Avem acord european. De unde politicieni?

Pentru România şi interesul ei public major, acordul interguvernamental decis la summit-ul de la Bruxelles este mană cerească. Pentru clasa politică este coşmarul cel negru, care îi ridică părul măciucă. Buget echilibrat, cu 3% deficit, aprobat şi verificat de funcţionarii de la Bruxelles, cu sancţiuni aplicate de „jandarmul“ numit Curtea de Justiţie, care va veghea în lanul de secară al poftelor partidelor şi guvernanţilor de a băga mâna în puşculiţa comună. Din fericire, decizia nu a fost lăsată la latitudinea clasei politice. Traian Băsescu a angajat şi guvernarea actuală, şi pe cele viitoare pe drumul cu un singur sens, măcar şi la nivel teoretic, al onestităţii. Nu şi al competenţei, aici fiind altă discuţie.

Altfel spus, preşedintele a schimbat din mers regulile jocului politic pentru ani buni de acum înainte. Fiecare centimă va fi luată la puricat, concesiile fiind scoase din discuţie într-o Europă aflată într-un echilibru precar pe marginea prăpastiei. Evident, corupţia pe bani publici nu va fi stârpită pe de-a întregul, dar există premise certe că licitaţiile trucate şi adiţionările contractelor, că pomenile electorale şi subvenţiile mascate în fondul de rezervă al guvernului sau întreţinerea companiilor falimentare, nepotismele şi clientelismele de tot felul vor fi diminuate. Cu alte cuvinte, reguli noi la metehne vechi. Mai dur, introducerea în Constituţie a deficitului de 3% ar putea fi o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvernanţilor, care pot ajunge să răspundă nu doar cu funcţia, ci şi cu libertatea pentru încălcarea legii fundamentale.

Reacţia otrăvită a lui Ponta şi Antonescu, autoproclamaţi avant la lettre viitori premier şi preşedinte, este deci de înţeles. „Iresponsabil ca de fiecare dată, Traian Băsescu s-a dus la Bruxelles fără idee de ceea ce se întâmplă acolo şi a angajat România la ceva ce nici el nu ştie, nici românii nu ştiu. (...) Pentru români este semn de necazuri, sărăcie şi chinuri în continuare.“ Chiar dacă, acum, declarativ nu se pot opune acordului de la Bruxelles (măcar atâta or fi înţeles şi ei) şi cerinţei de a introduce în Constituţie deficitul bugetar, cei doi intenţionează să utilizeze toate mecanismele de şantaj pentru a bloca intrarea în nişte chingi care transformă actul de guvernare dintr-un exerciţiu al căpătuirii într-unul al seriozităţii şi responsabilităţii. Să nu uităm declaraţiile lor vitriolante de acum câteva luni, când Băsescu a cerut introducerea în Constituţie a deficitului de 3%.

Planul USL – comitet de iniţiativă format din reprezentanţi ai puterii, opoziţiei şi ai BNR, guvern de tehnocraţi, alegeri anticipate şi apoi modificarea Constituţiei de către un nou parlament („fără trădători“, ai altora, se subînţelege) – este un demers pur electoral, care poate pune în pericol acordul european. USL joacă tocita carte „jos Băsescu, Boc şi gaşca de criminali“ vs. cartea interesului României. Amânarea, dincolo de luna martie 2012, a asumării condiţionalităţilor din acord ne poate lăsa pe tuşă. Cum îşi imaginează cineva că intrarea în instabilitatea unor alegeri anticipate este semnalul pe care Europa, în noua ei configuraţie, îl aşteaptă de la noi? De altfel, experimentele politice de acest gen, vezi referendumul propus de Papandreou, au avut un final nefericit, înlocuirea acestuia şi a lui Berlusconi arătând clar că derapajele populisto-demagogice nu mai sunt tolerate. Ponta şi Antonescu condiţionează viitorul european al României exclusiv de interesele lor electorale.

