei ce au incercat cu trei sute de ani in urma sa suprime Biserica Ortodoxa din Ardeal, dar care - la randul lor - au fost suprimati de comunisti in urma cu saizeci de ani.
Sentimental si civic - un gest de empatie fata de cei ce isi revendicau drepturile la "cea de-a doua strana" a romanilor, pierdute in acel an, 1948, dupa ce in perioada de gratie interbelica traisera in armonie cu fratii ortodocsi.
Din punct devedere ecumenic, eu vad in acest gest o continuare a bucuroasei acolade liturgice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a facut-o impreuna cu Patriarhul Teoctist, oficiind de la acelasi altar, in luna mai 1999, la Bucuresti.
Sper din toata inima ca in analiza si hotararea Sfantului Sinod vor invinge ratiunea si bunul simt, astfel incat Biserica Ortodoxa Romana sa iasa din aceste dileme nu dezbinata, ci intarita, iar tendintele intolerante dinlauntrul si din afara ei, ca si primordialismul reinsinuat de unii ierarhi ai Bisericii Catolice dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea sa nu poata duce la o readancire a faliei deschise acum un mileniu.
Asa cum, in 1999, Biserica Ortodoxa Romana a fost prima care l-a primit in amvonul sau pe Suveranul Pontif, deciziile Sfantului Sinod vor putea sa fie un nou pas spre concordia ecumenica aparatoare a credintei crestine in lupta cu secularismul si consumismul ce indeparteaza tot mai mult societatea moderna de invataturile lui Hristos, a caror esenta este iubirea.
DOINA CORNEA
IPS Mitropolit Nicolae Corneanu este al nostru, al tuturor
Vineri, 6 iunie, anul curent, am aflat, la ora de stiri de la TVR 1, de intentia Sfantului Sinod al BOR de a lua in discutie cazul IPS Mitropolit Nicolae Corneanu, care a participat, in spirit ecumenic si in calitate de invitat, la sfintirea unui lacas de cult greco-catolic din Timisoara.
Stiu ca Parintele Patriarh al Romaniei Daniel a inclus in programul sau pastoral si ecumenismul. Totodata, imi amintesc cu bucurie de cele doua slujbe ecumenice oficiate de catre fostul Parinte Patriarh, Teoctist, si Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea cu prilejul vizitei papale la Bucuresti. Mutatis mutandi, amintesc ca eclezialitatea bisericii greco-catolice este recunoscuta.
Invocand toate acestea, imi indrept privirea cu speranta si incredere catre Preafericitul Patriarh Daniel si Sfantul Sinod si nadajduiesc ca nu vor uita meritele incontestabile ale IPS Mitropolit Nicolae, care a asigurat pacea si intelegerea intr-un oras multiconfesional si multietnic. Pretuiesc faptul ca Sfintia Sa, inca din 1990, de buna voie si nesilit de nimeni, si-a marturisit vina de a fi colaborat cu Securitatea, exprimandu-si totodata parerea de rau. Adevarul marturisit l-a facut liber. De atunci a pastorit Mitropolia Banatului in spiritul dreptatii, al ecumenismului, al tolerantei si al iubirii. A devenit un Om al lui Dumnezeu, constituind un adevarat model spiritual nu numai pentru credinciosii ortodocsi ai eparhiei, ci si pentru multi romani din intreaga tara. Mitropolitul Nicolae este al nostru, al tuturor celor care il respectam si il iubim pentru intelegerea sa generoasa si bunatatea sa profund crestina.
