Certuri popesti la nivel inalt

Discordia de la sfarsitul anului 2005 si începutul lui 2006 legata de pastrarea Mitropoliei Ardealului la Sibiu sau de mutarea ei la Cluj a scorojit si otravit imaginea Bisericii Ortodoxe Romane, considerata, imediat dupa caderea regimului Ceausescu, dar si în anii urmatori, a fi un factor de stabilitate si încredere în Romania postcomunista, alaturi de institutia Armatei. BOR a avut în postcomunismul romanesc o imagine prospera si creditabila, desi figura patriarhului Teoctist fusese invalidata, blamata si vestejita efemer din pricina compromisurilor facute în timpul regimului ceausist.

Nu intru în amanuntele motivatiilor legate de mutarea Mitropoliei Ardealului la Cluj sau de conservarea acesteia la Sibiu, întrucat fiecare dintre parti si-a avut argumentele si demonstratia sa. Dar discordia respectiva a aratat ca BOR este o institutie la fel de minata de orgolii, rivalitati si intrigi, precum orice alta institutie romaneasca. Discordia a indicat ca ierarhii ortodocsi sunt si ei oameni supusi greselilor, cu defecte, slabiciuni, ambiguitati, poate chiar ipocrizii - fapt nu neaparat inedit si iesit din comun pentru carnavalul decazut al Romaniei (fie aceasta comunista sau postcomunista).

Tensionati din pricina imaginii sifonate a BOR, ierarhii au mizat, cu chiu cu vai, pe un armistitiu: se cuvine subliniat, însa, ca nu eventuala nemultumire ori dezamagire a credinciosilor a catalizat armistitiul cu pricina, ci tocmai dorinta de a sublima imaginea ofilita si coclita a institutiei Bisericii, în urma scandalului declansat. Imi închipui ce pamflet anticlerical virulent ar fi scris publicistul Arghezi (combativ excesiv si teribil de insolent în primii sai ani de gazetarie, marcati de critica exaltata a institutiei Bisericii Ortodoxe), daca ar fi avut prilejul sa asiste la actuala “dihonie” de ambitii si orgolii din BOR. Ar fi suduit cu asupra de masura!

Pentru linistirea opiniei publice si conservarea cosmetizata a deplinei întelegeri în cadrul BOR, a fost împacata capra cu varza. Schisma a fost calmata si diluata, chiar daca Mitropolia Ardealului s-a împartit în doua: vom afla, poate, în anii ce vin, ca romanii au acum o Mitropolie a Ardealului de Nord si o alta a Ardealului de Sud, cine stie! Drept care, orice spectator coleric al actualelor certuri popesti la nivel înalt ar putea rosti un cat se poate de adecvat “ptiu”! La credinciosi nu prea s-au gandit ierarhii cu pricina. A contat doar imaginea BOR si managerierea acesteia într-o situatie de criza. Sibiul va coopera cu urbea de pe Somes si invers, întru buna, harnica imagine a BOR. Ce ascunde aceasta imagine reconditionata ramane de vazut: un vulcan în mod fals stins, nisipuri miscatoare sau macar un tsunami à la roumaine. A fost si circ, si patetism, a existat si ridicol ori desuet în cearta ierarhilor si a sustinatorilor lor. Asa ca, orice s-ar spune, BOR este într-adevar specific romaneasca. Aceasta în timp ce, cu oarecare vreme în urma, piesa de teatru Evanghelistii de Alina Mungiu starnise proteste, inflamari, acuze pentru... blasfemie (acelasi lucru se petrecuse si în 1992, la iesirea în lume a textului respectiv). Apoi, înainte de scandalul Evanghelistilor, o calugarita fusese schingiuita într-o manastire pur romaneasca si ortodoxa, sub pretextul exorcizarii. Intre cele trei evenimente trebuie ca si-a bagat dracul coada, ar spune acelasi pamfletar Arghezi, pe care l-am pomenit deja în acest text.