De același autor
Poate că eroarea cea mai mare pe care au făcut-o „puciștii“ este că au procedat în așa fel încât adversarilor le-a fost foarte ușor să le lipească imediat chiar această etichetă infamantă de „puciști“, preluată de presa internațională și chiar de unele oficialități ale UE.
Privind retrospectiv la evenimentele din iulie-august, unul dintre lucrurile care mă intrigă mult este ceea ce aș numi autismul politic al celor care au plănuit și au vrut să execute destituirea președintelui. Ei s-au comportat ca și când nu ar exista decât ei pe lume - și când spun „ei“ mă refer la Antena 3 cu moderatorii și publicul respectiv. Nu numai că au ignorat cu totul (sau și-au făcut o imagine complet eronată asupra posibilelor reacții internaționale), dar au tratat cu completă nepăsare și posibilele obstacole interne.
În ansamblu vorbind, acești oameni se pare că au neglijat că România rămâne o țară de putere economică și politică redusă, dependentă de împrumuturile internaționale, de piețele de export din UE, inclusă în NATO și considerată de SUA un reper european important în strategia sa de apărare – vezi „scutul“ de la Deveselu. În acest caz, părea evident că nicio acțiune radicală, care să sugereze o „clătinare“ a României de pe linia euroatlantică, urmată consecvent de Băsescu, nu va trece fără alarme și presiuni. Or, cum poți să te lansezi într-o astfel de aventură, când știi că numai denunțarea unilaterală a acordului cu FMI (dependent de americani), UE și BM ar ridica dobânzile plătite de statul român la un nivel inacceptabil, aducându-l pe acesta în genunchi în două sau trei luni? În mod evident, „puciștii“ au omis total această posibilitate.
O mare prostie ținând de acelaşi autism (suficientă pentru a-i impune demisia) a fost și amenințarea făcută de Crin Antonescu, într-o emisiune de la Antena 3, că trei judecători ai Curții Constituționale trebuie demiși. Amenințarea a dezvăluit în prealabil intenția de „puci“, în situația în care judecătorii CC sunt inamovibili. Că această declarație a stârnit de îndată reacția CC, care s-a plâns apoi Curții de la Veneția și a alarmat dintru început cancelariile, nu a fost decât normal. A face un „puci“ dinainte anunțat la televizor nu poate trece drept act de inteligență politică și nici măcar drept unul de inteligență pur și simplu.
Tot o eroare considerabilă a fost convingerea că opinia internă ar fi într-o proporție covârșitoare atât de pornită împotriva lui Traian Băsescu, încât – cu mici și nesemnificative excepții – ea va sta hotărât în spatele „puciștilor“, închizând astfel gura criticilor externe. Nu s-a întâmplat așa. Un număr semnificativ, nu numai prin poporţii, dar și prin calitate, de persoane, publicații și organizații ale societății civile au criticat aspru acțiunea „pucistă“ nu atât fiindcă ar fi urmărit să-l „salveze“ pe Traian Băsescu, cât fiindcă au considerat că statul de drept este în pericol. După care a urmat boicotul referendumului, acțiune politică inteligentă, urmată de un număr de oameni hotărâți și bine informați suficient de mare, încât să-l facă să eșueze în pofida fraudelor, se pare, imense.
De fapt, poate că eroarea cea mai mare pe care au făcut-o „puciștii“ este că au procedat în așa fel (viteză, succesiunea tactică a operațiilor, limitarea prerogativelor CCR), încât adversarilor le-a fost foarte ușor să le lipească imediat chiar această etichetă infamantă de „puciști“, preluată de presa internațională și chiar de unele oficialități ale UE, precum comisarul Viviane Reding și, implicit, chiar de președintele Comisiei, Barroso. Cred că este clar pentru toată lumea că orice confruntare politică, strategică, militară este dublată de o confruntare simbolică, care se referă la interpretarea de ansamblu a faptelor. Altfel spus, fiecare parte vrea ca istoria „să se scrie“ din perspectiva ei, iar dacă „lumea“ adoptă una dintre versiuni în detrimentul celeilalte, câștigul strategic al primei este esențial. Or, adversarii USL (și mă refer aici în special la câțiva europarlamentari PDL precum Monica Macovei sau Cristian Preda, la câteva ONG-uri și la câteva publicații și jurnaliști –, iar personalități precum Sorin Ioniță și Laura Ștefan trebuie neapărat amintite aici) au reușit foarte repede să impună pe plan european și internațional o viziune anti-USL asupra evenimentelor, anume că a fost un „puci“ parlamentar sau ceva apropiat, a cărui intenție fundamentală a fost subordonarea completă a justiției și blocarea proceselor de corupție împotriva politicienilor. Cum „puciul“ venea la o lună de la condamnarea definitivă la închisoare a lui Adrian Năstase, interpretarea a părut extrem de plauzibilă. Nepregătită să se confrunte cu acest palier al „prelucrării simbolice a faptelor“, USL a cedat un imens avantaj inamicilor săi, iar mai vechiul său discurs despre „dictatorul Băsescu“ a eșuat lamentabil chiar și pe plan intern. (Pe de altă parte, discursul de tip „Înalta Poartă“, chiar dacă are ceva succes în interior, fiind însă confruntațional pe plan extern, nu poate convinge acolo.) Adversarii USL sunt cei care „au scris“ și vor „scrie“ în continuare „istoria“ evenimentelor respective în context european și internațional, dar și pentru un public intern deloc neglijabil. Controlul „prelucrării simbolice“ le-a scăpat „puciștilor“.
Incapacitatea autistă a USL de a înțelege chiar și acum cât de important este palierul simbolic european s-a vădit încă o dată, când s-a aflat că din delegația USL ce se va duce la Parlamentul European, pentru a participa la o dezbatere pe tema României, va face parte și Dan Șova. Nici acesta, nici primul ministru nu înțeleg că, atunci când ai eticheta colectivă de „pucist“, nu o poți desprinde prin serviciile unui (fost) negator al Holocaustului, altminteri membru al guvernului. Oricât de abile vor fi „demonstrațiile“ d-lui Șova, valoarea lor va deveni zero, dacă un singur europarlamentar (se) va întreba: „de ce ar trebui să vă credem acum, atunci când dvs., deși absolvent de istorie, ați declarat ritos că în România, în perioada războiului, au fost uciși doar 24 de evrei? Ați spus lucruri mincinoase atunci, poate spuneți și acum. A, pe acelea le-ați regretat? Foarte bine. Atunci poate că le veți regreta și pe acestea de acum în viitor“. //