RADU PREDA
Ortodoxia Mitropolitului Nicolae
Vestea impartasirii, la 25 mai, a Mitropolitului Nicolae al Banatului din potirul greco-catolic ar fi ramas, pentru multa vreme, o chestiune strict eclesiala, fara ecouri deosebite in presa profana, daca nu ar fi existat reactia prompta a internautilor. Mediul virtual a fost primul in care a fost lansata stirea, postate fotografiile si publicate primele comentarii. A urmat dezbaterea din 4 iunie organizata de Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC), in cadrul careia Mitropolitul a fost prezent prin intermediul telefonului si a raspuns la cateva intrebari, producand astfel si "proba", declaratia citata ulterior de intreaga mass-media. Partea greco-catolica a refuzat, in ultimul moment, participarea la dezbaterea AZEC si a trimis un raspuns-comunicat. Un comunicat va trimite, cateva zile mai tarziu, si secretariatul Mitropoliei de la Blaj. La nivel interortodox, Patriarhia Moscovei cerea, prin scrisoarea adresata de Mitropolitul Chiril de Smolensk si Kaliningrad, lamuriri Patriarhiei de la Bucuresti. Biserica Greciei va trimite la randul ei semnale de mirare, iar calugarii romani de la Athos se vor adresa direct Sinodului, cerand discernamant si fermitate intru apararea dogmelor si canoanelor ortodoxiei universale. Acelasi lucru il cerea, in alti termeni, si parintele Iustin Parvu, dar si un alt duhovnic important precum Arsenie Papacioc. Cateva articole din presa centrala vor adauga momentului un plus de dramatism prin folosirea unor expresii nu tocmai ortodoxe si vor spori presiunea la adresa ierarhilor de a se pronunta. Tot in presa centrala vor aparea si cateva texte elogioase la adresa celor petrecute la Timisoara, insa fara argumente teologice si tradand o cunoastere cel putin superficiala a vietii celor doua Biserici. In tot acest timp, acelasi mediu virtual exploda, site-urile, blogurile si platformele de stiri fiind pline de reactii dintre cele mai diverse. Nici presa internationala nu va intarzia sa relateze "incidentul" ecumenic. Pe acest fundal, convocarea in 8 iunie, la Manastirea Neamt, a Sinodului Permanent al BOR parea urmarea fireasca a celor petrecute inainte cu doar doua saptamani, un raspuns competent la agitatia si confuzia iscate. Comunicatul dat la sfarsitul zilei mentiona, pe scurt, "chestiunea Corneanu" abia la penultimul punct si anunta punerea acesteia in discutie la proxima sesiune a Sinodului plenar de la inceputul lunii iulie. S-a castigat in acest mod timp. La sedinta aceluiasi Sinod Permanent a fost ceruta judecarea bisericeasca atat a Mitropolitului Nicolae, cat si a Episcopului Sofronie de Oradea, protagonistul unei slujbe controversate de Boboteaza. In fine, acum cateva zile, in seara lui 14 iunie, a avut loc la Timisoara o demonstratie organizata de un anonim (sic!) in sprijinul Mitropolitului Banatului. S-a rostit Tatal nostru, la lumina lumanarilor, printre terasele pline de suporterii unui sport foarte mundan, insa cu accente cvasi-religioase. Ca sa spunem asa, scorul intalnirii a fost unul la egalitate. In fine, slujind de Rusalii, Mitropolitul Nicolae s-a adresat credinciosilor din Catedrala, regretand neintelegerile create de gestul sau si asigurandu-i ca nu isi va parasi (de buna voie) turma. Mitropolitul a hirotonit cu aceasta ocazie un preot, act sfintitor menit sa sublinieze sugestiv cele spuse.
Teologie versus populism
Acesta este filmul concentrat al celor intamplate in ultimele saptamani. De unde provine sau in ce consta exact caracterul provocator pentru unii si profetic pentru altii? De ce un astfel de gest a avut ecouri atat de diferite? Altfel spus, cum este posibil ca Mitropolitul Nicolae sa fie un tradator al ortodoxiei si un (potential) martir al unitatii in Hristos deopotriva? Ei bine, caracterul paradoxal provine tocmai din suprapunerea nefericita a doua logici: a celei teologice propriu-zise si a celei mediatice. Nedeclarat, argumentul canonic a intrat in conflict cu argumentul emotional, sobrietatea responsabilitatii eclesiale fiind inlocuita cu populismul entuziast. De aici si reactiile. In timp ce unii (cu precadere ortodocsi) vad consecintele canonice, altii (cu precadere greco-catolici, dar si ortodocsi mai putin catehizati) percep adierea unui suflu nou. In timp ce unii vad periclitata identitatea confesionala, altii o pun intre paranteze. In timp ce unii invoca randuiala liturgica si disciplina eclesiologica, altii aplauda rebeliunea sacramentala si o citesc in cheie ecumenica. Pe aceasta confuzie fundamentala isi bazeaza si Mitropolitul Nicolae apologia gestului sau: a facut pasul (emotional) catre fratii despartiti, fara ca prin aceasta sa isi paraseasca (teologic) propria Biserica. Or, tocmai acest tip de gandire este cel mai discutabil si, la rigoare, condamnabil pentru o inalta fata bisericeasca, indiferent de confesiune. In plus, o astfel de amestecare de planuri este cea mai periculoasa si mai contraproductiva pentru dialogul interconfesional.
