Pe aceeași temă
Ceea ce defineste, in ultima instanta, natura discursului intelectual al lui Vladimir Tismaneanu este refuzul amneziei ca strategie de edificare a identitatii nationale. Lectura comunismului romanesc este o cale de acces in interiorul prezentului, dupa cum deconstructia totalitarismului este caramida viitorului, viitor intrevazut sub semnul democratiei liberale.
Privita din perspectiva istoriei ideilor politice autohtone, evolutia cartilor lui Vladimir Tismaneanu dedicate comunismului romanesc isi releva unitatea profunda: avand in centru monumentul de eruditie si de laconism care este Stalinism pentru eternitate, viziunea sa este una centrata pe valoarea cardinala a libertatii politice. Inainte de a fi doar un mod de organizare a puterii politice, leninismul si stalinismul sunt tentative prometeice de remodelare a naturii umane insesi.
Proiectul comunist este unul ce provoaca spiritul liberal, obligandu-l sa se aplece, inca o data, asupra naturii raului. Caci Holocaustul, ca si Teroarea comunista, sunt fenomene ce submineaza definitia familiara a omenescului: gratie modernitatii, tirania este dotata cu o gama de mijloace demonice niciodata egalate in istorie. Se poate argumenta, pe urmele lui Vladimir Tismaneanu, ca pe cele ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, ca veacul XX isi cucereste o pozitie de unicitate - tragediile sale se diferentiaza radical de orice precedent care ar putea fi invocat.
Si tocmai de aceea vocea libertatii detine o semnificatie mantuitoare in aceasta lume sfasiata de opresiune. Marturia asupra raului, increderea in triumful demnitatii umane, puterea de a imagina un timp din care sclavia sa fie eliminata, definitiv, toate acestea sunt marcile unui spirit liberal-conservator, spirit pe care il ilustreaza Vladimir Tismaneanu, cu vigoare si patetism. Istoria ideilor face parte, odata cu contributiile sale, din trunchiul democratiei liberale. Despartirea de rau este o despartire de uitare.
Baroc bizantino-fascist
In economia operei lui Vladimir Tismaneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej 1, aparuta acum in editie revizuita si adaugita la Editura Humanitas in colectia de "Istorie contemporana", poate fi socotita ca un punct de inflexiune. Prin anvergura analizei si mizele sale, ea anticipeaza, in mare masura, sinteza din 2003. In fapt, cateva dintre conceptele pe care se fondeaza Stalinism pentru eternitate sunt schitate in cartea a carei prima editie dateaza din 1995. Relatia dintre examenul biografiilor comuniste si analiza ideilor/propagandei este stabilita epistemologic, dupa cum se poate observa in filigran si rama intelectuala care va prezida la elaborarea Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste.
In acest volum, ca si in altele, Vladimir Tismaneanu refuza sa opereze cu ideea de ruptura radicala care ar defini anul 1989. Luciditatea lui Vladimir Tismaneanu actioneaza ca un antidot ce previne un tip de orbire entuziasta de care a beneficiat, imagologic, noua putere la Bucuresti. Una dintre paginile remarcabile este aceea in care sunt examinate, cu detasare si ironie, radacinile anterevolutionare ale elitei FSN. Publicat, profetic, in februarie 1990, in New Republic, studiul "mastilor noi si chipurilor stiute" este unul definitiv, pastrandu-si, dupa aproape doua decenii, clasicitatea.
Proza politica a lui Vladimir Tismaneanu este, in acest capitol, prin excelenta demistificatoare. Puritatea revolutiei este contrapusa realitatii documentabile a unei continuitati la nivelul elitei. Intuitiilor comentatorilor romani din epoca, Vladimir Tismaneanu le acorda armatura discursului stiintei politice. Lectia sa este, atunci ca si acum, pedagogica: memoria invalideaza, pe termen lung, orice efort de rapt simbolic.
Caci profilul anului 1989 romanesc nu poate fi separat de profilul comunismului local din care se nutreste. Paradigma "bizantinismului stalinist", avansata in acest volum, se afla in centrul tranzitiei lente a Romaniei catre democratia constitutionala. Desovietizarea romaneasca este opusul destalinizarii pe care o experimenteaza, mai mult sau mai putin timid, alte regimuri din lagarul socialist. Oricat ar fi de paradoxal, anul 1990 este, concomitent, unul al destalinizarii tardive, dar si al rupturii graduale de comunism. Matricea de la care se revendica oameni politici ca Ion Iliescu sau Alexandru Barladeanu este aceea a "bizantinismului comunist": Refuzul de a accepta valoarea aranjamentului constitutional este dublat de recursul la solutionarea subterana a conflictelor. Caci nu este debarcarea prin forta a guvernului Roman ultimul act al unei serii de epurari politice, ce debuteaza prin lichidarea lui Stefan Foris? Dincolo de mutatiile de decor, o continuitate poate fi sesizata fara dificultate.
