De același autor
Explicaţia se găseşte în cartea despre Istoria Europei Libere – Operaţiunile Meliţa şi Eterul (Editura Albatros, 1999) şi este confirmată de documentul oficial pe care l-am cerut şi obţinut din arhivele SRI, Fond D (Serviciul Independent Dezinformare), dosar 10947, vol. 3 pp. 138-139), în care se precizează următoarele:
În anul 1982, văzând că postul de radio Europa Liberă şi-a intensificat campania de susţinere a matematicianului Mihai Botez, după ce, la începutul anului 1982, intervenise şi Ambasada SUA, notificând autorităţile române că refuzul de a i se acorda acestuia viza de ieşire din ţară se constituie într-un act considerat neprietenesc faţă de SUA, organele de Securitate au pus la punct un plan de discreditare a lui Mihai Botez. Se considera că se impun măsuri concrete de neutralizare a acţiunilor lui, deoarece este evident că nu va mai putea fi multă vreme reţinut în ţară.
În acest sens, într-un raport din 31 martie 1982, maiorul Ion Alexandru Munteanu şi căpitanul Ştefan Ramfu raportează că „se acţionează pentru compromiterea lui Mihai Botez în străinătate, prin acreditarea ideii că Mihai Botez este informatorul organelor de Securitate, sens în care i se va aproba cererea de a efectua o călătorie turistică în SUA“. Această acţiune a fost întreprinsă „în cooperare cu Serviciul Independent Dezinformare“. Imediat s-au luat măsuri ca această diversiune să fie suficient de răspândită în Occident, în rândurile emigraţiei române, prin diverşi emisari ai Securităţii şi prin rezidenţele de spionaj româneşti.
Trebuie să recunosc că şi-au făcut bine treaba, dacă, după 15 ani de la moartea lui Mihai Botez, dosarul lui, cerut de soţia şi de sora sa, încă din 9 octombrie 2002 (nr. 3142 ), cu reveniri în 2004-2005, apoi în 2007 şi 2009 (ultima P 3145 din 27 mai 2009), cerut şi oficial de către membrii Comisiei Tismăneanu, dosar care ar fi trebuit să aibă cel puţin 18 volume, nu s-a găsit. Singurul aşa-zis „dosar“ de 19 file cuprinde câteva date şi fişe ale membrilor familiei. Mai târziu, ni s-au pus la dispoziţie referirile la Mihai Botez din dosarele Europei Libere.
În schimb, din ziua înmormântării şi până astăzi, calomniile, acuzaţiile fără nicio susţinere probatorie nu contenesc.
Disidenţa lui Mihai Botez a fost una atipică. Ea pornea, mai întâi, dintr-o conştiinţă profesională bazată pe strălucirea carierei lui de matematician şi viitorolog, cunoscut de foarte devreme şi în străinătate – la 26 de ani doctor în matematici, la 30 de ani profesor universitar, la 34 de ani şef al departamentului de cercetare, matematici şi management în nou înfiinţata CEPECA, la început sub egida ONU, profesor asociat la catedra de cibernetică economică, statistici şi cercetare din ASE (1967), profesor la Universitatea Bucureşti, studiul sistemelor informatice (1970). La mai puţin de 40 de ani, avea câteva zeci de articole (matematici aplicate) publicate în reviste de specialitate din toată lumea, iar în 1967, când a fost numit directorul Centrului de Cercetări Prospective, scria primul curs de viitorologie din lume. Era, alături de Bertrand de Jouvenel şi alţi savanţi ai vremii, în cele mai selecte grupuri de cercetare, invitat la seminarii şi congrese prestigioase şi era ales în board-urile multor reviste profesionale de prestigiu.
Din ce în ce mai mult, după anii 75, cercetările serioase şi substanţiate ştiinţific, legate de drumul de urmat al României, de care se ocupa direct „laboratorul“ condus de el, au început să fie ignorate şi înlocuite cu aberante directive de partid. Este momentul în care se rup şi legăturile României cu lumea ştiinţifică internaţională. După 1976, cultul personalităţii ia amploare – „cum sunt directivilii, aşa şi prospectivilii“, observa el cu umor. Protestul lui Mihai Botez acum începe. El spune deschis ce crede, trimite analize argumentate, memorii în care demonstrează că strategiile dictate de partid duc la dezastru. Pentru el opoziţia făţişă faţă de politica greşită devine, mai întâi, o datorie profesională. El caută soluţii pentru România şi nu doreşte niciun moment să emigreze, protestează faţă de lipsa dreptului de liberă circulaţie al oamenilor de ştiinţă la congrese şi întruniri internaţionale, faţă de izolarea ţării şi a elitelor ei de lumea civilizată.
