Pe aceeași temă
Mare maestru al concubinajului estetic, mereu dezinvolt, niciodata inocent, Radu Cosasu împerecheaza ametitor drama si deriziunea, solemnitatea si burlescul, tragismul si frivolitatea, patetismul cel mai intens si hazul cel mai irezistibil, lacrimile în valuri si rasul în hohote, confesiunea si fictiunea. Adulterul permanent, ca estetica si forma de viata (în literatura). Iata, din recenta lui carte, Autodenunturi si precizari*, un episod caracteristic.
In casuta unui acar din Predeal, închiriata pentru o singura noapte, un cuplu adulterin sarbatoreste zece ani de amor ilicit - daca dureaza, iubirile clandestine sunt vesnic în criza de timp si se petrec inevitabil cu ochii pe ceas, pe agende, pe mersul trenurilor si orarul avioanelor, un lung adulter bine ascuns fiind întotdeauna si o opera de arta, macar din punctul de vedere al organizarii.
Dimineata, în timp ce se îmbraca, femeia îi spune amantului ca sotul ei, legitimul, s-ar fi exprimat asa despre niste articole ale ibovnicului: "In nici o situatie nu trebuie sa ne pierdem încrederea în om!". Sotul lucreaza la cenzura, iar amantul, scriitor si gazetar, tocmai iesise dintr-o carantina de 12 ani, timp în care îi fusese interzis sa lucreze într-o redactie.
Tot la cenzura lucreaza si soacra amantei. Aceleasi articole, care-l facusera pe sotul ei sa recurga încantat la trusa cu lozinci de prim ajutor, smulsesera si lacrimile "batranilor cenzori de la Directia Presei". Cineva din biroul soacrei chiar exclamase "Javra s-a facut baiat bun!", îi mai povesteste amanta amantului în noaptea festiva petrecuta în casuta acarului din Predeal.
Aproape toata arta lui Radu Cosasu este continuta în acest episod cu aspect vodevilesc, în care o femeie ce-si traduce de zece ani sotul îi comunica iubitului clandestin ca barbatul ei oficial s-ar fi exprimat despre el afirmand ca în nici o situatie nu trebuie sa ne pierdem încrederea în om, ea spunand asta în timp ce se îmbraca dupa înca o noapte de amor fraudulos, una, însa, aniversara.
Bun moment si bine ales pentru pronuntarea cuvantului "încredere", fireste! Atata doar ca încredere face parte dintr-un slogan care tine de discursul public, mai mult, de discursul politic, ba înca si mai mult, de dimensiunea lui represiva. Parte a unui sistem si deopotriva produsul acestuia, lozinca despre "încrederea în om" îndeamna de fapt la suspiciune si supraveghere: e un sistem cu logica si coerenta lui, precise si bine articulate. Nimic de mirare ca în acest sistem exista cenzura, iar cenzorii pot acorda - sau nu - indulgente. Ei pot spune despre un autor ca este o "javra", ba chiar ca pana la urma nu are încotro si se da pe brazda, pe linie, ca se poate reeduca si deveni "baiat bun" - acesta fiind, în definitiv, întelesul sloganului despre "încrederea în om". Ca si "încredere", nici "javra" nu mai e un cuvant normal, oarecare, un biet cuvant nevinovat: e tintuit în expresia "javra mic-burgheza", unde are un explicit sens politic infamant. In sfarsit, acesti cenzori sunt si ei, nu-i asa, oameni, sensibilitatea nu le-a fost anulata de profesiune: le dadusera lacrimile citind cele cateva apreciate articole ale "javrei" mic-burgheze.
Erau niste "articole antifasciste". Scrise dupa discursul antisovietic al lui Ceausescu din 21 august 1968, aceste articole reprezentau o abila stratagema. Autorul lor refuzase sa intre în partid, cum facusera multi amici ai lui, "cand mai pe toti îi luase nebunia", dar se gandise, "serios", ce sa faca "pentru a nu fi "turnat" ca în '56". Motive sa fie prudent avea. In 1956, pentru ca se declarase public favorabil revolutiei din Ungaria si ceruse "adevarul integral", scriitorul gazetar fusese dat afara din redactia unde lucra si constrans la somaj vreme de 12 ani. Acum, în 1968, tocmai fusese reprimit în presa ("au avut bunatatea sa ma primeasca în presa - la un lunar de cinema" - s.m., M.I., cuvantul "bunatate" putand fi probabil eficace pronuntat doar cu sila energic deznadajduita a lui Toma Caragiu cand rostea, în Azilul de noapte, "Omul, ce minunat suna acest cuvant!"), iar pericolul de a fi "turnat" ca e neîncrezator în discursul ceausist trebuia evitat. Din acest calcul fusesera scrise articolele "antifasciste", care-i prostisera pe "batranii cenzori", emotionandu-i pana la lacrimi si facandu-i sa exclame, încantati de iluzoriul succes al reeducarii, "Javra (mic-burgheza, nota mea, M.I.) a devenit baiat bun!".