Explorarile intelectuale ale lui Vladimir Tismaneanu aduc in centrul dezbaterii intelectuale si impasul stangii autohtone: incremenirea stalinista a regimului dejist si ceausist creeaza fundalul ideologic ce explica precaritatea identitara a social-democratiei de la noi. In absenta unei traditii a revizionismului marxist, cultura politica a elitei FSN, PDSR si PSD este una indisociabila de "forma mentis" a stalinismului national. Sinteza ultima a anilor Ceausescu, fascisto-comunismul, sugereaza Vladimir Tismaneanu, este cea in numele careia regimul cauta in istoria nebuloasa a Romaniei o legitimitate pe care propria sa traditie nu i-o poate acorda. Tragicomedia comunismului balcanic devine tragedia Romaniei insesi.
O intalnire cu Raul
Perfectul acrobat: Leonte Rautu, mastile raului 2, volumul pe care Vladimir Tismaneanu il semneaza alaturi de istoricul Cristian Vasile, poate fi privit, fara a exagera, ca unul inovator si exemplar din unghiul de vedere al metodei intelectuale. Desprinzandu-se din trunchiul Raportului Final, reconstituirea itinerariului intelectual si politic al celui care a fost ideologul cultural al stalinismului romanesc deschide un santier stiintific si indica o cale de evolutie pentru anii viitori.
Caci volumul de fata marcheaza o mutatie in maniera in care regimul comunist este analizat, sub unghi metodologic: examenul biografic pe care il imagineaza Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile este unul ce naste o naratiune dedicata cresterii si prabusirii unui posedat modern. Istoria personala a lui Leonte Rautu se contureaza prin jocul de perspective aproape romanesc: studiilor din deschiderea volumului le urmeaza un dialog in trei cu Mihai Sora, dincolo de care se intinde sectiunea documentara a cartii, reunind cateva dintre textele canonice ale lui Leonte Rautu.
Exemplaritatea inovatoare a acestui demers decurge din armonizarea vocilor ce populeaza acest volum: biografia lui Rautu se situeaza la intersectia discursului intelectual, a depozitiei martorului si a documentului insusi. Demonismul acestui personaj esential in canonul comunismului romanesc este surprins in tuse sigure. Prin Rautu, cartea de fata devine o cale de acces in veacul comunist.
Biografia lui Rautu este parte a unei serii central- si est-europene: ortodoxia sa politica este dublata de inflexibilitatea cu care ii urmareste pe dusmanii Partidului. Intreaga existenta a celui ce imagineaza discursul cultural al Republicii Populare este inseparabila de fascinatia bisericii laice a partidului. Fidelitatea fata de Conducatorul Partidului, indiferent de identitatea acestuia, este mai mult decat o strategie de supravietuire. Este o forma de reafirmare a unei axiome bolsevice: nicio mantuire nu poate fi posibila in afara Partidului. Fabulosul mitic al acestei biografii contemporane este plasat pe fundalul unei devotiuni mistice: Malvolio Leonte (aceasta este masca imaginata de Petru Dumitriu) urmeaza destinul atator soldati ai Partidului. Omenescul devine irelevant in aceasta inclestare dintre Progres si Reactiune.
O intreaga istorie culturala si politica a epocii Dej este conturata in Perfectul acrobat. De la crime pana la demascari si procese-spectacol, tabloul este unul familiar. Natura autentica a regimului comunist este reafirmata de Vladimir Tismaneanu: ideocratia comunista nu poate supravietui in absenta acestei aliante dintre teroare si propaganda. Succesiunea de prelucrari pe care Rautu le conduce in fata scriitorilor sunt complementul Gulagului: optiunea dintre adeziune si moarte este expusa de Perfectul acrobat cu un cinism morbid. Memorabile, cateva dintre paginile lui Rautu pot figura intr-o antologie a spiritului totalitar. Un text precum cel din 1949, "impotriva cosmopolitismului si obiectivismului burghez in stiintele sociale", are calitatea de a fi o piesa capitala in dosarul intelectual comunist.
Demersul lui Vladimir Tismaneanu, pedagogic in sensul duratei lungi, traverseaza era tiraniilor pentru a atinge un orizont al libertatii. Dincolo de incercari, de teroare si de moarte, se deseneaza un spatiu al demnitatii intelectuale. Anamneza este o poarta catre viitor.
