Pe aceeași temă
Aparitia lui Zilber in redactiile si cafenele Bucurestilor, liber, dupa un proces atat de rasunator, ridica mari semne de intrebare. Cum a reusit sa scape? Devenise intre timp omul Sigurantei? Sunt multe marturii care spun ca da. Sami Margulies, confidentul lui Aradi, inchis dupa razboi ca agent notoriu al Sigurantei, este plasat in decembrie 1948 pentru trei luni si jumatate in celula cu Belu Zilber. Este adus special de la inchisoarea Aiud, pentru a-l spiona. Cei doi se cunosteau bine inca din anii '20, fapt pe care mizau si anchetatorii. Ce declara Margulies in raportul lui? "SILBER era un informator benevol, adica nu primea nici o plata pentru serviciile ce facea Sigurantei. SILBER facea parte din categoria informatorilor ocazionali. La rastimpuri cand se ivea o imprejurare deosebita, era solicitat sa faca rapoarte. Nici V.I. nici M. (Vintila Ionescu, Moruzov, n.a.) nu cereau si nu asteptau dela SILBER denuntarea caselor conspirative, predarea unui gestether sau darea de seama a unei sedinte de celula din suburbanele Capitalei. Pentru acest fel de informatii Siguranta avea destui informatori platiti. SILBER nu era intrebuintat in chestiuni marunte." "Iar daca SILBER nu cerea si nu primea vreun salariu... este ca stia ca orice cheltuiala, salariu etc. facuta de vreo autoritate este necesarmente pe un stat de plata si inregistrat cu forme, ca astfel va ramane o dovada materiala a activitatii de informator."(1)
"Noi toti fugeam de Belu Silber ca de un ciumat. Era cunoscut ca agent de Siguranta... In lumea muncitoreasca termenul de «agent» era stampila summa cum infamia. Agentul era... o lepadatura morala, un estropiat cu care nu mai aveai contact in nici un fel, nici macar legaturi de «buna ziua». Belu Silber se gasea in aceasta situatie morala din 1932 pana in 1944 din cauza unui proces de spionaj. Nu l-am cunoscut pe Aradi. L-am cunoscut in doua-trei randuri pe Petre Zissu, avocat cu vaga clientela si cu o locuinta de o murdarie inspaimantatoare. El iesea, cu guler tare, alb, cu haine calcate, cu camasa murdara, ras, pudrat si parfumat, dintr-o cocina. A murit pe Nistru, pe cand incerca sa treaca frontiera, impuscat... Este Belu Silber un Asew(2) al Romaniei? Am vorbit o singura data, pe indelete, amical cu Belu Silber la sosirea mea din Germania (1932, n.a.). Pe urma Sahia mi-a spus ca este agent. Nu i-am mai raspuns la salut."(3) Si mai departe: "Ce-a fost Belu Silber? Sa fie un caz de patologie, de mitomanie tipica, de om incurcat in propriile minciuni?"(4)
Cum se ataca o reputatie
Autorul acestor randuri, Petre Pandrea, a fost cumnatul lui Lucretiu Patrascanu. A pledat in perioada interbelica multe procese in care comunistii se aflau in boxa acuzarii. Belu Zilber a fost cel mai apropiat colaborator al lui Lucretiu Patrascanu. Pandrea da si alte versiuni ale situatiei lui Belu Zilber dupa proces. Iata una dintre ele: era vorba de coruperea judecatorilor cu doua milioane de lei oferite de un unchi bogat, pretindea Belu Zilber. Pandrea nu crede in aceasta versiune. Da si alta. Spionul ar fi fost salvat la interventia lui Mihail Sebastian, var cu Zilber, la Nae Ionescu, in acel moment principal sfatuitor al lui Carol al II-lea. Achitat, iesit din inchisoare, Zilber il ataca in presa virulent pe Nae Ionescu. Intamplator se intalnesc la Capsa. Nae Ionescu il admonesteaza astfel: "Ma Belule, eu te-am iertat. Dar n-au sa te ierte comunistii. Tu ai sa fii spanzurat de ei"(5). Mihail Sebastian, apropiat de Nae Ionescu, scrie in prefata la Cum am devenit golan, 1935, despre Belu Zilber: "Putin agent de Siguranta si putin martir, are supletea primei meserii si vehementa celei de a doua, ceea ce da de altfel un aliaj de real umor". Scriind "putin agent de siguranta", el preia formula folosita de Zilber intr-un articol in care il acuza pe Eliade ca ar fi omul Sigurantei. Eliade era destul de apropiat de Zilber incat, de exemplu, sa petreaca impreuna revelionul 1933/'34.(6) La acest revelion mai participa Camil Petrescu, Mircea Vulcanescu, Dan Botta, Ionel Jianu. Ce lume in care se invartea Belu Zilber! Cand Eliade ii reprosaza acuzatia atat de grava, Zilber raspunde senin: "Astea au fost vorbe in vant. Asta face parte din frazeologia marxista. Sunt desigur dator sa combat pozitiile tale ideologice si nu pot s-o fac decat pornind de la cliseele traditionale".
