Cainele comunitar vs. hingherul municipal

Orice oras isi are legendele sale. Crescand intr-un cartier de case din Bucuresti, una dintre legendele care mi-a trecut de mai multe ori pe la urechi a fost cea a hingherilor. N-am vazut niciodata cu ochii mei o echipa de la ecarisaj, dar stiam din folclor ca hingherii sunt niste oameni rai care fura caini, ii jupoaie, ii omoara si fac din ei sapun sau faina. O poveste mai palpabila era cea a vecinilor, rudelor sau colegilor muscati de vreun maidanez si a medicului care le cerea sa aduca insusi animalul la cabinet sa vada daca e turbat.

De curand, o intamplare cu potential de legenda i-a readus in actualitate pe maidanezi si pe hingheri: pe data de 29 ianuarie, in centrul Capitalei, un cetatean japonez a fost murit dupa ce a fost muscat de un caine, presupus a fi vagabond.

Hingherii mai exista si in ziua de azi. Mai putin legendari, mai putin temuti si ceva mai umani. Se cheama Administratia pentru Supravegherea Animalelor (ASA). Au site Internet si birou de relatii publice. Daca iti iau cainele, ai sanse sa-l mai capeti inapoi contra un milion si jumatate de lei.

La o benzinarie din zona Piata Chibrit, hingherii trag o tigara inainte sa inceapa o noua zi de lucru. Sunt sase oameni si doi soferi in doua Dacii papuc amenajate ca sa transporte caini. Nu seamana cu capcaunii din povestile de pe vremea copilariei. Sunt oameni destul de tineri, imbracati in geci de iarna - nu poarta echipament de protectie -, care au in mana arma specifica: crosa - o tija din aluminiu care are la capat un lat din sarma groasa.

Lucratorii de la ASA - nu le place sa li se zica “hingheri” - pornesc in cautarea cainilor vagabonzi. Masinile merg incet una in spatele alteia pe niste stradute cu case vechi si toata lumea e cu ochii in patru. Cineva zareste pe trotuar un caine alb: “Uite-l! Asta e!” Soferii opresc, unul in fata cainelui, celalalt in spate, si baietii coboara cu crosele. Tactica e sa inconjuri animalul si sa nu-i mai lasi loc pe unde sa fuga. Unul dintre ei incearca sa-l prinda cu latul. Dar cainele o tuleste, isi face drum printre cei sase barbati si se refugiaza intr-o curte. A scapat. Inapoi la masini.

Cele doua Dacii aluneca lin pe stradute, alei si fasii de asfalt din spatele blocurilor, atat de stramte incat nici un sofer prudent nu s-ar aventura pe acolo. Nimerim intr-o alta zona populata de comunitari. In doi timpi si trei miscari, baietii au coborat si au si prins, cu mainile goale, un dulau jigarit. Trebuie sa fi fost bland.

Schema e mereu cam aceeasi: hingherii fac cerc in jurul maidanezului, il alearga putin daca nu se lasa, il prind cu latul de gat si il baga in masina. Cainele se zbate, latra, maraie si schelalaie sfasietor incercand sa scape din lat. E un spectacol destul de crud. Lucratorii ASA sunt imuni la plansetele animalelor, dar bucurestenii nu. Reactiile acestora variaza de la “’r-ati ai dracului de japonezi” si “Nu-l luati, va rog, e al doamnei cutare!” pana la “Foarte bine! Omorati-i pe toti!”. Unii dau sfaturi: “Vedeti ca sunt multi caini la policlinica in spate. Unul dintre ei l-a muscat pe fi-miu.” Hingherii interpreteaza insa multe dintre aceste indicatii ca incercari de a le deturna atentia de la cainii din zona: “Imi zice sa ma duc ca sa nu i-l iau pe al lui... Las’ ca stiu eu!”.

Masinile de la ASA sunt insotite peste tot de latraturi - chiar si cainii din curti se simt in pericol - si de privirile ingrijorate ale oamenilor. Unii reactioneaza la timp isi trag repede cainele in curte. Dar cei care nu sunt pe faza raman cu lacrimi in ochi uitandu-se dupa masina hingherilor.

