Pe aceeași temă
Iniţiativa guvernului de modificare a Codului Muncii a dezlănţuit noi tensiuni. Fierberea e mare, în ciuda gerului care a îngheţat piaţa muncii. Guvernul răspunde unor presiuni care vin dinspre mediul privat, în special de la Consiliul Investitorilor Străini şi de la Clubul Oamenilor de Afaceri Americani, AmCham. Multinaţionalele solicită adaptarea Codului Muncii la realităţile momentului. Care sunt realităţile acestor timpuri?
Criza a produs schimbări vizibile în piaţa muncii din România. Încă din iarna anului 2008, multe companii şi-au trimis salariaţii în concediu forţat, preferând să întrerupă temporar activitatea. Formula s-a generalizat şi mai toate afacerile private au folosit portiţa concediului fără plată, ca mijloc de temperare a cheltuielilor. O mare parte dintre angajaţii companiilor private s-au trezit pe drumuri, intrând în şomaj, iar cei rămaşi au fost penalizaţi cu reducerea în valuri a salariilor. Un sondaj al Institutului de Statistică a indicat înviorarea muncii la negru. Astfel, la finalul trimestrului al treilea din 2010, aproape o treime dintre angajaţi lucrau la negru. Numărul românilor forţaţi să lucreze la negru este estimat a fi mai mare decât acela al angajaţilor statului. Avem deci cam un milion şi jumătate de români pentru care nimeni nu plăteşte asigurări sociale, nereprezentaţi de niciun sindicat, care trăiesc undeva în umbra statisticilor sociale.
Liderii Consiliului Investitorilor Străini şi AmCham au cerut schimbări de substanţă în Codul Muncii, cu argumentul că este necesară o viziune mai pragmatică şi mai flexibilă, astfel încât să poată face angajări. Propunerile lor au fost luate înglobate într-o primă variantă a noului Cod al Muncii, care a înfuriat sindicatele. Nu doar sindicatele s-au opus propunerilor iniţiate de multinaţionale, ci şi unele patronate, asigurând astfel coloratura locală a iniţiativei. Alăturarea unor patronate în lupta sindicală este probabil o premieră mondială şi ar merita o analiză mai atentă, însă explicaţia trebuie căutată în structura stufoasă a patronatelor. După negocieri tensionate, presărate cu ameninţări cu mişcări sindicale şi cereri de demitere a ministrului Muncii, se negociază acum un Cod al Muncii mai puţin abraziv. Trebuie însă spus că prima variantă era teribilă, reuşind, haotic, să defavorizeze atât salariaţii, cât şi angajatorii. Schimbarea legislaţiei muncii nu este doar un moft al multinaţionalelor. România trebuie să-şi introducă în legislaţie unele prevederi impuse de directive ale Comisiei Europene, cum ar fi definirea şi reglementarea agentului de muncă temporară, chestiune pentru care România are termen de transpunere în legislaţie data de 5 decembrie 2011.
„Au fost peste 1.500 de propuneri de modificare a Codului Muncii, din care acum au mai rămas foarte puţine, în jur de 100 de schimbări. Nu sunt schimbări spectaculoase, fundamentale, se lucrează pe detalii strict tehnice. Se corectează neclarităţi ale Codului Muncii, cum ar fi problema duratei contractului de muncă pe perioadă nedeterminată“, spune avocatul Costel Gîlcă, membru al Clubului de Drept Social. Până acum, un angajat putea să lucreze pe o perioadă nedeterminată de maximum 24 de luni, însă necesităţile pieţei, mai ales în cazul proiectelor pe bani europeni, indică nevoia de prelungire până la 36 de luni.
Un alt argument în favoarea schimbării Codului Muncii este de ordin fiscal. Guvernul intenţionează să reducă fiscalitatea pe muncă, considerată de mediul de afaceri penalizatoare. O fiscalitate mare descurajează angajările şi încurajează munca la negru şi evaziunea fiscală, susţin reprezentanţii oamenilor de afaceri. Într-adevăr, statisticile indică o scădere periculoasă a încasărilor statului din cotele de contribuţii sociale, ceea ce forţează cheltuieli masive din alte surse bugetare pentru a acoperi nevoile. Istoria recentă a demonstrat, în contextul introducerii cotei unice, că atunci când taxele scad, încasările cresc, deoarece devine mai obositoare. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că guvernul analizează o reducere a cotelor de contribuţii sociale încă din această vară. Reducerea fiscalităţii pe muncă va fi „vândută“ în negocierile cu FMI la pachet cu reforma pieţei muncii.
Fondul Monetar Internaţional nu agreează însă o reducere a fiscalităţii pe muncă. Jeffrey Franks, negociatorul şef al FMI, este sceptic în ce priveşte capacitatea bugetului de a supravieţui intact în condiţiile unei tăieri de taxe. El vrea să avem mai întâi banii şi apoi să tăiem taxele. „Orice punct de TVA sau cotă de contribuţie socială tăiate trebuie să fie compensate de încasări“, spune Franks. Vor fi negocieri dure.