Ce fel de clisee? Comuniste, staliniste, as adauga. Acuzatia ca cineva este agent al Sigurantei tine de recuzita obisnuita a luptei de clasa. Asta vrea sa spuna ca Eliade se situa pe alte pozitii ideologice pentru ca era agent de Siguranta. Cine gandeste diferit de noi este agent, e vandut dusmanului. Or, a fi agent de siguranta era cel mai difamant lucru. Acest tip de rationament il va costa mult pe Belu Zilber in perioada 1948-1954, cand va fi supus unor anchete dure. Una din principalele acuzatii a fost aceea ca a fost agent al Sigurantei si spion in solda americanilor si englezilor. De fapt, sub aceasta acuzatie se urmarea lichidarea sa politica si fizica, precum si a prietenului sau Patrascanu. Nu altceva dorise Zilber cand il ataca pe Eliade, sa ii distruga reputatia. Cercul infernal se inchidea. Zilber va cadea victima acestui tip de mecanism pe care doar il schitase pe cand Romania era inca democratica. Aparat de Nae Ionescu si Mircea Eliade, ii ataca pentru a se justifica fata de sefii PCR. Ar fi devenit suspect daca avea simpatii la extrema-dreapta. Pentru a se debarasa de o asemenea acuzatie a preferat sa ii atace public pe cei doi. Personajul lui Zilber e intreg aici. Omul contradictiilor, prins in hatisul propriilor sale minciuni, fictiuni si duplicitati. Ce isi aminteste Mircea Eliade despre Belu Zilber, decenii mai tarziu. E vorba despre inceputurile grupului Criterion, unde Zilber si Patrascanu au fost invitati sa vorbeasca despre Lenin si bolsevism. "Voiam sa avem doi marxisti alaturi de Mircea Vulcanescu si Mihai Polihroniade. Pe Zilber il intalnisem mai de mult in redactia Cuvantului. Se imprietenise cu Gh. Racoveanu de cand acesta scrisese un articol luandu-i apararea intr-un proces de spionaj. Belu Zilber fusese extrem de miscat si, indata dupa achitare, venise sa-i multumeasca. Venea de atunci mereu pe la redactie. Era prieten mai ales cu Mircea Vulcanescu, Ion Calugaru, Paul Sterian. Era marunt, sclipitor, destul de cultivat si, desi repeta necontenit ca e marxist, nu parea nici dogmatic, nici intolerant."(7) Eliade nu pare sa isi mai aminteasca de schimbul lor de replici si pare sa ignore suspiciunea care plana asupra lui Zilber ca era agentul Sigurantei.