Din punct de vedere teologic, raportul actual dintre ortodoxie si catolicism este dominat de dialogul inceput in 1979 si continuat in ciuda blocajelor provocate fie de chestiunea uniatismului postcomunist, fie de razboiul din Balcanii de Vest, fie de disensiunile interortodoxe. Este vorba de un drum parcurs cu tenacitate de ambele Biserici si prin asumarea tuturor riscurilor. Acest dialog a fost facut posibil prin nuantarea la Conciliul Vatican II (1959-1965) a exclusivismului eclesiologic romano-catolic (Lumen gentium 8), adica prin renuntarea la pretentia de a fi unica Biserica a lui Hristos si recunoasterea ortodoxiei ca fiind cea mai veche si mai apropiata de traditia apostolica Biserica a lumii crestine (Unitatis redintegratio 14-18). In plus, legat de existenta Bisericilor greco-catolice sau catolice orientale, acelasi Conciliu preciza statutul provizoriu al acestora (Orientalium Ecclesiarum 30), fapt reconfirmat de Documentul de la Balamand (1993) prin respingerea comuna a uniatismului ca metoda de refacere a unitatii. Pentru a nu exista nicio confuzie, stabilirea caracterului tranzitoriu al Bisericilor catolice orientale nu este sinonima cu desfiintarea lor. Vatican II opereaza doar o prima si importanta ajustare a sensului dat acestor comunitati rupte din trupul ortodoxiei prin metode nu mereu adecvate, adica le pune intr-un context eclesiologic marcat de data aceasta nu de concurenta, ci de dorinta comuniunii. Este motivul pentru care, mai ales dupa 1990, Roma tot insista pe necesitatea ca Bisericile greco-catolice renascute dupa perioada persecutiei comuniste, in Romania sau Ucraina, de pilda, sa isi asume datele Conciliului, sa isi revizuiasca atitudinea teologica si pastorala fata de ortodocsi.
Faza actuala a dialogului ortodoxo-catolic este una deosebit de sensibila. Documentul comun de la Ravenna (2007), cel mai recent produs al Comisiei mixte, trateaza consecintele ecleziologice si canonice ale naturii sacramentale a Bisericii, punand accentul pe importanta intelegerii corecte a comuniunii ecleziale, pe practica sinodalitatii si a autoritatii ca slujire. Adica abordeaza tocmai acele teme absente in pozitia Mitropolitului Nicolae si in cea a ignorantilor sai admiratori.
Ecumenism versus sincretism
In ceea ce priveste communicatio in sacris, adica recunoasterea reciproca a Sfintelor Taine si impartasirea intre Biserici, atat partea catolica, cat si cea ortodoxa sunt rezervate. Vatican II recomanda atentie sporita, astfel incat datele Traditiei sa nu fie ignorate si nici dorinta de unitate sa se manifeste in detrimentul respectului fata de tezaurul de credinta si viata al celorlalte Biserici (Unitatis redintegratio 15-16). Administrarea sacramentelor altor crestini decat catolici se face doar in cazuri extreme, de boala sau iminenta moarte, sau doar daca acestia o cer in mod spontan si au o dispozitie buna, definitia acestei "dispozitii" fiind inca ambigua (Codex Iuris Canonici 844, 3; Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium 671, 3). Ortodoxia este si mai limpede la acest capitol. Cum dimensiunea liturgica este expresia nemijlocita a credintei, participarea la comuniunea sacramentala nu poate fi reala si cu adevarat ziditoare de unitate decat ca rezultat al comuniunii dogmatice. Cu alte cuvinte, comuniunea liturgica este incununarea comuniunii de credinta, elementul vizibil al unitatii profunde. Altminteri, avem de-a face nu cu un gest de unitate, ci cu unul de sincretism. Acesta este sensul canoanelor Sinoadelor Ecumenice si Locale care interzic intercomuniunea cu schismaticii si/sau ereticii si care reglementeaza atitudinea fata de cei cazuti din credinta si reveniti ulterior in sanul Bisericii (can. 45 apostolic; can. 62 apostolic; can. 8, 10 si 11 Niceea I; can. 4 si 5 Constantinopol I; can. 1-5 Efes; can. 1 Cartagina; can. 4 si 5 Antiohia etc.).