Soarta unui caine

Adevarul este ca ASA nu captureaza decat cainii de pe strada, considerati vagabonzi. De obicei, si acestia sunt intretinuti de cineva, dar stapanul nu isi asuma toata responsabilitatea unui caine si ii da drumul pe strada in loc sa-l tina in curte. “Populatia e prima vinovata de problema cainilor”, spune, medicul veterinar Magda Popescu, seful biroului de relatii cu publicul al ASA.

Odata capturati, cainii ajung la adapostul de pe Bd. Theodor Pallady nr. 262 sau la cel din comuna Chiajna, sat Dudu. Aici sunt hraniti, deparazitati si gazduiti 14 zile. Daca in acest interval cainele e adoptat, noul proprietar va primi, contra 1.500.000 de lei vechi, un animal sterilizat, vaccinat antirabic, cu carnet de sanatate, microcip si cercel cu numar de identificare. “Majoritatea adoptiilor se fac in ideea de salvare a cainelui de la hingheri”, spune dr. Magda Popescu.

O alta varianta este revendicarea patrupedului. Daca, in decurs de 14 zile, stapanul acestuia apare cu carnetul de sanatate, cainele e eliberat. De multe ori insa, un animal adoptat sau revendicat se intoarce pe strada. In ianuarie, hingherii au capturat 7 caini care mai trecusera prin adaposturile ASA si aveau tatuaj in ureche. Munca in zadar e la ordinea zilei. Cand semneaza un formular de adoptie/revendicare, proprietarul isi asuma responsabilitatea de a tine cainele pe spatiul privat. Dar, chiar daca se constata incalcarea acestui angajament, ASA nu poate sa faca nimic pentru ca doar Directia Sanitar-Veterinara acorda amenzi.

“Dintre cainii capturati, 40% sunt adoptati sau revendicati. Restul sunt eutanasiati”, spune dr. Magda Popescu. Eutanasia consta in adormirea cainelui si apoi injectarea lui cu substanta letala. “Nu sufera deloc”, spune aceasta. “Si noi ii iubim. Si noi avem caini acasa. Dar haideti sa-i iubim pe spatiul privat!”

15.000 de bucuresteni muscati

La Centrul Antirabic din Institutul de Boli Infectioase “Prof. Dr. Matei Bals” vin in fiecare zi cateva zeci de persoane muscate de caini. Daca in 2000 veneau la centru peste 21.000 de bucuresteni cu muscaturi, numarul acestora a scazut in 2003 la 13.500. Anul trecut insa cifra a crescut din nou, ajungand aproape de 15.000. Dintre acestia, peste jumatate au primit vaccinul antirabic al carui cost e suportat de asigurarile de sanatate.

Potrivit ASA, peste jumatate din strazile Bucurestiului sunt populate de caini maidanezi. Acestia nu ocolesc nici institutiile publice, spitalele sau scolile. Cele mai multe reclamatii semnaleaza prezenta comunitarilor in zonele Pajura, Bucurestii Noi, Calea Grivitei, Ion Mihalache, Piata Presei Liberei, Floreasca (Sectorul 1), Pantelimon (Sectorul 2), Campia Libertatii, Parcul National, Calea Calarasi, str. Ramnicu Sarat (Sectorul 3), Aleea Moldovita, str. Spinis, Piata Matache, Spitalul nr. 9, Constantin Brancoveanu, Parcul Tineretului, Oraselul Copiilor (Sectorul 4), Rahova, Electromagnetica, str. Margeanului (Sectorul 5), Cetatea de Balta, Dezrobirii, Moinesti, Politehnica, Drumul Taberei si Valea Ialomitei (Sectorul 6).

Administratia pentru Supravegherea Animalelor poate fi contactata la numerele de telefon 312.95.55 (sediu central), 345.27.40 (adapostul Theodor Pallady) si 352.96.65 (adapostul Chiajna). Informatii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.asa-bucuresti.ro.
 