Femei si bani
Revolutia bolsevica nu era singura pasiune a lui Zilber. Ii placeau femeile si avea nenumarate complexe din cauza staturii sale. Zig-zag-urile povestii sale de iubire cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl au facut ocolul Bucurestilor la inceputul anilor '30. Dar preocuparea sa, care echivala cu pasiunea pentru revolutie, era sa faca avere. In acest plan semana cu Parvus. Parvus, pe numele lui, Helphant, a fost un bolsevic apropiat de Lenin. El a lansat conceptul de "revolutie permanenta" preluat de Trotki. Parvus visa sa rastoarne tarismul si sa faca o mare avere. El a propus guvernului de la Berlin sa permita trecerea bolsevicilor grupati in Elvetia, prin teritoriul german, spre Rusia. Tot el a negociat intre Lenin, aflat la Zürich, si guvernul Kaiserului, in 1917, pentru perfectarea aranjamentului. In perioada care a urmat, Parvus a organizat finantarea bolsevicilor din fonduri germane, Berlinul fiind maxim interesat de prabusirea Rusiei. Parvus, minte plina de imaginatie, a reusit sa atinga ambele tinte.(8)
Zilber isi dorea aceleasi lucruri, sa faca avere si sa darame regimul burghezo-mosieresc. "Contradictia este evidenta, dar Zilber era omul tuturor contradictiilor. Se simtea bine in cadrul lor. Le vedea ca pe un lucru normal, manifestarea dialecticii marxiste pe care o propovaduia cui voia sa il asculte. Ca averea lui ar fi fost confiscata de comunistii odata ajunsi la putere i se parea un aspect secundar. I s-a parut mai sigur sa se imbogateasca decat sa astepte instalarea unui regim comunist, extrem de iluzoriu in anii '30. Perspectiva unei ocupatii sovietice era de ordinul miracolului pana prin 1938. El se simtea sigur in lumea burgheza bucuresteana, jucand rolul unui stangist radical. Zilber a fost un comunist de mana a doua, era prea inteligent ca sa nu se indoiasca de adevarurile Cursului scurt de marxism-leninism al lui Stalin. Nu avea cum sa devina un fanatic, un dogmatic. A fost si un om de afaceri de mana a doua. Maniera sa de a procura bani era la fel de dubioasa ca maniera sa de a face politica. Acelasi amoralism. In 1967, Zilber a recunoscut ca, in perioada 1932-1940, cand a fost functionar si apoi secretar al Institutului de Conjunctura, a folosit santajul pentru a obtine beneficii banesti. Avand posibilitatea sa afle ca unii functionari de la societatile comerciale si industriale sustrageau prin mijloace frauduloase sume mari de bani in dauna societatilor respective ori in dauna statului, el ii determina pe acestia sa-i dea si lui anumite sume de bani - care uneori se ridicau la sute de mii de lei - pentru a nu-i divulga. El reusea sa afle si despre afacerile necinstite in care erau angajati unii oameni de la Siguranta statului si atunci cand avea nevoie ii ameninta si pe acestia."(9)
Om de casa, colaborator si prieten
Reputatia de informator al Sigurantei si de spion l-a urmarit toata viata. Ce spune Lucretiu Patrascanu? Au discutat vreodata despre acest subiect? Se cunosteau inca din adolescenta, cand pentru un an au fost colegi de clasa la acelasi liceu si aveau aceleasi simpatii politice. Amandoi erau fascinati de ce se intampla in Rusia si aderasera la bolsevism din 1917. I-a povestit Zilber lui Patrascanu cum a decurs ancheta de la Siguranta si imprejurarile achitarii de acuzatia de spionaj? Ar fi interesant de stiut cum s-a explicat Zilber. Patrascanu sigur era la curent cu suspiciunile ce planau asupra celui mai apropiat prieten. Era un om prudent, initiat in toate masinariile clandestinitatii. Daca Zilber avea reputatia printre comunisti ca este agent al Sigurantei, Patrascanu se punea cu buna stiinta intr-o postura extrem de periculoasa pentru el, intretinand relatii cu Zilber. Totusi, sfideaza aceasta situatie. Colaboreaza cu el in diferite situatii publice. Scot impreuna publicatii comuniste legale si ilegale, scriu la aceste publicatii cu numele lor sau sub pseudonim (Ion D. Ion, Andrei Serbulescu etc.). Zilber devine chiar mai mult, omul lui de casa. Legaturile lor devin stranse mai ales din 1936-'37, cand si unul, si altul sunt socati de procesele de la Moscova. Patrascanu fusese de mai multe ori in URSS. In 1933-'34, fusese chiar reprezentantul PCR pe langa Comintern. Printre cei judecati pentru spionaj si tradare se aflau si oameni pe care ii cunostea bine. Patrascanu nu credea ca acuzatiile care li se aduceau erau reale. A inteles ca erau inscenari, vendete politice. Printre cei ucisi in URSS sub acuzatia de spionaj si tradare se aflau si Alexandru Dobrogeanu