Pe de altă parte, este limpede că Traian Băsescu vrea, la rândul lui, să profite cât mai mult de noua conjunctură, forţând lucrurile. Severitatea europeană este unica soluţie atât pentru a ţine departe de borcanul cu miere Administraţia Boc, cât şi pentru modificarea Constituţiei, dar faptul că preşedintele doreşte ca, pe lângă deficitul de 3%, să introducă, la pachet, numărul redus de parlamentari şi sistemul unicameral este în stilul jocului cu risc mare, preferatul său. E adevărat că PDL, preocupat doar de comasarea alegerilor, nu doar că a cedat în faţa UDMR în privinţa celor 300 de parlamentari şi a schimbării Legii electorale în aşa fel încât să nu mai iasă cei de pe locurile doi şi trei, că îşi trage desenarea colegiilor doar pe propria turtă, iar proiectul Igaş, cel pe care guvernul îşi asumă răspunderea, este la limita inferioară a democraţiei. E adevărat deci că unul dintre cele mai importante angajamente şi promisiuni prezidenţiale riscă să ajungă la coşul de gunoi.

Dar a lărgi sfera modificărilor constituţionale sub pretextul Bruxellesului nu va face decât să dea apă la moara USL, fiind, în final, în acelaşi registru. În plus, dacă acordul interguvernamental poate fi impus cu anasâna opoziţiei sub sloganul interesului naţional, modificarea Constituţiei este, până la urmă, decizia şi răspunderea clasei politice, pentru care va achita nota la alegeri.

Dincolo însă de meschinăria dezbaterilor şi abordărilor, chestiunea de fond este dacă în România există vreo forţă politică doritoare şi capabilă să guverneze după noile reguli impuse de UE. Onestă, dar şi competentă. Răspunsul este nu. Este suficient să ne uităm la dubla măsură a Cabinetului Boc, cu o mână a tăiat salarii, pensii, ajutoare sociale şi a disponibilizat, iar cu cealaltă a lăsat la liber risipa, hoţia şi clientelismul. Reformele şi austerităţile s-au lovit de zidul inexpugnabil al administraţiei, prostiei, corupţiei şi interesului de clan. Tăierea pensiilor speciale s-a soldat cu o majorare de 30%, fondurile europene sunt blocate de o păguboasă birocraţie, contractele sunt comisionate la greu, băieţii deştepţi prosperă în continuare, ştrandurile răsar în sate fără canalizare, bucăţelele de autostradă se surpă după tăiatul panglicilor, iar deszăpezitul ne costă (aşa cum a scris România liberă) cât în Finlanda. E adevărat, puţinul pe care l-a făcut Guvernul Boc ne-a ferit de la un derapaj major.

Ceea ce ni se cere însă de acum înainte este un alt stil de guvernare şi de a face politică. Misiune sortită eşecului, în special dacă ne uităm la „alternativa“ numită opoziţie, unde vedem o demagogie, populism şi îngustime de gândire terifiante. Ponta şi Antonescu promit în continuare mărirea salariilor şi a pensiilor, dar depun peste 8.000 de amendamente la bugetul de stat, care ar ridica deficitul la cotele aiuritoare din vremea celebrului cuplu Tăriceanu-Vosganian. Susţin prostul mers al justiţiei, blocând toate legile care ar duce la reformarea acesteia - răspunderea magistraţilor, schimbarea regulilor de acces la Înalta Curte -, şi îşi conservă corupţii ca pe sfintele moaşte. Capacitatea de a funcţiona după noile criterii europene pare o glumă proastă. De altfel, USL nici nu pare să-şi dorească asta, ceea ce ridică mari semne de întrebare după 2012.

Lipsa politicienilor responsabili şi competenţi este adevărata tragedie. Nu acordul european e semn de „necazuri, sărăcie şi chinuri“, ci clasa politică, cu aceleaşi apucături de 20 de ani. Depinde doar de hotărârea Europei s-o aducă pe drumul cel bun. //