Berlusconi

Ultima isprava a fost la întalnirea cu presedintele francez Chirac, care se astepta la reprosuri - sau, cine stie, la vreuna din iesirile imprevizibile ale premierului italian - dupa ce guvernul lui tocmai sabotase planurile de extindere ale unei mari companii italiene, provocand astfel acuze de nationalism economic la adresa Parisului. In loc de asta, Berlusconi l-a gasit pe Chirac cam prea încordat, asa ca i-a facut scortosului un masaj rapid la ceafa, cu presa de fata. Acuma, cititorii în apa de ploaie care sunt analistii politici se chinuie sa prezica ce efect va avea acest gest asupra campaniei electorale din Italia, care va culmina cu alegerile parlamentare din 9-10 aprilie. Duelul dintre dreapta si stanga, adica dintre actualul premier Berlusconi si Romano Prodi, fost presedinte al Comisiei Europene, e strans, iar rezultatul imprevizibil, pentru ca stanga are doar cateva procente avans.

Multe îi reproseaza adversarii politici si presa lui "Il Cavaliere", nume menit sa-i sublinieze ironic lipsa de maniere, dar pe care el l-a adoptat bucuros. In primul rand, glumele lui deplasate si sexismul agresiv, de anii ‘50, încranceneaza carnea deopotriva aristocratiei intelectuale italiene, care se împaca bine cu ipocrizia si amoralismul daca sunt pastrate aparentele, cat si liderilor de opinie internationali, crescuti la scoala corectitudinii politice. Cand Tariceanu s-a dus la Roma iar Berlusconi i-a cerut sa-i faca cunostinta cu vreo doua fetite romance, multi au crezut ca are ceva cu noi. Dar n-avea, iar gluma a fost chiar blanda fata de ce poate el de obicei. La o vizita a premierului danez, Anders Fogh Rassmussen, gazda l-a complimentat în conferinta de presa ca arata atat de bine, încat ar vrea sa-l prezinte doamnei Berlusconi, doar-doar i-o abate acesteia gandurile de la idila romantica cu un profesor de chimie numit Cacciari. Cativa ziaristi straini si-au scapat aparatele pe jos, iar Rassmussen statea acolo înalt, cu barba, prezentabil si complet prostit, în timp ce maruntelul si jovialul omolog italian îi dadea roata ca la zoo; nimic din cariera sa politica anterioara nu îl pregatise pentru un asemenea moment.

Doar unul ca Berlusconi putea sa scape neatins dupa asa o chestie: un lider european facand bancuri în timpul vizitelor de stat pe seama iubitilor nevesti-si. Dupa cum bine a simtit el, remarca nu l-a afectat deloc în sondaje, ci chiar i-a castigat simpatia încornoratilor si încornoratelor din Italia, un segment electoral pe care expertii îl estimeaza ca substantial. In alte tari, cariera lui ar fi fost terminata dupa bancuri de un prost-gust crancen - precum cel despre bolnavul de SIDA, caruia doctorul îi recomanda bai de namol, el întreaba daca asta îl vindeca, iar doctorul zice ca nu, dar asa o sa se obisnuiasca mai repede cu ideea de a fi îngropat - pe care le repeta pe la mese oficiale. Ca sa nu mai vorbesc de veritabila criza diplomatica în relatiile cu Finlanda, atunci cand aceasta detinea presedintia UE, dupa ce Berlusconi s-a laudat ca doar calitatile sale de playboy au convins-o pe presedinta Tarja Halonen sa accepte amplasarea în Italia a noii Agentii Europene pentru Standarde Alimentare.

Italienii de rand îl simpatizeaza pentru ca este relaxat si se ia singur peste picior, de exemplu, pentru înaltimea redusa sau pentru faptul ca îsi vopseste parul si îsi face operatii cosmetice. Lucru pe care l-a recomandat de altfel si competitorului sau, Romano Prodi, pe care îl gaseste cam puhav si din aceasta cauza l-a poreclit "Mortadella". Iar mass-media italiene, fie cele ale premierului, fie cele private independente, fie cele de stat, iubesc de fapt si întretin cu ardoare aceasta opereta politica. Chiar ziaristii cu simpatii de stanga (adica majoritatea) ar regreta amarnic, desi n-o recunosc, victoria în alegeri a plicticosului "Mortadella", moartea pasiunii. Cam la fel ca Basescu în Romania, Berlusconi e genul de lider care n-are nevoie sa cumpere ziare si televiziuni (desi, spre deosebire de Basescu, italianul a facut-o), pentru ca stie sa creeze evenimente puternice ce trec prin filtrul unei prese vag ostile si ajung direct la electorat, indiferent cum sunt ele împachetate. Mai important (si mai putin remarcat), aceste iesiri în decor ale premierului italian au totusi un aer inclusiv si autoironic, care le fac finalmente acceptabile la popor. Mitocania lui este relaxata, curtenitoare si sigura pe ea, stupefiaza si cucereste. Are lustru, desi acesta este unul kitsch. Nu e din categoria Iorgovan sau Ludovic Orban, de exemplu, care practica o marlanie politica primitiva, în piele de oaie, menita a lovi în altii si a se înalta pe sine, dar care provoaca instantaneu în public reactia contrara, de respingere.

Berlusconi este actualmente unic între liderii europeni, prin exuberanta lui necontrolata, glumele deplasate, liftingurile faciale si apucaturile de chelner-sansonetist smecher (ceea ce a si fost în tinerete). Faptul ca lumea îi accepta calcatul în strachini reprezinta reprosul mut al multor europeni de rand la adresa clasei politice, întepenita în platitudini, distantare de electorat, ipocrizie si lipsa de curaj acasa, plus lipsa de idei în politica internationala, înlocuita cu antiamericanism, mai mult sau mai putin diplomatic camuflat. Pentru asta, cel mai bun exemplu e Franta. Oricine are nevoie din cand în cand de un bufon, de un Pacala care sa spuna lucrurilor pe nume. Gratie italienilor, comunitatea europeana l-a avut în ultimii ani pe Berlusconi în acest rol. Intr-o societate libera, matura economic si cu stat de drept solid, cum este Italia astazi, politica poate fi pentru o vreme o distractie ieftina de consumat seara la televizor, cand vii de la munca. Iar lumea îl iarta pe acest maruntel simpatic si pentru vila sa cu heliport din Sardinia, si pentru conflictele de interese (ca, vorba aia, Prodi are si el multe de explicat de pe vremea cand a fost seful privatizarilor în anii ‘80), si pentru averea de 12 miliarde de euro, care îl face cel mai bogat european. Însa, daca Berlusconi castiga din nou alegerile si mai pierde înca patru ani fara sa-si converteasca valul de simpatie populara în curaj politic pentru reforme - restanta cea mai importanta a mandatului ce se încheie -, atunci nimeni n-o sa-i planga soarta de Adrian Nastase II într-un rasunator proces de coruptie.