Gherea, Cristian Rakovski (m. 1940), pe care l-a si vizitat la Moscova, desi era in dizgratie. Cu amandoi se cunostea foarte bine; mai erau Marcel Pauker, David Fabian etc., zeci de militanti cunoscuti ai PCR. Patrascanu, ca si Zilber, incep sa isi puna serioase probleme cu privire la natura regimului bolsevic. Si daca se inselasera si "revolutia" era altceva? Cert este ca, din 1938 pana in 1943, Patrascanu nu va mai activa in PCR. Ramane simplu membru si atat. Zilber impartaseste cu Patrascanu aceste temeri, dar ramane activ, mereu dornic de conspiratii si clandestinitate. El ramane devotat revolutiei pe care vrea sa o serveasca cu orice pret. Era "cazut la partid", cum va scrie in anii '60. "Procesele de la Moscova (1936-1937) au impartit viata mea in doua. Am citit si recitit stenogramele. Era evident ca nu contineau un cuvant adevarat. Nu intelegeam insa cum s-a putut ca bolsevicii trecuti prin Siberia, eroii razboiului civil, oamenii cu nervi de otel sa declare numai absurditati. Dupa primele telegrame n-am crezut ca procesele avusesera loc. Apoi nu am crezut ca oameni ca Buharin si Zinoviev puteau fi executati. Apoi am crezut si asta, dar mi-am inchipuit ca au existat intr-adevar comploturi a caror reusita ar fi dus la un Termidor Sovietic, iar Stalin mi-a aparut ca un Robespierre care decapitase pe termidorieni. Inainte de razboi mi-am dat brusc seama ca au disparut (la 23 august 1940 este asasinat in Mexic la ordinul lui Stalin si Trotki, n.a.) toate numele cu care intrasem in viata. Toti s-au inselat? Toti au tradat? Macar unul singur nu s-a inselat si n-a tradat? Era imposibil de crezut si n-am mai crezut nimic, nici adevarul. De atunci am oroare fizica, politica, morala de Stalin."(10)
Complicitati si mistere
Cand Patrascanu se va reactiva, in iarna 1943-'44, legatura de partid este tocmai Belu Zilber. Fiecare membru al PCR avea o singura persoana de contact cu partidul, pentru pastrarea conspirativitatii. Acest rol l-a jucat Zilber pentru Patrascanu. In acel moment, Zilber, desi nu facea parte din ierahia PCR, juca totusi un rol important. E delegat al Ajutorului Rosu. Aduna fonduri de la donatori bogati ca Alexandru Stefanescu, Max Auschnit (necomunisti), Emil Calmanovici, Jac Berman (comunisti) s.a. Banii mergeau spre detinutii din inchisori si spre putinii militanti aflati in libertate. Patrascanu este unul dintre ei. Zilber nu era singurul care facea asta. Seful acestor operatiuni era Remus Koffler. Zilber era totusi printre cei mai influenti. Accesul lui la cercurile de afaceri, la burghezie si intelectuali il face eficient. Ma intreb cat secret exista aici. Siguranta era la curent cu operatia. Prefera sa inchida ochii, e de presupus ca pactul de la inceputul anilor '30 inca functiona. Zilber s-a aparat in ancheta de la Securitate spunand ca nici un comunist nu a fost arestat in urma vreunui denunt facut de el. E adevarat si ca Vintila Ionescu, comisarul care conducea brigada anticomunista si cu care cazuse de acord sa dea informatii, a murit in 1940. Cu siguranta ca a fost preluat de altcineva. Un fapt este ca in anii '40 nu a fost judecat sau condamnat, sau trimis in lagar. Nici in 1940-'41, cand Antonescu a dat ordin sa fie stransi toti comunstii si inchisi, nici mai tarziu. Totusi, era o vreme cand internarile comunistilor in lagare erau frecvente, ca si arestarile. Vezi cazurile Teohari Georgescu si Iosif Chisinevski, membri ai secretariatului CC al PCR, arestati in aprilie 1941, caderea grupului Paneth, arestarea lui Petre Gheorghe, seful PCR pe Bucuresti, arestarea conducerii Uniunii Patriotice, 1943, descoperirea arhivei PCR, urmata de alte arestari, confiscarea tipografiei CC al PCR urmata de alte arestari. Sami Margulies, informatorul Sigurantei, arestat in 1948 si plasat in celula lui Zilber pentru a-l spiona, scrie in raportul catre anchetator: "Cotizand principal la Partid si Mopr (Ajutorul Rosu, n.a.), cunoscut in cercurile ziaristice si politice ca comunist, avand adeseori misiuni de incredere printre intelectualii si oamenii politici din partea partidului ca Patrascanu, Foris, Ilie Pintilie, este posibil oare de a primi argumentul lui Silber, ca din simpla intamplare a fost omis?"(11). Siguranta urmarea cu atentie activitatile comunistilor ramasi in libertate. Nu era dificil, pentru ca erau putini. Oricum, Zilber nu s-a confruntat cu nici un fel de dificultati. E posibil sa fi oferit suficiente informatii. Cum e posibil ca Siguranta sa-l fi tinut sub filaj continuu pentru a observa ce contacte are?
