Pe aceeași temă
Boris Berezovski, eminența cenușie a Rusiei lui Boris Elțîn și cel mai încrâncenat inamic al lui Vladimir Putin, a murit în condiții stranii, în locuința sa, în apropiere de Londra, la 67 de ani.
Rasputin al timpurilor noastre, marele combinator, geniul rău, erau doar câteva dintre etichetele pe care presa rusă și internațională le lipea de portretul lui Berezovksi. Nu era deranjat de aceste atribute. El suferea doar atunci când presa nu-l băga în seamă. A fost unul dintre cei mai abili făcători de știri. Se simțea sub lumina reflectoarelor, în centrele de conferințe de la Interfax sau Itar Tass din Moscova, ori în studiourile televiziunilor precum peștele în apă. A trăit periculos și spectaculos. Cartea vieții sale are încă multe pagini lipite, înconjurate de mister. Ultimul act, moartea sa, la numai 67 de ani, este și ea înconjurată de mister.
În Moscova anilor 1990, Boris Abramovici Berezovksi aluneca prin saloane precum mercurul în podul palmei, se plimba agitat prin cameră vorbind la două telefoane odată, pe vremea când telefoanele mobile cântăreau câte o jumătate de kilogram, în același timp dictând unei secretare ascunsă după un birou, care abia îl mai putea urmări, textul unei scrisori de afaceri. Cum mintea îi lucra prea repede, buzele nu puteau să țină ritmul, așa că sărea de la una la alta, într-un ritm nebunesc, pierzând pe drum argumente pe care mintea sa le procesa, dar pe care gura nu mai apuca să le rostească.
În ultimii 15 ani, Berezovski a fost distribuit în rolul personajului negativ în viața publică din Rusia. L-a jucat cu strălucire. Numele său va rămâne înscris în galeria marilor genii ale răului din Rusia, de la cneazul Kurbski, care-i scria lui Ivan cel Groaznic, la Rasputin și Troțki.
O moarte înconjurată de mister
Sâmbătă, 23 martie, la ora 15.00, garda de corp a lui Berezovski a intrat în panică, stăpânul era de negăsit. Boris Abramovici se încuiase în baie. Era întins pe jos, fără suflare. La 15.24, medicii care au sosit la locuința oligarhului au constatat decesul. Câteva minute mai târziu, rudele oligarhului anunță pe rețelele de socializare moartea acestuia. Poliția britanică a deplasat mai multe echipe de experți la locuința lui Berezovski. Seara târziu, la 22.33, poliția a anunțat oficial moartea lui Berezovski, iar locuința sa a fost minuțios cercetată. Duminică dimineața, la 10.26, experții britanici au comunicat că nu există urme radioactive și nici urme de violență pe trupul lui Berezovski. Luni seara, la ora la care acest număr de revistă pleca la tipografie, a început autopsia corpului, pentru a stabili cauza exactă a decesului și ora la care a survenit. Mai mulți apropiați ai oligarhului au ieșit în presă cu diverse explicații privind cauza morții.
De la matematician la miliardar
Berezovski s-a născut în 1946, într-o familie de evrei, tatăl său fiind inginer constructor, iar mama, asistentă medicală. De timpuriu, a dovedit un talent special pentru matematică, ajungând să obțină un doctorat în cibernetică în 1983. A publicat mai multe lucrări de valoare care l-au propulsat în Academia de Științe a URSS. Institutul de cercetare la care lucra l-a trimis să implementeze un proiect de management la uzina de automobile Lada. Perestroika lui Gorbaciov oferea oportunități. Berezovski n-a stat mult pe gânduri. În 1989, înființează compania LogoVaz care comercializa autoturismele Lada. În scurt timp obține monopolul asupra vânzărilor. În 1991 devine importator oficial Mercedes Benz pentru URSS. Berezovski se transformase în cel mai important dealer de mașini din spațiul sovietic. Prăbușirea URSS, devalorizarea dramatică a rublei și începutul unei dureroase tranziții în Rusia l-au determinat să-și diversifice afacerile. În toamna 1993 a lansat proiectul AVVA (Avtomobilnîi Vserossiiskii Alians) de construire a unui automobil „pentru popor“. Nu era chiar o schemă piramidală, doar ceva apropiat. A distribuit obligații de peste 50 de milioane de dolari. Insuficient pentru un astfel de proiect. Cu banii strânși acum, va fi cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la compania petrolieră Sibnefti, în decembrie 1995. În 1997 a început demersurile pentru a pune mâna pe cea mai mare companie petrolieră din țară, Rosnefti. Crahul financiar din august 1998 l-a împiedicat să ducă la bun sfârșit această operație. În schimb, după 1996, a luat sub control fluxurile financiare ale companiei naționale Aeroflot. Berezovski era printre cei mai bogați oameni din Rusia, averea sa fiind estimată la peste 3 miliarde de dolari. Influența lui politică însă era mult mai mare.
