Basescu II vs. Tariceanu III

Prima lupta politica de dupa referendum s-a transat, dupa toate aparentele, in favoarea PNL si a lui Calin Popescu Tariceanu. Mizand corect pe urnofobia PSD, pe incapacitatea grupului de la Cluj de a impune schimbarea lui Mircea Geoana, pe complicatele mecanisme parlamentare si pe faptul ca presedintele nu va accepta un troc cu social-democratii din considerente electorale, liberalii s-au tinut tari pe pozitie si au castigat prima runda a confruntarii. Nu numai ca au ramas la putere cu unul dintre cele mai slabe guverne postdecembriste -  ministri indoielnici si program ajustabil in functie de interese de grup si necesitati populiste -, dar au reusit sa mentina statu-quo-ul de dinainte de esecul din referendum, adica lipsa de transparenta a sustinerii parlamentare. Cu alte cuvinte, inca o buna perioada de timp, PNL are libertatea de a-si continua concubinajul cu PSD si PC, jocul la doua capete, beneficiind de sustinerea acestuia in parlament fara sa dea nimic in schimb si, mai ales, fara sa incheie un protocol. Teama de anticipate, dublata de neincrederea in cuvantul si garantiile lui Traian Basescu, il mentin pe Tariceanu la palatul Victoria.

 Este o situatie care, prin repetitie, ar trebui sa-i dea de gandit presedintelui, pentru ca devine din ce in ce mai evident ca, in planul intelegerilor politicianiste, al manevrelor de culise si mecanicii parlamentare, pierde. Faptul ca, nici in contextul victoriei de la referendum si al prabusirii adversarilor in sondaje, nu a reusit rasturnarea lui Tariceanu, acesta din urma are toate sansele sa ramana in functie pana in 2008. Dar poate Traian Basescu sa-si depaseasca fixatia Tariceanu, poate exista in lipsa acesteia? Mai precis, poate urmari cu aceeasi pasiune si consecventa si alt tip de proiecte? Desi in acesti doi ani a demonstrat ca da - cele mai bune exemple fiind independenta justitiei, lupta anticoruptie si condamnarea comunismului -, ele au fost umbrite si chiar puse sub semnul intrebarii de "obsesia Tariceanu". Spun asta pentru ca, la o analiza atenta, nici unul dintre aceste demersuri nu a fost pe deplin degrevat de dorinta de a scapa de acest premier din cauza caruia a ratat alegerile anticipate din primavara lui 2005. In fundalul inceputului luptei impotriva coruptiei a stat Dinu Patriciu si, poate, fara Macovei alaturi, exista riscul limitarii baietilor destepti transpartinici doar la acest personaj. Condamnarea comunismului si desecretizarea arhivelor  SRI, pornita initial la presiunea societatii civile, a prins consistenta si datorita faptului ca se preluau unele dintre temele favorite ale liberalilor, constituirea polului de dreapta a avut drept scop si fracturarea PNL si, pe mai departe, inlaturarea lui Tariceanu. Cu alte cuvinte, dincolo de justetea politica si morala a demersurilor, in plan secund a stat mereu si nevoia reglarii conturilor cu gruparea petroliberala.

 Ce se va intampla pe mai departe? In actualul context, cand devine limpede ca guvernul Tariceanu are marea si nefasta capacitate de a rezista dincolo de orice logica politica, lui Basescu nu-i raman prea multe solutii. Fie ramane prizonierul razboiului la scena deschisa cu Cabinetul, fie se axeaza pe indeplinirea celor doua puncte principale din programul de la referendum: votul uninominal si revizuirea  Constitutiei, in sensul clarificarii tipului de stat, republica parlamentara sau prezidentiala. Cele doua nu se exclud reciproc, dar important este pe ce cade accentul. Presedintele poate continua (si chiar e o bine s-o faca) sa critice si sa se delimiteze de anumite acte guvernamentale sau de potlogariile in favoarea grupurilor de interese (cum sunt eludarea licitatiilor din sanatate), fara a mai genera insa conflicte prin care sa urmareasca debarcara guvernului. In fond, pentru Basescu, cel mai bun aliat va fi timpul si insusi acest guvern slab si supus santajului partidelor care il sustin in parlament. In aceasta privinta, totul se reduce la rabdare. Presedintele are insa marea oportunitate de a duce la bun sfarsit ceea ce a promis in privinta uninominalului si a revizuirii Constitutiei. Desi a lansat un ultimatum pentru parlamentari (30 iunie), nu exista semnale ca va pune presiune pentru respectarea acestuia sau ca, in caz contrar, va prelua pe cont propriu demersul. Termenele avansate de politicieni pentru un acord asupra sistemului de vot merg undeva spre toamna, doar din acel moment legea urmand sa intre in dezbatere parlamentara. Cat priveste revizuirea Constitutiei, in afara unor declaratii de principiu nu se simte nici o miscare. Constituirea unui grup de lucru si prezentarea unui proiect se impuneau. Exista riscul ca, exact pe temele care se constituie intr-un incipient proiect de reformare a clasei politice, lucrurile sa treneze, iar politicienii sa i le fure lui Basescu de sub nas. Aruncandu-l, in schimb, pe terenul minat al luptei de gherila cu Tariceanu sau in cel al proiectelor in oglinda. Exemplele deja exista: reinfiintarea Comisiei Tismaneanu, o contrapondere a celei de la guvern, accentul pe Legea lustratiei, in fond, proiect de lege liberal. Capcana este reciproca. Clasa politica poate continua sa preia agenda prezidentiala, luxurianta, iar Traian Basescu sa se complaca in actiuni cu jumatate de masura.