„Cazul“ Mihai Botez începe, cum se vede din documentul citat mai sus, încă din 1982 pentru Securitatea română. I se propune, de mai multe ori, să plece definitiv din ţară, de două ori se încearcă expulzarea, dându-i-se numai viza de ieşire. Prima dată el revine în ţară neaşteptat, când „organilii“ credeau că au scăpat de el. A doua oară, în 1988, i se înscenează un proces de înaltă trădare a orânduirii comuniste, ca să fie obligat să rămână în SUA şi să ceară azil politic. Asta se întâmpla în 1988, cu un an înaintea morţii lui Ceauşescu. Dizidenţa lui Mihai Botez a fost, cum se vede, de lungă durată. Din 1978 până în 1987, când, după mai mult de 35 de refuzuri, a primit, în cele din urmă, o viză temporară în SUA, Mihai Botez s-a bucurat de interesul constant al presei occidentale, dar şi de „interesul“ constant al Securităţii române, fiind de sute de ori arestat şi încarcerat de organele de Securitate, care aveau însă grijă să nu-l reţină mai mult de 24 de ore, „pentru cercetări“, fără forme legale. Mihai Botez însuşi scrie despre aceste „anchete“: „Tonul era, desigur, variat, de la amabil la ameninţător“. Conţinutul lor, banal. Se cereau cu insistenţă numele (desigur inexistente) ale „şefilor“ săi de la CIA(!), KGB(!!), Mossad(!!!), ori organizaţii care îl „manevrau“ împotriva poporului său / ori i se cereau detalii asupra modului în care scrisorile sale ajungeau în străinătate (răspuns – „prin poştă“), ori asupra jurnaliştilor străini ce părăsiseră deja ţara, (răspuns – „jurnaliştii străini se trimit unii pe alţii la singurul român care vrea să dea interviuri“).
Am făcut această incursiune în istoria vieţii lui Mihai Botez tocmai pentru că pare că nimeni nu mai ştie aceste lucruri şi, de aceea, absurdul acoperă cea mai mare parte a acuzaţiilor denigratorilor lui.
Şi acum, punctual, aş face câteva observaţii strict pe textul publicat de dvs. în avanpremiera apariţiei cărţii la Editura Polirom. Nu am văzut paginile referitoare la Mihai Botez din dosarul lui Dorin Tudoran, pagini pe care CNSAS ar fi trebuit să mi le pună, conform legii, la dispoziţie, aşa încât nu pot decât să fac câteva observaţii pe textul prezentat.
Ca de obicei, în atacurile venind din zona surselor Securităţii, toate acuzaţiile sunt exprimate dubitativ, dar cu un subînţeles de netăgăduit: „ştim noi adevărul, nu ne credeţi proşti“.
1. „Mihai Botez pare să fi fost o sursă a DSS care nu a semnat un angajament cu Direcţia I sau cu UM0800 SMB şi care a dat informaţii «în clar»“. Vorba lui Moromete: „pe ce te bazezi?“(„pare să fi fost“...???).
2. Apoi, acelaşi domn Ioanid citează ironic autorii şi sursele: Lettre Internationale (Nicolae Manolescu) şi „România literară“ (Tudorel Urian), care fac o alăturare, altminteri deseori întâlnită în presa occidentală, între Mihai Botez şi Adam Michnik; toate acestea pentru ca în fraza următoare să citeze părerile, desigur mult mai autorizate în ochii domniei sale, ale lui Ioan T. Morar, care afirmă că, într-o discuţie avută „cu un înalt reprezentant al SRI, de faţă cu martori“ (tot din SRI?, din vechiul sau noul SRI? – n.n.), marele anonim „a recunoscut textual că Mihai Botez a fost un produs de lux al spionajului românesc“. Exact aşa spunea şi vechea Securitate. Iată ce bine funcţionează încă ordinul din 1982! Şi totuşi, după atâtea eforturi, nu au putut găsi nici o probă, iar dosarul a dispărut miraculos.
3. Prin acelaşi procedeu, lipsit de orice rigoare, I.T. Morar îşi permite (doar de asta avem libertate de opinie) să afirme (iată, nu suntem proşti, „să înghiţim gogoşi“), că firma Future Impact este „inexistentă în anuarele americane“, minciună sfruntată, dovedibilă cu acte, şi că „la Universitatea Stanford, Mihai Botez a avut o carieră fictivă“. Îi voi răspunde că Mihai Botez a lucrat la Hoover Institution, reputat centru de cercetare al Universităţii Stanford, şi voi pune la dispoziţia redacţiei, ca o reparaţie morală faţă de memoria lui Mihai Botez, un text scris de Robert Conquest - de care, desigur, I.T. Morar n-a auzit, dar poate domnul Ioanid, care e istoric, da. Scrisoarea face referire la perioada petrecută de Mihai Botez la Hoover, are sigla instituţiei şi este semnată de Robert Conquest.
4. În continuare, domnul Ioanid afirmă tot atât de categoric că „în SUA, opiniile legate de M.B., în rândul clasei politice (parcă ar fi la Realitatea TV – n.n.) şi al persoanelor cu informaţii solide despre România comunistă (cine oare, te întrebi, n.n.), nu sunt generoase“, ca apoi să dea un exemplu de convorbire între „autorul acestor rânduri“ şi Charles A. Vanik (decedat între timp), care ar fi „declarat cu o duritate fără echivoc“ (în limbajul dâmboviţean al Securităţii române) că „se prezintă ca fost disident, dar noi ştim cine este, să nu ne creadă proşti“. Despre reputaţia lui Mihai Botez în SUA stau mărturie primirea, de la Bill Clinton, a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Monticello, pe când acesta era guvernator al statului Arkansas, sau corespondenţa cu mari personalităţi americane, oameni pe care-i cunoscuse în cele două stadii petrecute la prestigiosul Woodrow Wilson şi cu care devenise prieten. În prefaţa ediţiei româneşti la cartea Intelectualii din ţările din Est, Mihai Botez mulţumeşte colegilor de la Centrul International Woodrow Wilson, Smithsonian, Washington DC şi în special directorilor J. Billington şi P. Guifford, ca şi prietenilor J. Lampie, M. Latinsky, E. Hanleiss şi A. Smolar, colegilor de la Institutul Hoover, lui Robert Conquest, ca şi iluştrilor colegi Milton Friedman, K. Arrow, E. S. Hook, E. Teller, I. Seymour-Lipset, G. Shultz, E. Meese 3-rd, R.F. Staar, C. Gani etc. Studiul a fost elaborat în 1988 în stagiile de cercetare din Washington DC şi Stanford (Hoover).