Toleranta serviciilor speciale s-a marit apoi, dupa ce sortii razboiului au inclinat, dupa Stalingrad mai ales, spre Aliati. Prin Zilber obtinea informatii dintr-o zona unde nu avea prea mult acces. Bodnaras, si el implicat in complotul din august 1944, fost ofiter controlat o vreme de SS al Armatei, nu stim daca mai colabora in anii '40. Nicu Tudor, membru al Secretariatului CC al PCR, principalul informator al Sigurantei la varful PCR, murise de septicemie dupa o operatie de hemoroizi, in 1940. Sami Margulies, Ion Pargaru si Petre Melinte(12), informatori vechi ai Sigurantei, nu erau in legatura cu varful PCR. Stefan Foris nu a fost gasit vreme de patru ani. Siguranta nu stia cine este conducatorul PCR. Iar despre Foris credea fie ca e mort, fie ca s-a refugiat in URSS. Sigur, putem sa banuim ca stia unde se gasea Foris, dar din diferite ratiuni politice l-a lasat in libertate. Exista si acuzatia lansata de "grupul Dej" ca Foris era agent al Sigurantei, deci nu ar fi avut motiv sa il aresteze. Documentele de arhiva infirma aceasta ipoteza. Belu Zilber stia cine este seful PCR. Si stia ca Foris se ascunde in Bucuresti. Ar fi putut lua legatura cu el. Cea mai directa cale era Remus Koffler, cu care colabora. Se cunosteau bine inca din anii '20. Koffler era omul numarul 2 in ierarhia PCR, omul de incredere al lui Foris. Zilber era la curent cu complotul pentru eliminarea lui, pus in tema de Patrascanu. Totusi despre demiterea lui Foris, din aprilie 1944, Siguranta a aflat abia in august. Asta ne spune ca Zilber dadea informatii selectiv la Siguranta. Facea asadar propriul lui joc. Era la mijloc si o negociere. Siguranta intr-o vreme facuse servicii lui Zilber, il scosese din inchisoare in 1932. Mai ales dupa iarna 1942-'43, Zilber era un om de contact util, pe masura apropierii Armatei Rosii si a evidentei ca PCR va juca un rol important in perioada care urma. Multi dintre sefii Sigurantei vedeau in el o moneda de schimb. Zilber se afla intr-o pozitie de unde putea facilita negocierea ce ar fi urmat odata cu caderea regimului Antonescu. Aceasta toleranta explica de ce, in aprilie 1944, cand Zilber strange semnaturi pe memoriul intelectualilor adresat lui Antonescu, in care se cerea scoaterea tarii din razboi, Siguranta nu actioneaza. Belu Zilber este organizatorul actiunii, aproape toata consumata in apartamentul sau din str. Dionisie nr. 2 (detalii, lista de nume, cine nu a semnat, efecte). Gheorghe Cristescu, directorul SSI (1940-1944), aflat in ancheta, raspunde la intrebarea: "Pe langa Silber, pe cine aveati?" (ca informator, n.a.). "Pe Silber il cunosc de la Siguranta Generala. E excesiv de destept si de cult. As fi vrut eu sa pun mana pe Silber. Trebuie sa fie ceva despre el la sectie, la Valer Ionescu la contrainformatii. La noi problema comunista a fost o problema sociala si nu una in atributiile noastre (a SSI, n.a.), ci ale Sigurantei Generale si Politiei Capitalei. Daca organizatia comunista ar fi trecut la o lovitura de stat, trecea in cadrul nostru".(13) Aflam, asadar, parerea lui Cristescu despre Zilber, dar si ca Zilber era mai curand agentul Sigurantei Generale, si nu al SSI. Cum organizatia comunista, in 1944, a trecut la o "lovitura de stat", chiar daca sub directia regelui si a capilor armatei, e de stiut daca Zilber a intrat, odata cu participarea lui la acest complot, in colimatorul SSI.