Berezovski deținea un mare imperiu de presă. Pentru el, media era o bâtă, un instrument în lupta politică, nu avea orgoliul lui Vladimir Gusinski, fondatorul și proprietarul Media Most, cel mai mare imperiu media din Europa de Est, creat după standardele jurnalistice cele mai înalte. În ianuarie 1995, Berezovski a intrat în Consiliul director al canalului public de televiziune ORT, controlând de o manieră brutală politica editorială. A devenit acționar al canalului pentru tineret, TV 6 Moskva. Printre cele mai importante titluri din presa scrisă pe care le deținea s-au numărat influenta Nezavisimaia gazeta. A înființat Novîe izvestia, iar în 1999 a cumpărat Kommersant, publicație pe care a controlat-o până în 2006. După tragedia submarinului Kursk, pe care postul ORT a dramatizat-o în exces, iritându-l pe Putin, Berezovski a fost obligat să vândă pachetul de 49% de la ORT, pierzând controlul celui mai important instrument de manipulare pe care l-a deținut vreodată.
De la Politbiuro la Oligbiuro
Nu puțini sunt cei care reduc durata de viață a democrației rusești la perioada 1992-1996, adică între prăbușirea Uniunii Sovietice și alegerile prezidențiale care i-au asigurat un al doilea mandat lui Elțîn. Înainte de prăbușirea URSS, țara era condusă de Biroul Politic, iar din vara 1996, de Biroul Oligarhilor.
Berezovksi a intrat în marea politică, în vara 1994, în ziua în care a fost ținta unui atentat sângeros. Un Opel a explodat chiar în momentul în care Mercedesul lui Berezovksi ieșea din sediul companiei LogoVaz. Șoferul a rămas fără jumătate de cap, însă Berezovski a scăpat ca prin minune cu câteva schije ușoare. În aceeași zi, Berezvoski va participa la întrunirea Clubului prezidențial, fiind vedeta întâlnirii. A doua zi, Elțîn va ieși public cu o critică aspră la adresa organelor de ordine care nu-și fac datoria, permițând celor certați cu legea să atenteze la viața unor oameni de afaceri cinstiți. În toamnă, Berezosvki se ocupa de tipărirea memoriilor lui Elțîn, intrând în anturajul președintelui.
Criza politică și economică pe care o traversa Rusia, războiul din Cecenia, au coborât cota de încredere în Elțîn la dimensiunea marjei de eroare. În jurul președintelui, se vorbea tot mai mult despre identificarea unui potențial candidat care să-i facă față comunistului Ziuganov. În februarie 1996, la Davos, Berezovski a realizat un pact între cei mai bogați oameni din Rusia, care să sprijine candidatura lui Elțîn. Au fost mobilizate incredibile resurse financiare și mediatice, iar Elțîn a urcat de la 2% la 30%, iar în turul al doilea l-a înfrânt pe Ziuganov și a împiedicat revenirea comuniștilor la putere în Rusia. Berezovksi a jucat un rol decisiv nu doar în realegerea lui Elțîn, ci și în negocierea păcii din Cecenia. Nu întâmplător a fost numit adjunct al secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, responsabil cu reconstrucția Ceceniei.