5. În următoarea frază, domnul Ioanid face referire la părerea lui Mircea Răceanu despre Mihai Botez, tot în registru dubitativ: „există posibilitatea ca disidenţa lui Mihai Botez să fi fost făcută cu aprobarea Securităţii“. În dosarul de 19 pagini primit de la CNSAS există o notă de audienţă, nr. 5/1489 din 29 iulie 1987, pe care o pun la dispoziţia celor interesaţi, în care „tovarăşul Mircea Răceanu, Direcţia V Relaţii, a primit în audienţă pe Frank Strovas, consilier la Ambasada SUA, însoţit de Michael Butler, secretar III. A asistat Dumitru Tâncu, secretar II la Direcţia V Relaţii. Frank Strovas reclama că «la 27 iulie, orele 11,45, o persoană» (Mihai Botez), care dorea să intre la secţia consulară a Ambasadei SUA pentru o cerere de viză şi care era însoţită de un membru al Ambasadei americane (M. Butler), a fost oprită de lucrătorul de miliţie care asigura paza secţiei consulare. Ambasada SUA a calificat acest gest drept hărţuire şi limitare a accesului publicului la Ambasada SUA şi la secţia consulară a acesteia, fapt ce vine în contradicţie cu nota verbală nr. 194... etc. În încheiere, (...) Mircea Răceanu afirmă că nu are cunoştinţă de incident, că va comunica la conducerea ministerului şi că nu se va mai repeta asemenea incident“. Cred că domnul Ioanid nu se îndoieşte de credibilitatea sursei Răceanu şi de faptul că acesta este indubitabil un duşman neîmblânzit al Securităţii şi un martor obiectiv al activităţii lui Mihai Botez.
6. Următoarea acuzaţie împotriva lui Mihai Botez este legată de un presupus autograf pe care Mihai Botez l-ar fi dat lui Marian Ureche: „Nu se ştie în ce împrejurări, pe ce carte şi când“. Într-adevăr, ar fi important să aflăm toate aceste detalii. În cartea Operaţiunea Meliţa şi Eterul se afirmă: „deşi se luaseră măsuri împotriva lui din 1982, la 5 martie 1986, Mihai Botez se mai afla în ţară (Dorin Tudoran - nu, n.n.) şi (...) era lucrat în dosar de urmărire informativă de direcţia III şi contactat periodic şi de locotenent-colonelul Marian Ureche, în vederea influenţării sale pozitive“. Mihai Botez a plecat din ţară în 1987. Faptul că Marian Ureche se află în posesia unui autograf al lui M.B. nu-l incrimineaza în niciun fel pe Mihai Botez. Părerile lui M.B. erau publice, spuse cu voce tare, transmise prin memoriile deschise sau prin scrisorile către Vlad Georgescu la radio Europa Liberă. Nu era greu pentru ofiţerul cu „influenţarea pozitivă“ să citeze, din chiar sursele pe care M.B. le considera publice, fraze care se pot interpreta tendenţios.
De obicei însă, tocmai amănuntele îi divulgă pe cei ce încearcă un fals. În Scrisori către Vlad Georgescu, Vlad Georgescu a descoperit imediat un fals al Securităţii între scrisorile olografe primite şi semnate „Mihai Botez“, datorită mitocăniei involuntare a stilului. I se cerea lui Vlad Georgescu să trimită înapoi toate scrisorile primite de la Mihai Botez, dar Vlad Georgescu a sesizat imediat falsul din exprimările de genul „şi fă şi tu un sacrificiu şi dă un telefon“, „nu scriu cu revolverul la frunte“, „am reflexe încete şi până să îmi ridic garda ca la box“. În plus, i-a fost evident că nu Mihai Botez era autorul scrisorii, fiindcă lipsea codul. Plastografia, însă, există. În cartea Scrisori către Vlad Georgescu este relatată întreaga istorie, recunoscută acum.
Aştept apariţia cărţii ca să pot să mă pronunţ în privinţa celor 15 informări incriminate. Este curios totuşi că în revista 22 se publică un facsimil la fel de puţin credibil ca cel evocat anterior. Pentru cine a citit corespondenţa către Vlad Georgescu şi pentru cei care l-au întâlnit este clar că Mihai Botez n-ar fi spus niciodată „să vizionăm un film şi apoi să ciocnim un pahar în locuinţa sa“, „mi-a adus salutări de la prietenul ...“, „Dorin Tudoran s-a înarmat cu topoare spre a rezista asalturilor răufăcătorilor eventuali“ etc. Cât despre ziariştii cu care se întâlnea, Mihai Botez a fost mutat la Tulcea, tocmai ca să nu mai poată fi contactat de ei. În ciuda acestei sancţiuni, el nu se ferea să-i întâlnească pe jurnalişti şi spunea întotdeauna că părerile lui din interviuri şi memorii sunt publice.