Fusesera înselati, se înselau, nu devenise. Nici "baiat bun", nici de-al lor. Preferase o existenta dubla, scrisul pe dedesubt, disimularea, textul cu subtext, clandestinitatea. In literatura, ca si în viata: este amantul fidel, secret si de lunga durata al unei neveste de cenzor. A carei soacra tot la cenzura lucreaza. Noaptea petrecuta în casuta acarului din Predeal capata un sens întrucatva ambiguu - cei doi aniverseaza zece ani de amor subreptice, dar tot atunci amantul afla reactiile cenzorilor la strategicele lui articole. Le afla de la iubita lui oculta, care e nevasta si nora de cenzori. In fond, e noaptea unui triumf complet, ceea ce este oficial si oficializat pierde pe toate planurile. Farsa, gluma, vodevil?! Desigur. Dar nu numai.
Aparare si ilustrare a subtilitatii
Una dintre enormitatile intelectuale puse în circulatie cu mult, mare si sincer avant dupa 1989 a fost proclamarea decesului subtilitatii în literatura. Moartea subtilitatii a fost anuntata ca o victorie si o eliberare totodata, fiind sarbatorita, oarecum neasteptat, chiar si de literati, inclusiv de critici literari, în principiu, orisicat!, mai vigilenti cu ineptiile, fie acestea si de succes ori de mare consum. Putini au fost, la urma urmelor, cei care au rezistat de la început si integral acestui exercitiu colectiv de abrutizare: Radu Cosasu este unul dintre acesti putini. Ironie a istoriei, nu numai literare, disparitia constrangerilor impuse artei scrisului si a institutiilor prin care se exercitau a dus la periclitarea literaturii însesi.
Acestui infern al inteligentei îi este consacrata cartea lui Radu Cosasu, Autodenunturi si precizari putand fi socotita un veritabil manifest, o "aparare si ilustrare a subtilitatii". Ironia si autoironia, tonul jucaus, verva lexicala, rapidele schimbari de ritm epic, de frazare si de registru stilistic nu fac decat si mai evidenta dimensiunea grava a prozei lui Cosasu, grava si artistic, si existential, daca pot fi separate cele doua planuri. Transferul (auto)biograficului în literatura, dar si impregnarea de literatura a (auto)biograficului, extraordinara tesatura de aluzii si referinte literare si culturale, balansul voluntar, însa nu mai putin riscant, între clovnerie si rigoare intelectuala, toate aceste procedee pe care prozatorul le-a descoperit, forjat, folosit de la volumul Supravietuiri (1973) încoace ating în Autodenunturi si precizari un nivel de virtuozitate fara cusur. (O îndreptare, totusi, e necesara: cuvantul "omenet" nu-i apartine lui Paul Georgescu, a fost folosit, poate si creat, de Arghezi). O virtuozitate literara, la urma urmelor fireasca pentru un autor convins ca "scriitorul e de la "Intelligence Service", în serviciul inteligentei sale". Cel care a inventat aceasta formula, deseori mentionatul "monsieur Paul", numele de cod literar al fascinantului, schizofrenicului Paul Georgescu, este personajul unei vedenii cosmaresti: calator în Purgatoriu, autorul îl întalneste si-i spune, "concis", ca "la Bucuresti sunt manifestatii în care se cere, la megafon, ca toti crestinii sa îngenuncheze si comunistii sa ramana în picioare". La aceasta veste, dusul pe lumea cealalta "începu sa rada si sa sara, ca un vrabioi urias, strigand: - Am murit la timp! Am murit la timp!". Dupa care îl chestioneaza sever pe mesagerul pamantean daca a îngenuncheat. Raspunsul autorului/personaj al visului fiind "nu", interogatoriul continua: "- Ai ramas în picioare?". Acum, raspunsul e în cel mai pur stil Cosasu: "Nu, intr-un picior".
* Radu Cosasu, Autodenunturi si precizari, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2001, 260pp.