Influența lui Berezovksi era la apogeu. Birourile sale de pe Kuznețki most erau un loc de pelerinaj pentru miniștri, funcționari superiori, liderii de partide politice. Oligarhul avea un cuvânt de spus în destituirea și numirea miniștrilor și chiar a premierilor Viktor Cernomîrdin, Serghei Kirienko, Evgheni Primakov și Serghei Stepașin. Rusia era practic condusă de Berezovski, nu direct, ci prin intermediul anturajului lui Elțîn, în special a fiicei președintelului, Tatiana Diacenko (recăsătorită Iumașeva).
Tot Berezovski are un cuvânt greu de spus în alegerea succesorului lui Elțîn, a lui Vladimir Putin. Berezosvki joacă un rol decisiv în victoria Mișcării Unitatea în alegerile din 1999 și în succesul lui Putin la alegerile prezidențiale anticipate din 2000. Fără suportul imperiului mediatic al lui Berezovski, acest lucru n-ar fi fost posibil. Berezovski spera că va continua să conducă Rusia din umbră, așa cum făcuse în ultimii ani sub Elțîn. Numai că Putin avea propriul său proiect politic, în care oameni ca Boris Abramovici nu-și găseau locul. Noul președinte a anunțat de la început că schimbă regulile jocului. Oligarhii nu mai au voie să se amestece în politică. Berezovski înțelege că vin vremuri tulburi și fuge la Londra, unde va obține statut de refugiat politic în 2003. Gusinski, după câteva săptămâni petrecute în arest, se refugiază în Spania, apoi în Israel. Mihai Hodorkovski n-a înțeles și a ajuns într-o cameră de închisoare din Siberia, unde și-a petrecut ultimii 10 ani și unde continuă să se afle și în prezent.
Londra, teren de joacă și câmp de bătălie
Marea Britanie este de mulți ani destinația favorită a oligarhilor ruși. Aici s-a dezvoltat o vastă industrie menită să-i deservească pe acești fugari, de la avocați, consilieri financiari care nu dorm de grija impozitelor oligarhilor până la directorii de școli private care concurează acerb să pună mâna pe copiii generoșilor miliardari din Rusia.
De la Londra, Berezovksi și-a continuat activitatea politică cu scopul de a-l îndepărta de la putere pe Putin. O revenire în Rusia era exclusă, de vreme ce împotriva lui procuratura a deschis zeci de dosare penale. Instanțele britanice i-au purtat noroc lui Berezovksi. Aici a câștigat multe procese. Însă l-a pierdut pe cel mai important. La 31 august 2012, Berezovski a pierdut procesul împotriva fostului său partener de afaceri, Roman Abramovici, de la care cerea o despăgubire de 5,6 miliarde de dolari, compensații pentru vânzarea sub prețul pieței a Sibnefti și Rusali. După pierderea procesului, Berezovski a intrat într-o profundă depresie, cei care l-au întâlnit spun că era de nerecunoscut, nu mai avea energie, bolborosea ceva despre greșelile trecutului. Se apropia cu pași repezi de faliment, era urmărit de Interpol în Franța și Brazilia, unde și-a lichidat afaceri și proprietăți imobiliare, începuse să-și vândă din case, a închis fundația politică. Nu mai avea bani să plătească avocații văduvei Marina Litvinenko, al cărei soț, Aleksandr, a fost ucis cu plutoniu. Procesul va începe în octombrie 2013. Soția sa oficială, Elena Gorbunova, a introdus divorțul și a cerut o parte din avere.
Moartea lui Berezovski nu semnifică dispariția capitalismului oligarhic în Rusia. Deși nu se mai vorbește de Rusia oligarhilor, Putin n-a schimbat fundamental sistemul. Oligarhul ca specie a căpătat un nou conținut. Pur și simplu, în locul unor oligarhi excesiv de autonomi, Putin a pus alți oameni previzibili, cei mai mulți dintre ei provenind din structurile de forță, așa-numiții siloviki.
Apusul epocii lui Berezovksi s-a produs cu mulți ani înainte de moartea lui. Însă economia oligarhică, la apariția căreia a contribuit din plin, trăiește în continuare. //