7. Cea mai stupefiantă afirmaţie a prefeţei cărţii lui Dorin Tudoran este aceea că în februarie 1982 Alexandru Haig, secretar de stat american, a fost primit de Ceauşescu şi a cerut viză pentru Mihai Botez şi Silviu Brucan. Nu ştiu despre Brucan, dar Mihai Botez a primit viza în 1987 şi a plecat în toamna acelui an. Mare putere trebuie să fi avut intervenţia unui secretar de stat american, dacă ea şi-a făcut efectul peste 5 ani! Mihai Botez cerea de fiecare dată viză temporară, adică exact ceea ce nu voiau să-i acorde autorităţile române.
8. În sfârşit, o afirmaţie hilară mi se pare aceea că faptul că Mihai Botez şi soţia sa erau invitaţi la recepţiile ambasadelor este o dovadă că Mihai Botez avea relaţii cu Securitatea („cel puţin 2 servicii din DSS“). Mihai Botez era o personalitate recunoscută în străinătate, iar listele de protocol ale ambasadelor nu puteau fi, cel puţin oficial, cenzurate. Iată ce spune Jean Marie le Breton, fostul ambasador al Franţei la Bucureşti, în Sfârşitul lui Ceauşescu, istoria unei revoluţii, 1997, Editura Cavallioti, p. 50: „Îl cunoşteam pe Mihai Botez din 1972, când îl vizitasem la Institutul de Prognoză pe care îl conducea. (...) În 1987, Mihai Botez se îndepărtase din ce în ce mai mult de putere. Reluate de presa internaţională, poziţiile lui disidente făcuseră din el disidentul numărul unu din România. Denunţa acum răspunderile Occidentului (şi ale americanilor în special) în deriva politicii de industrializare a lui Ceauşescu. Acest om hăituit, bătut uneori, nu se sfia să rămână în relaţii cu Ambasada. Prezenţa lui ne încuraja şi ne făcea să relativizăm ceea ce vedeam prin alte părţi. Convorbirile noastre erau axate pe viitorul regimului şi al României, pe relaţiile franco-române. Analist lucid, puţin dezamăgit, judecata lui era, în general, mai bine structurată decât a celorlalţi interlocutori ai mei. Participarea lui la recepţia noastră din 14 iulie 1987 a fost memorabilă... Păstrez imaginea acestui om, nu foarte înalt, cu barbă, cu privirea scânteind de inteligenţă. Din capul scărilor din curtea ambasadei sfida oficialităţile cărora le inspira în acelaşi timp frică şi oroare“.
9. O altă „turnătorie“ de care e incriminat Mihai Botez este legată de o convorbire cu agentul de influenţare pozitivă, în care Mihai Botez ar fi spus că cele două scrisori anonime, în care Dorin Tudoran era ameninţat cu moartea, ar putea fi scrise, după bănuiala lui D.T., de persoane din anturajul lui Vadim Tudor, Adrian Păunescu sau de ofiţeri DSS. Nu am văzut documentul, dar ce ştiu este că Mihai Botez însuşi a primit în acea perioadă scrisori de ameninţare cu moartea.
10. Ceea ce mi se pare revoltător este punerea numelui lui Mihai Botez alături de Vadim Tudor, într-o înşiruire care nu mai are nicio noimă. Mihai Botez nu a reprezentat ca ambasador „aşa-numitul guvern al patrulaterului roşu“, ci o ţară ce scăpase de dictatură şi-şi căuta, în condiţii grele de suspiciune şi zgură, un drum spre normalitate. Ce ştiu sigur este că Mihai Botez nu ar fi admis niciodată să devină „fiul lor“, oricât de grea ar fi fost lupta lui, singuratică şi neînţeleasă. Dar cei ce trăiesc în veşnică suspiciune, în ură şi coşmaruri negre sunt atât de departe de limpezimea, generozitatea, curajul enorm, umorul - de fapt dâra de lumină pe care viaţa şi moartea lui ni le-au lăsat -, încât toate serviciile secrete, ce-şi şterg cu grijă urmele, şi toţi creatorii de scenarii ieftine nu vor putea schimba realitatea, în ciuda eforturilor lor. //
Titlul aparţine redacţiei.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/02/Trump si zelenski.jfif)
Comentarii 10
Gheorghe Campeanu - 09-20-2010
Este admirabila persistenta dl-ui.(dn-ei.?) Daniel StPaul, atit in constanta cu care isi etaleaza numele nobiliar inaintea comentariilor, cit si in privinta elegantei stilistice cu care emite la adapostul numelui mentionat (in acceasi maniera pe care i-o imputa dl-ui. Radu Ioanid) certitudini si aluzii biografice fara nici o semnificatie vis-à-vis de fondul discutiei despre cazul complicat al lui Mihai Botez. Mai mult, dl./dna. StPaul ma onoreaza cu o apreciere (si categorisire) a carei substanta pare sa-i fie extrem de familiara, si emancipata de orice dubii agasante (cam ca atitudinea ce o reproseaza si Rev 22): in ipostaza mea de fantassin al dl-ui. Ioanid, am fost recrutat si sint minat din culise de cel care a semnat prefata cartii ‘Eu, fiul lor’. Posibilitatea ca interventia mea ar fi putut porni din alte considerente nu intra in non-discutia propusa de dl. StPaul. Desigur, dansul/dansa nu aduce de fapt nimic nou in demersul luminarii atit de necesare a ceeace reprezinta de fapt ‘miza’ dezacordurilor care privesc natura pozitiei lui Mihai Botez in istoria relatiilor cu dl. Tudoran si, macar ipotetic, cu Securitatea. Nu, in loc sa ne ajute cu vastele sale cunostiinte de resort in deslusirea acestor mistere nelinistitoare din arhivele CNSAS, domnia sa ne ofera o metodologie sui generis: un monolog despre Mihai Botez ca pretext de lansare a discutiei despre rolul dl-ui. Radu Ioanid (si al surogatelor domniei sale) in permanentizarea multiplelor sale transgresiuni de ieri si astazi. Impresionant si chiar inspirational acest efort de deontologic. In incheiere, m-as simti onorat daca cel/cea atit de emotionat/a (miscat/a) de imprudenta mea in a pleda (desigur, numai la comanda) pentru adevarul datelor biografice ale vietii lui Radu Ioanid, ar iesi din anonimat si si-ar declina identitatea (elementele biografiei domniei sale nu sint necesare, neavind de fapt legatura cu fondul dezbaterii). Continui sa sper ca fiind vorba de un subiect atit de sumbru, complicat si incomod, la elucidarea cazului Mihai Botez vor contribui si alti cititori, care interesati de semnificatia documentelor din dosarul Tudoran, doresc sa ajute, nu sa obfuscheze cauatarea adevarului.