In preajma loviturii de stat de la 23 august
Memoriul intelectualilor adresat lui Antonescu nu e singura actiune de amploare la care participa in 1944. In iulie, inceput de august, organizeaza evadarea detinutilor din inchisoarea Caransebes. Actiunea s-a facut la ordinul triumviratului Bodnaras, Parvulescu, Ranghet. Fara ordin, "un soldat disciplinat al revolutiei" ca Zilber nu ar fi actionat. Ideea a aparut dupa masacrul de la Ribnita, in Transnistria, din 17 martie 1944, cand o trupa SS in retragere a asasinat zeci de evrei, o parte dintre ei comunisti. La Caransebes, se aflau circa 100 de comunisti si spioni sovietici. Odata cu apropierea frontului, situatia se putea repeta. Celula de partid era condusa de Teohari Georgescu, secondat de Pantiusa Bondarenko. Planul prevedea ca toti detinutii sa evadeze. Situatia era critica, lovitura care se pregatea la Bucuresti impotriva maresalului Antonescu putea inspira autoritatilor sau germanilor represalii. Sunt trimisi doi oameni apropiati de el, de la Institutul de Statistica, Nicolae Betea si Anton Ratiu (unde era un focar comunist, aici lucrau Mihai Levente, Corneliu Manescu, Stefan Popescu etc.), cu aprobarea lui Anton Golopentia si Sabin Manuila, conducatorii institutului. Ajunsi la Caransebes, cei doi reusesc sa intre fara dificultati in contact cu detinutii. Conditiile de detentie nu erau aspre. Un exemplu: Teohari Georgescu este descoperit de cei doi emisari pe un trotuar in centrul orasului, imbracat in costum, nu in zeghe, fara sa fie pazit, vanzand obiecte fabricate in atelierul inchisorii. Betea si Ratiu transmit celor din inchisoare un milion de lei, suma foarte mare la acea vreme. Paradoxala a fost reactia detinutilor: au refuzat sa paraseasca inchisoarea. Au preferat sa ramana paziti de autoritati decat sa infrunte riscurile unei evadari. Au asteptat sa se deruleze evenimentele care se pregateau si despre care erau instiintati. "Vorbind cu Belu la telefon, acesta ne-a transmis ca, intrucat la Bucuresti lucrurile sunt pe drumul cel bun, putem sa parasim imediat Caransebesul", isi aminteste unul din cei doi participanti(14). Exista si o alta explicatie. La Tg. Jiu se pregatea evadarea lui Gheorghiu-Dej din lagar, prevazuta pentru mijlocul lui august. In caz ca autoritatile aflau, lucru foarte probabil la o evadare de asemenea proportii, masurile de paza vizand detinutii politici s-ar fi asprit. Ceea ce ar fi facut imposibila evadarea lui Dej. Dupa consultari intre cele doua celule comuniste, cei din Caransebes au respins planul. Totusi, trebuie sa avem in vedere ca Siguranta urmarea indeaproape contactele dintre Palatul Regal, sefii partidelor istorice, armata si comunisti. Exista o complicitate, ca intotdeauna cand e vorba de o lovitura de stat. Serviciile speciale au jucat propria lor partida, mizand pe cartea Aliatilor. In ancheta care a urmat arestarii sale din 1948, Zilber va fi acuzat ca a organizat evadarea - bineinteles la ordinele Sigurantei - nu pentru a-i elibera si feri astfel de a fi asasinati, cum se intamplase la Ribnita. Zilber este acuzat in ancheta la Securitate ca ar fi organizat evadarea pentru a provoca masacrarea comunistilor. Deci nu detinutii fusesera lipsiti de curaj, ci Zilber era un provocator care primejduise cu buna stiinta vietile unor detinuti comunisti. Tot anul 1944 trece intr-o stare de febrilitate si supraactivitate. De data asta nu mai e vorba de o mica intriga la periferia societatii romanesti sau de o obscura culegere de informatii. Acum e implicat intr-un mare complot, cu fire foarte intinse, care tinteste chiar rasturnarea dictaturii. Participa capii armatei, regele si anturajul sau, liderii politici de cea mai mare autoritate. Amestecat asadar chiar intr-o lovitura de stat veritabila, visul oricarui bolsevic. E de inteles frenezia cu care participa la toate pregatirile din primavara-vara anului 1944. Temperamentul sau histrionic si-a gasit scena. Aflat in mijlocul urzelii acestui complot, Zilber se simte perfect. Experienta sa de vechi conspirator si spion il fac util. E priceput, ii place ce face. E perioada cea mai fericita a vietii lui. Si sentimental e bine. Traieste o idila cu Nutu Fuxman, cu care colaboreaza la Ajutorul Rosu. Zilber avusese un esec grav in povestea de dragoste de cinci ani pe care a trait-o cu Henriette Yvonne Stahl. S-a refacut greu. Sunt marturii care spun ca ar fi incercat chiar sa o omoare pe scriitoare, aruncand-o intr-o prapastie, in Bucegi, in toiul unui scandal intre amanti (Pandrea). Nutu Fuxman, pseudonim Ana Naum, ii ofera confortul afectiv de care are nevoie.