Deocamdată, schimbările propuse de ultima variantă de modificare a Codului Muncii sunt negociate la sânge. Multe dintre obiecţiile prezentate de sindicate şi de patronatele din trena acestora sunt reflexe de neacceptare a oricărei propuneri emanate de actualul Executiv, spun surse implicate în negocieri. Însă formula pe care se lucrează nu propune o schimbare totală de direcţie, ci doar modificări tehnice, care ar trebui să fie tratate cu atenţie, de o manieră rezonabilă.
„Reprezentanţii Ministerului Muncii s-au arătat flexibili la întâlnirea cu specialiştii. Încearcă să lucreze într-o manieră transparentă şi, aşa cum arată acum schiţa proiectului, nu văd nicio problemă de aprobare ulterioară pe traseul parlamentar“, spune Gîlcă.
Sunt reglaje fine, adaugă el. De exemplu, se clarifică problema detaşărilor. „Până acum era neclar ce se întâmplă după expirarea perioadei de 60 de zile de detaşare. S-a prelungit posibilitatea detaşării la 12 luni.“
Probabil cea mai consistentă schimbare este legată de apariţia agentului de muncă temporară. Se încearcă eliminarea unor restricţii privind utilizarea forţei de muncă temporară şi extinderea duratei misiunilor de muncă temporară, spune Gîlcă.
Este, de fapt, reglementarea unei activităţi practicate deja, în care o companie închiriază temporar forţă de muncă unei alte firme. Raporturile agentului de muncă temporară cu cei pe care-i plasează pentru un anumit interval de timp să lucreze în altă companie impun respectarea drepturilor şi protecţia acestora.
„În practica actuală angajatul temporar primeşte un salariu minim pe economie de la agentul de muncă temporară şi în perioadele în care nu lucrează pentru o companie, dacă rămâne la dispoziţia acestuia“, spune Gîlcă. În ultima sa variantă, proiectul de modificare a Codului Muncii clarifică şi faptul că agenţii de muncă temporară nu trebuie să perceapă „nici o taxă salariaţilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către utilizator sau pentru încheierea unui contract de muncă temporară“, deci reglează funcţionarea acestora. Spre deosebire de celebrele firme de „vânători de capete“, implicate în afacerea de căutare a unor oferte de muncă, agenţii temporari câştigă banii doar de la firma parteneră căreia îi închiriază angajaţi.
Încă se mai lucrează la Codul Muncii şi nu avem o formă finală, dar în esenţă este de aşteptat să nu apară schimbări brutale, ci doar corecţii. O parte dintre chestiunile privind prevederile reglate de legi speciale vor fi scoase din Codul Muncii. „N-ai nevoie de un Cod al Muncii stufos, care să conţină reglementări paralele cu alte legi, cum este cazul unor reglementări privind conflictele de muncă“, a mai observat Gîlcă.
În acest moment, s-au coagulat, în fine, energiile lucrative ale tuturor părţilor implicate, în ciuda zgomotului de fundal provocat de iniţiativa de schimbare. El va oferi muniţie politicienilor, care vor dezbate probabil îndelungat toate poziţiile Codului. Era şi de aşteptat ca modificările reglementărilor din piaţa muncii să fie dificile, să provoace agitaţie şi presiuni.
Rămâne de observat care vor fi efectele pe piaţa muncii pe care le vor produce schimbările Codului. Angajatorii cer modificări, astfel încât să poată face concedieri mai uşor, să folosească mai multă forţă de muncă temporară, să reducă programul de lucru al angajaţilor sau să le scadă salariile în cazul în care au dificultăţi financiare.
Pe de altă parte, milioane de salariaţi lucrează fără protecţie sindicală solidă. Actualul Cod al Muncii nu i-a împiedicat pe angajatori să arunce în şomaj mai bine de jumătate de milion de salariaţi, în ciuda faptului că tribunalele sunt blocate de procese. Nu doar Codul Muncii este subiectul unor modificări, ci întreaga legislaţie a domeniului, ceea ce va resuscita noi dezbateri pasionale, nu neapărat eficiente. Poziţionarea unor patronate alături de sindicate indică foarte clar imaginea unui spectacol politic menit să blocheze orice schimbare, fie ea cât de necesară şi logică. //
* * *
Perioade extinse
Multe modificări se referă la reglarea unor perioade de timp în care se aplică anumite prevederi. De exemplu, spune Gîlcă, a fost prelungită, de la 3 la 4 luni, perioada de referinţă pentru care se pot calcula depăşiri ale duratei maxime de lucru, de 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă pe ramură se pot negocia perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
Reglarea cu firma
Noul Cod propune, în articolul 52, alineatul 2, ca în situaţia în care un salariat a câştigat un proces cu firma şi este reangajat să „îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului“. Chestiunea îi avantajează pe angajaţii plătiţi suplimentar sub diverse formule de mascare a salariului.
* * *
Taguri: Codul Muncii, sindicate, patronate, contracte de munca, piata muncii.