RăspundeDaniel StPaul - 09-18-2010
Desi am fost tentat sa cred ca d-l Radu Ioanid e servit, pe acest site, de fantassins, iata, recunosc, el insusi mina in lupta vitejia.... Cum se potriveste circumstantelor, d-l Radu Ioanid regreta. Regreta ca i se pune in circa o alta identitate, eventual una multipla. In ce-l priveste pe Mihai Botez (ma refer la cele pe care d-l RI le-a debitat hermeneutizind magnus opusul securist si alte apendixuri) e la fel de sfinx ca in atitudinea lui curajoasa manifesta pre cind, imersat in totalitarism, se pregatea in patrie sa devina specialist in domeniu. Cei care au trait vremile acelea si pe care ii mai serveste credincios memoria, mai stiu cum se manifesta atunci, in luminos pandant, Mihai Botez . O tempora... Si , a propos, cred ca am ratat momentul cind Revista 22 si-a manifestat pozitia de minima, prudenta rezerva pentru hermeneutica d-lui RI in prefata evocata.
RăspundeDin partea reviste "22" - 09-17-2010
Dezavuam „informatiile“ si „comentariile“ d-lui Paul Kremer adaugam precizarile trimise redactie de la Radu Ioanid: ===================================== - Nu am intrat pe poarta de la Stefan Gheorghiu niciodata si nu am fost niciodata profesor de marxism - nu am vorbit niciodata cu Nicu Ceausescu: ma confunda cu Radu Ioanid (Zaza) - Nu am avut nici un unchi Alexandru colonel de securitate - Nu am fost la Casa Alba la vreo receptie niciodata. - Nu i-am propus (sau invers) lui Botez sa scriu o carte cu el. - M-am nascut cu numele de Ioanid - deci referinta la numele meu real este o insinuare antisemita. Toate aceste informatii sunt publice si usor de verificat.
RăspundeDaniel StPaul - 09-17-2010
Doamna Viorica Oancea a pus in chestiune, legitim, aspecte legate de imaginea lui Mihai Botez asa cum reiese ea din Prefata cartii EU, FIUL LOR. Pe linga prefatator, ar mai fi fost unele persoane indrituite (moral) sa intervina pentru a face, eventual, "lumina". Au trecut zece zile si nici una dintre aceste persoane nu s-a pronuntat in legatura cu textul doamnei V.O.; prefatatorul (si-) a gasit, insa, un avocat. Miscator. In profuziunea de sporturi nationale, vechi si noi, necrofagia -pina la proba contrarie- este ceva anodin.
RăspundePaul Kremer - 09-17-2010
Scriind comentariul despre prefata D-lui Ioanid nu am fost manat de nici un fel de vendetta personala si randurile mele nu au avut intentia sa loveasca in D-ul Ioanid cu care nu am nici o legatura si ale carui carti in legatura cu Holocaustul in Romania le-am citit cu mult interes. Dar pentru a putea combate acuzatiile aberante care apar in prefata D-lui Ioanid am fost nevoit sa amintesc nu numai sursele folosite de domnia sa ci sa dau si cateva detalii personale legate de viata d-lui Ioanid pentru ca cititorii sa poata aprecia eventual daca,si cata baza se poate pune pe afirmatiile domniei sale. Constat cu imensa satisfactie faptul ca D-ul Campeanu nu are NIMIC sa-mi reproseze in legatura cu cele obiectate de mine privind sursele extrem de dubioase folosite de D-ul Ioanid . In privinta datelor personale, asa cum am explicat deja,marea majoritate a datelor amintite in comentariul precedent au fost culese de pe internet,devenit cel mai mare database din lume si constituiind o sursa extraordinara de informatii. Desi nu am folosit niciodata o informatie care provenea dintr-o sursa unica si am evitat "comme la peste" orice informatie provenind dintr-un site daca simteam in el chiar si cel mai usor iz de antisemtism -lucru de care nu mi-era greu sa-mi dau seama... - este totusi posibil ca in pofida acestor precautiuni,in afirmatiile mele sa se fi strecurat una sau doua inexactitati datorate poate unor coincidente in urma faptului ca D-ul Ioanid si-a schimbat numele si pentru aceste eventuale inexactitati imi fac aici mea culpa ! Si totusi,la gandul ca chiar azi,in seara de Yom Kippur ma voi ruga pentru iertarea pacatelor (si il voi adauga si pe acesta..) imi spun ca domnii Radu Ioanid si Dorin Tudoran ar trebui sa se alature si ei cerand iertare pentru intinarea memoriei eroului national Mihai Botez. Inchei cu inca trei observatii : 1)In legatura cu invitatia la Casa Alba si cu cartea lui Mihai Botez-oricat de mare si sincera ar fi o prietenie,ambele incidente descrise de mine nefiind de natura ca cineva sa se laude cu ele,posibilitatea ca D-ul Ioanid sa le fi trecut sub tacere mi se pare foarte plauzibila... 2)Relativ la asasinarea lui Mihai Botez (fara cele 3 semne de intrebare ..) - vreau sa sper ca depozitia D-ului David Funderburk in fata congresului constituie o sursa destul de demna de incredere .. In afara de asta n-as fi deloc surprins daca vom putea citi in curand in presa noi dezvaluiri legate de moartea supecta a D-lui Botez. 3)Cat despre raspunsul D-lui Campeanu, faptul ca a sarit in apararea prietenului domniei sale ii face desigur cinste dar dupa parerea mea ar fi fost intr-adevar ceva admirabil daca ar fi scris ( parafrazand-ul pe Aristoteles ) "Amicus Ioanides,sed magis amica Veritas.."