FLORINA TOMESCU, director Fundatia “Speranta”

Nu toti cainii sunt violenti

Problema cainilor fara stapan, care izbucneste din cand in cand ca o mare drama a orasului, este o problema veche, creata de noi in perioada demolarilor, cand au fost abandonati si nu s-a mai controlat inmultirea lor. Desi sondajele de opinie arata acum ca toti bucurestenii vor ca acesti caini sa moara, nu este adevarat. Iubitorii de animale sunt foarte multi. Nu prea mai au curajul nici sa se arate, pentru ca sunt haituiti si tratati ca niste infractori.

Eu nu sunt de acord cu eutanasierea cainilor. Toata lumea spune “In strainatate nu sunt caini pe strazi”. Este adevarat. Dar nu stiu daca tot ce este in strainatate trebuie preluat adlitteram. Avem specificul nostru. Acesti caini sunt ai nostri. De ce trebuie neaparat sa-i omoram? Exista posibilitatea sa-i sterilizam.

Acum s-a dezlantuit o dementa, o nenorocire. Imaginile de la televizor sunt cumplite. Cainii sunt tarati, haituiti, omorati. Nu sunt de acord cu ce se intampla. Este un val de violenta facut de oficialitati. Si pana acum s-au prins caini, permanent, desi foarte multi oameni considera ca nici nu mai exista hingheri. Primaria a lucrat continuu, dar mai cu discretie, mai cu discernamant, mai cu blandete. Dar acum, faptul ca te duci insotit de televiziune de jandarmi, faptul ca tragi din scara unui bloc o catea batrana de 19 ani care e acceptata acolo si vrei sa demonstrezi ca nu ierti pe nimeni, mi se pare a ridica violenta la rang de lege. Eu am vorbit cu diverse persoane care imi spun “Doamna, nu pot sa mai ies cu cainele pe strada, ma ataca tinerii, vor sa-mi ia gatul, ma insulta”.

La Spitalul de Boli Infectioase ajung in fiecare zi cateva zeci de persoane muscate de caini.

Asa este, dar sunt tot felul de motive. Majoritatea sunt muscati de cainii lor din casa, si chestia asta nu se mentioneaza nicaieri. Altii sunt muscati pentru ca nu stiu sa se comporte cu animalele. In momentul in care mergi pe strada si intalnesti un animal, ajunge sa-i spui o vorba blanda si el nu-ti face nimic. Nu contest ca exista si exceptii. Si intre noi oamenii sunt exceptii. Si intre noi sunt violatori, hoti, banditi s.a.m.d. Nu inseamna ca toti cainii sunt la fel. Iar cainii ataca cand sunt in haita, iar haitele se formeaza in general pentru ca sunt flamanzi sau pentru ca e o catea in calduri - deci in momentul in care sunt castrati, din start haita nu se mai formeaza. Cainele mai ataca daca a avut o experienta foarte rea in trecut cu un om, si se razbuna.

La noi, din start animalele sunt vinovate. Nimeni nu tine minte cata bucurie ne-au adus, ca sunt in stare de sacrificii pentru stapan, cat e de bine un copil sa creasca alaturi de un caine, sa aiba o responsabilitate, sa aiba un prieten. Nu stiu de ce cainii au ajuns sa fie dusmanii nostrii. Noi am capatat o libertate de a ne comporta rau cu animalele. Nu este normal sa nu le respectam. Iar copiii cresc in aceasta atmosfera de ura si de dusmanie contra animalelor. Copiii sunt invatati, cand ies la plimbare, nu cumva sa se apropie de un caine ca e murdar, ca are purici, ca te musca. Nici macar in scoli nu sunt invatati cum sa se poarte cu animalele si cat sunt de folositoare animalele.

Se spunea ca daca un caine este sterilizat nu inceteaza sa fie violent.

Nu e adevarat. Orice veterinar va poate spune ca violenta cainelui provine foarte tare si din instinctul de imperechere si din a-si apara teritoriul, puii, din a face parte dintr-o haita. Sigur ca sunt si caini violenti prin natura lor, exact ca si la oameni. Dar nu toti cainii sunt violenti.