Aceste prevederi arata un singur lucru: nici ortodoxia si nici catolicismul nu sunt dornice de o unitate doar la suprafata, de ochii lumii. Tocmai pentru ca unitatea Bisericii nu este sinonima cu fuziunea corporatiilor economice, dar nici cu aliantele de state, ci reprezinta aducerea diversitatilor culturale naturale la cel mai inalt numitor spiritual comun posibil, Iisus Hristos, orice alta forma concordie minora este in fapt o caricatura a unitatii. Este motivul pentru care un gest precum cel al Mitropolitului Nicolae este la rigoare antiecumenic, adica in dezacord fundamental cu ceea ce cele doua emisfere ale crestinismului apostolic inteleg prin unitate. Mai mult, prin astfel de actiuni unilaterale, rupte de vointa sinodala, se alimenteaza imaginea si ideea vedetismului eclesial, in detrimentul constiintei sobornicesti, cea care, in ultima instanta, este temelia si garantia unitatii de credinta, atat in Rasarit, cat si in Apus. Plasandu-se intre ortodoxie si catolicism, Mitropolitul Banatului nu este acum in comuniune deplina nici cu una si nici cu cealalta Biserica, credinta lui fiind, din punct de vedere canonic si dogmatic, incerta pentru ambele parti.
Paguba cea mai serioasa pe care gestul Mitropolitului o provoaca pe termen lung este polarizarea masiva intre asa-zisii ecumenisti si asa-zisii traditionalisti. Or, ce sanse mai poate avea dialogul interconfesional intr-un peisaj uman si ideatic intolerant la abordarea echilibrata? Aceasta risca sa fie pentru unii prea ecumenica, iar pentru altii prea traditionalista. Ce va urma in BOR? Judecata si decizia Sinodului. Fara a anticipa, cert este insa un lucru: orice poate fi explicat, nuantat si contextualizat, dar numai ortodoxia Mitropolitului Nicolae nu. Pe aceasta trebuie sa i-o repereze cineva.
Deschidere si toleranta
Societatea Timisoara priveste cu ingrijorare modul profund neecumenic in care unii prelati din cadrul Bisericii Ortodoxe Romane s-au manifestat in ultima perioada.
Fideli principiilor expuse in Proclamatia de la Timisoara, care promoveaza ideea bunei convietuiri intre grupurile etnice si confesionale din Romania, ne exprimam tristetea de a vedea ca valorile morale ale crestinismului - iubire de oameni, fratietate, respect si buna intelegere - sunt puse in umbra de unele tendinte de separare exagerata a cultelor religioase, exclusiv pe teme de dogma.
Intr-o Europa a regiunilor, a bogatiei de culturi si de limbi, a marilor apropieri ale natiunilor, asemenea modalitati de exprimare nu pot fi calificate decat ca apartinand unui trecut sumbru, a carui repetare nu este doar nedorita, dar si periculoasa.
Banatul, in general, Timisoara, in special, sunt zone in care convietuirea armonioasa, respectuoasa si fraterna intre numeroase grupuri etnice si religioase e o caracteristica ce onoreaza aceasta parte a Europei si o transforma intr-un exemplu pentru toti locuitorii ei.
Fratietatea din Banat ii anima nu doar pe oamenii obisnuiti, ci si pe slujitorii bisericilor acestor locuri. Orice incercare de invrajbire a lor, fie prin nationalism exacerbat, fie prin acte de fundamentalism religios, unii impotriva celorlalti, este sortita esecului tocmai pentru ca fratietatea dateaza de secole, iar exprimarea ei este intrata in traditia istorica si spirituala de multe generatii. (...)
Orice gest care tinde sa apropie oamenii intru dragoste universala este unul al credintei pure, al crestinismului adevarat.
Ne aflam in mileniul al treilea dupa Hristos, cand, mai mult decat oricand, pacea si iubirea universala sunt necesare unei omeniri greu incercate de ura si neincredere. Este o epoca pe care o dorim a deschiderii, a tolerantei, a bunei intelegeri si a bunei credinte.
Societatea Timisoara se alatura oricui sustine aceste principii si saluta cu dragoste de aproape pe oricine le imbratiseaza.
Societatea Timisoara