RăspundeGheorghe Campeanu - 09-16-2010
1) Dl. Radu Ioanid nu are si nu a avut niciun frate, cu atit mai putin unul cu grad de colonel de securitate! Numele lui Alexandru Ioanid , ofiter superior in militie, este cel al unuia dintre autorii ‘marelui jaf’ la Banca Nationala in 1960, personaj din generatia parintilor lui Radu Ioanid, si fara legatura de rundenie cu acesta. 2) Radu Ioanid, prietenul lui Nicu Ceausescu, este o pura coincidenta de nume. Este vorba de cu totul altcineva: Radu Ioanid (Zaza), fiul pictorului Ioanid (fost rector la facultatea de arte plastice) care a copilarit in cartierul Primaverii (ca si mine), cartier in care dl. Radu Ioanid (autorul analizei incriminate de dl. Kremer) nu a locuit niciodata. 3) Dl. Radu Ioanid nu a fost nici profesor, nici student, nici bibliotecar si nici macar portar la Stefan Gheorghiu. 4) Dl. Radu Ioanid este cineva caruia i se pare amuzant sa descrie amicilor si cunoscutilor perfomantele si ispravile personale. Nu am auzit niciodata despre o vizita a dansului la Casa Alba (cu sau fara invitatie subtilizata de la altcineva), desi in perioada in care s-a inaugurat Muzeul Holocaustului aveam conversatii practice zilnice. 5) Fiind in vechi relatii de amicitie cu dl. Radu Ioanid, am avut adesea ocazia sa dezbat cu el detalii legate de fiecare din proiectele cartilor pe care intentiona sa le publice. Ba chiar am avut dezacorduri in legatura cu anume idei si/sau concluzii ale dansului. Nu mi-a mentionat niciodata ca ar fi fost in discutii cu dl. Botez in legatura cu o carte comuna. 6) In fine, acuzatia ca Radu Ioanid este un evreu lipsit de demnitatea elementara de a purta numele ‘de fecioara’ al parintilor/bunicilor/stramosilor are un iz suficient de neplacut, incat sa ma intreb cum se poate ca o astfel de ‘informatie’ sa-si gaseasca locul in spatiul de comentarii al Revistei ‘22’.
RăspundeGheorghe Campeanu - 09-15-2010
Uluitor! Citind cele trei diatribe de mai sus ale caror autor se semneaza Paul Kremer, am avut sentimentul neplacut ca am intrat pe forumul cotidianului Tricolorul sau cel putin al (acum defunct) ziarului Ziua. Dar iata ca acest gen de comentariu a devenit atit de prevalent in spatiul public si cel virtual romanesc, incat prin contagiune se strecoara si in reviste de prestigiu ca a Dvs. Dl. Paul Kremer , pare sa fie intr-un ‘turneu’ al forumurilor din saptaminalele de tinuta intelectuala care au oferit spatiu textelor referitoare la cartea despre dosarul de urmarire informativa a lui Dorin Tudoran. Evident, cazul lui Mihai Botez nu putea sa nu straneasca polemici si schimburi de pareri ‘fierbinti’. Nimeni nu are dreptul de a contesta dorinta cuiva de a-si exprima nemultumirea fata de ceeace este perceput ca un sacrilegiu. Nici nu vad cum s-ar putea motiva interdicita oricui de a nu fi de acord in mod public cu concluziile sau metodele analizei documentelor facuta de dl. Radu Ioanid. Cum nu sintem niciunul infailibili, un demers critic, in sine , este cel putin acceptabil , daca este fondat pe argumente la obiect si documentat. Au aparut deja citeva asemenea remarci, care pun la indoiala (intr-o maniera ce mi se pare impregnata de subiectivism, dar totusi relativ civilizata) asertiunile facute atit de dl. Ioanid, cit si de dl. Tudoran. Nu asta face insa dl. Kremer, cind trece de la dezbaterea spinosului caz al lui Mihai Botez (care a fost asasinat ???), la un atac ad hominem impotriva dl-ui. Ioanid, presarat cu o cantitate serioasa de