Nasterea Romaniei libere
Zilber, mereu flancandu-l pe Patrascanu, pregateste aparitia Romaniei libere, impreuna cu Stefan Popescu si Stefan Foris, detasat de Bodnaras in acest grup etc. Este implicat direct in lovitura de la 23 august. El controleaza imprimarea discursului regal, pe rulou, pentru radio si asigura tiparirea primei editii Romania libera din 24 august. Chiar textul declaratiei regale citite la radio in seara de 23 august a fost scris de Zilber si vizat de Lucretiu Patrascanu. Ziarul cuprindea discursul regelui, lista noului guvern, decretul de amnistie pentru detinutii politici, Declaratia de razboi impotriva Germaniei si alaturarea Romaniei Aliatilor. Iata ce povesteste A. Ratiu: "In dupa-amiaza zilei de 23 august 1944 pe inserate, imi faceam rondul obisnuit prin curtea tipografiei. Toti oamenii erau la posturi. Nu stiam ce se intampla la Palat sau in alta parte. La un moment dat, pe str. Latina... a aparut o masina mica... A oprit brusc in fata cladirii cu nr. 8. Din ea a coborat Belu Zilber, legatura dintre noi si Lucretiu Patrascanu. Vazandu-ma in curte s-a repezit la mine si plin de veselie mi-a sarit in brate sarutandu-ma: Gata! Am reusit! Guvernul Antonescu a fost arestat. Acum, la treaba!"(15). Antonescu fusese in mare secret arestat. Belu este cel care aduce stirea, fiind unul dintre foarte putinii initiati. Vegheaza la tiparirea Romaniei libere in noaptea care a urmat. Pentru cineva judecat pentru spionaj, pentru un informator al Sigurantei, era chiar o rasturnare de destin.
1. Principiile bumerangului. Documente ale procesului Lucretiu Patrascanu, Ed. Vremea, 1996, p. 267.
2. nota despre Asew.
3. Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, Ed. Albatros, 2000 pp. 12-13.
4. ibid., p. 22.
5. ibid., p. 23.
6. Petru Comarnescu, Jurnal 1931-'37, Institutul European, 1994, p. 103.
7. Mircea Eliade, Memorii, Ed. Humanitas, 1991, p. 224.
8. Richard Pipes.
9. Grigore Raduica, Crime in lupta pentru putere, 1966-'68: Ancheta cazului Patrascanu, Ed.Evenimentul romanesc, 1999, p. 110.
10. Belu Zilber, Actor in procesul Patrascanu, Ed. Humanitas, 1997, p. 67.
11. Principiul bumerangului. Documente ale procesului Lucretiu Patrascanu, Ed. Vremea, 1996, p. 265.
12. Vezi depozitia lui Taflaru in cartea Lucretiu Patrascanu, de la Ed. Vremea.
13. Cristian Troncota, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete romanesti, Ed. Roza Vanturilor, 1994, p. 310.
14. Anton Ratiu, Cumplita odisee a grupului Lucretiu Patrascanu, Adevaruri dureroase, vol. 1, Ed. Gestiunea, 1996, p. 86.
15. Anton Ratiu, ibid., p. 93.
(Subtitlurile apartin redactiei) (Continuare in numarul viitor)