toxicitate si elemente de pura fictiune. La rindul meu, pot fi sau nu de accord cu concluzii sau premise ale textelor scrise de dl. Ioanid, dar confrunatarea de idei opuse se face in cu totul alt registru decit cel atit de indigest propus de dl. Kremer. Precizez ca spre deosebire de dl. Kremer care afirma “Desi n-am avut onoarea de a-l cunoaste pe d-ul Botez si nici pe d-ul Ioanid”, eu il cunosc pe dl. Ioanid de foarte multi ani. Si din nou spre deosebire de dl. Kremer, ale carui surse de informatii mentionate in paginile Observatorului Cultural (“Aproape toate detaliile pe care le-am mentionat in legatura cu D-ul Ioanid sunt de notorietate publica si pot fi gasite fara nici o greutate pe internet...o sursa cel putin la fel de credibila ca sursele folosite de D-ul Ioanid”), informatiile mele provin dintr-o sursa care ar trebui sa aiba precedenta in raport cu ‘atotstiutorul’ Internet: contactul nemijlocit cu dl. Ioanid timp de decenii si mai ales propria mea memorie. Iata doar citeva discrepant flagrante intre adevar si acuzatiile (nelegate de cazul lui Mihai Botez) azvarlite in cyberspace de indignatul d. Kremer: 1) Dl. Radu Ioanid nu are si nu a avut niciun frate, cu atit mai putin unul cu grad de colonel de securitate! Numele lui Alexandru Ioanid , ofiter superior in militie, este cel al unuia dintre autorii ‘marelui jaf’ la Banca Nationala in 1960, personaj din generatia parintilor lui Radu Ioanid, si f
RăspundePaul Kremer - 09-14-2010
Sincere multumiri redactiei revistei 22 pentru atentia si spatiul acordate acestui (lung..) comentariu ! Iata si ultima parte .. Si deoarece d-ul Ioanid pare sa fi urmarit cu atentie cariera D-lui Botez imi permit sa-i reamintesc en passant si cele doua ocazii in care Mihai Botez a fost invitat ca oaspete de onoare la prestigiosul Smithsonian Institute din Washington - "amanunt" pe care d-ul Ioanid a uitat sa-l mai mentioneze.. Deoarece mi-am inceput comentariul cu un citat as dori din motive de simetrie sa-l termin in acelasi fel. Si cred ca nimic n-ar putea fi mai potrivit decat cuvintele lui Dorin Tudoran intr-un interviu cu profesorul Vlad Georgescu (Scrisori din SUA 8.4.1986) Sunt atâţia şi atâţia oameni cărora ar trebui să le dedic aceste pagini. Ştiu însă că nu voi nedreptăţi pe nimeni dedicându-le, în semn de omagiu, lui Mihai Botez. Şi asta nu doar din motive personale – multe şi de neuitat! – ci, cu mult mai mult, poate, spre a vă reaminti că atâta timp cât astfel de oameni există, nu trebuiesc inventaţi. E foarte adevărat că de nu ar fi existat un om ca Mihai Botez trebuia inventat din motive atât de profunde. Cu atât mai mult pentru că el există, bucuraţi-vă de această şansă. Existenţa lui acolo şi aşa cum e dovedeşte că se poate, că preţul nu contează, că se poate rezista cu adevărat. Pe scurt – îi mulţumesc lui Mihai Botez că există! Dorin Tudoran Citind aceste randuri nu pot decat sa fiu surprins si sa deplor faptul ca Dorin Tudoran a acceptat ca cartea lui sa fie prezentata in acest mod de D-ul Ioanid ..s-ar zice ca acum D-ul Tudoran ii multumeste D-lui Ioanid ca exista ! Nu stiu ce reactie va trezi acest comentariu,mai ales acum dupa aparitia cartii -care nu contine nici un document olograf ! -dar sper ca cititorii vor sti sa faca alegerea intre acuzatiile d-ului Ioanid si Mihai Botez,eminent om de stiinta si luptator pentru libertate,omul care n-a renuntat nici o clipa la idealurile lui,care a iubit Romania si nu si-a uitat niciodata obarsia ...
RăspundePaul Kremer - 09-14-2010
Multumesc foarte mult pentru publicarea acestui comentariu in revista dvs. ! Din pacate -probabil din cauza lungimii- textul a fost truncat .. Imi permit deci sa va trimit aici (reluand ultimul paragraf) partea a doua a comentariului . Va multumesc , Paul Kremer Exista oare vreo legatura intre D-ul Radu Ioanid si profesorul de marxism la academia de partid Stefan Gheorghiu sau avem deaface poate cu o coincidenta ? Oare ma insel si nu este vorba de un prieten al lui Nicusor Ceausescu si al carui frate,Alexandru Ioanid , era colonel de SECURITATE ? Oare d-ul Radu Ioanid care a obtinut prin protectie postul de director la Holocaust Memorial Museum din Washington -si care pentru a putea patrunde la Casa Alba la o receptie organizata pentru inaugurarea acestui muzeu n-a ezitat sa-si insuseasca o invitatie care nu-i era destinata -nu este din intamplare una si aceeasi persoana cu d-ul Radu Ioanid,autorul acestei prefate ? Oare D-ul Radu Ioanid care in acest rechizitoriu a tarat in noroi numele lui Mihai Botez nu este acelasi cu acela care s-a dovedit ca a mintit la tribunal sub juramant ? Stau si ma intreb ce a motivat acest atac atat de virulent - si daca este posibil ca "afrontul" pe care l-a suferit d-ul Ioanid cu multi ani in urma, de la Mihai Botez care i-a refuzat propunerea de a deveni coautor al unei carti la care Ioanid nu contribuise nici macar cu un rand sa constituie adevaratul motiv al acestei razbunari postume . Prefer insa sa ignor aceasta posibilitate,sursele utilizate de d-ul Ioanid fiind atat de jalnice (si mai mult decat dubioase...) e foarte posibil ca el sa fi tras concluzii gresite . Ioan Morar,Mircea Raceanu si locotenent colonelul de securitate Marian Ureche... -cititorii care cunosc aceste nume vor sti sa le aprecieze la justa lor valoare ! (a da...uitam pe Charles Vanik....care a murit in 2007 la varsta de 94 de ani..) Relativ la dosarele de securitate (desi se stie bine cat de putina baza se poate pune pe exactitudinea informatiilor gasite acolo) nu pot sa nu ma minunez totusi de faptul ca in dosar se aflau nu mai putin de 8 documente "semnate" Mihai Botez fara sa fi fost folosit nici un nume de cod pentru a masca identitatea acestui prolific informator care era Mihai Botez ! (care era si el bineinteles urmarit informativ tot in aceeasi perioada...) In fine,pentru a incheia subiectul credibilitatii surselor d-lui Ioanid as vrea sa mentionez faptul ca firma Future Impact a existat "bel et bien" si ca a fost inregistrata in anuarele americane unde cu oarecare osteneala poate fi gasita si astazi De asemenea imi permit sa aduc la cunostiinta d-ului Ioanid ca Mihai Botez nu a avut o "cariera fictiva la universitatea Stanford" ci una foarte reala la Hoover Institution -centru de cercetare a universitatii Stanford..poate ca de aici rezulta confuzia domniei sale..? Si deoarece d-ul Ioanid pare sa fi urmarit cu atentie cariera D-lui Botez imi permit sa-i reamintesc en passant si cele doua ocazii
RăspundePaul Kremer - 09-13-2010
Lacrimi de crocodil.. In prefata cartii lui Dorin Tudoran "Eu, fiul lor" care va aparea in curand d-ul Radu Ioanid il acuza pe Mihai Botez unul din cei mai cunoscuti disidenti romani, ca ar fi fost un informator al securitatii . Potrivit spuselor lui cititorul va sti sa evalueze rolul jucat de Mihai Botez pe baza marturiei lui Dorin Tudoran si a documentelor din dosar. Dar ca sa fie sigur ca cititorul va intelege ceea trebuie sa inteleaga, d-ul Ioanid ne impartaseste si din experienta personala a domniei sale : "În anul 1994, la puţin timp după ce Mihai Botez a fost numit ambasador al României la Washington, fostul membru al Camerei Reprezentanţilor Charles A. Vanik, coautor al Amendamentului Jackson-Vanik (1974), care a interzis relaţiile comerciale normale cu Uniunea Sovietică şi ţările comuniste ce limitau dreptul la emigrare, i-a declarat autorului acestor rînduri cu o duritate fără echivoc: „Domnul ambasador Botez se prezintă ca fost disident, dar noi ştim cine este Domnia Sa în realitate. Să nu ne creadă proşti…“. D-ul Ioanid il condamna pe Mihai Botez fara nici o ezitare, fara drept de apel si fara macar ca vre-un semn de intrebare sa-i tulbure linistea.... Desi n-am avut onoarea de a-l cunoaste pe d-ul Botez si nici pe d-ul Ioanid n-am avut placerea sa-l intalnesc,din toate amanuntele pe care le stiam, din cele care mi-au fost relatate si bineinteles din tot ce am mai citit acum despre activitatea amandorora ma vad obligat - asa cum ar trebui sa se simta orice om cinstit - sa ma ridic si sa strig cat mai tare pentru a combate o infamie In timp ce Dorin Tudoran (Ghid pentru cititorul de cursa lunga) isi aminteste totusi cu caldura de afectiunea si de relatiile de stransa prietenie care l-au legat de Mihai Botez,si in cuvintele lui se simte chiar admiratia pentru acest om, din prefata d-ului Ioanid insa,nu se simte decat ura, pe care dupa cum se vede nici cei 15 ani care au trecut de la asasinarea lui Mihai Botez n-au reusit sa i-o stinga. Acolo unde d-ul Tudoran arata intelegere d-ul Ionid infiereza,iar dubiile care mai exista inca in mintea si in inima lui Dorin Tudoran nu-si au locul la d-ul Ioanid - domnia sa cunoaste deja TOT adevarul ! Nu numai ca actul de acuzare ca si sentinta sunt amandoua definitive, dar nimic din cuvintele d-lui Ioanid nu amintesc de impartialiatea unui istoric obiectiv - asa cum se pretinde domnia sa. Dar de fapt cine este acest domn Ioanid care in Romania n-a stiut macar sa-si poarte cu demnitate (ca alte sute de mii de evrei) numele evreiesc ?Ia sa vedem... Exista oare vreo legatura intre D-ul Radu Ioanid si profesorul de marxism la academia de partid Stefan Gheorghiu sau avem deaface poate cu o coincidenta ? Oare ma insel si nu este vorba de un prieten al lui Nicusor Ceausescu si al carui frate,Alexandru Ioanid , era colonel de SECURITATE ? Oare d-ul Radu Ioanid care a obtinut prin protectie postul d
Răspunde