De același autor
Un aspect neuzual (si prin aceasta interesant), dar despre care nu se prea vorbeste (ba chiar deloc) al datoriei externe ce trece in contul Romaniei este ca, de fapt, grosul acesteia apartine unor entitati care sunt intr-adevar persoane juridice romanesti si actioneaza in principal in Romania, dar care nu sunt catusi de putin romanesti nici prin proprietate, nici prin decizie. Este vorba de companii si banci filiale sau sucursale ale unor multinationale, cu sedii in tari occidentale sau chiar in alte tari, ori de firme infiintate sau controlate de capitalul strain in Romania. In principiu, ar trebui sa existe date precise in domeniu, dar sunt pazite probabil cu grija, pentru a nu se mai turna gaz peste foc intr-un domeniu care va deveni, cu siguranta, mereu mai sensibil.
Dar, din date indirecte, reiese ca problema este groasa de tot. Exceptand componenta publica, datoria externa a Romaniei, deci cea privata, este cam de 50 de miliarde de euro. Din aceasta, 20 de miliarde de euro (aproximativ 40%) este bancara. Mai precis, a unor banci straine, care au adus bani in Romania, in majoritate de la societatile lor mama, spre a fi valorificati aici, prin imprumutare, ceea ce explica de altfel explozia creditului de consum, intr-o totala lipsa de legatura cu resursele interne pentru acesta.
Evident, nu poate fi vorba de niste banci romanesti prin actionariat si decizie. Dincolo de faptul ca acestea aproape nu mai exista - mai operand doar vreo doi speriati in piata, cu cote practic nesemnificative - sa fim realisti, nimeni de prin strainatate nu le-ar fi imprumutat pentru a face ele bani aici!
Faptul este insa valabil in general! Capitalul privat autohton este prea slab pentru a fi avut capacitatea sa imprumute 50 de miliarde de euro. Practic, doar in cativa ani, pentru ca datoria externa privata a urcat cu 40 de miliarde de euro numai in ultimii 5 ani. Iarasi sa fim seriosi! Nu ar fi imprumutat nimeni din strainatate, in mod net, 40 de miliarde de euro in 5 ani unor firme romanesti (fie companii industriale, fie banci). Acestea nici n-ar fi avut cu ce garanta o asemenea suma!
Ca este asa o dovedeste indirect si un alt fapt. Din datele facute publice reiese ca, din totalul datoriei externe private, peste 20 de miliarde de euro sunt pe termen scurt (sub un an). Adica, este vorba, pe de o parte, de imprumuturile externe cele mai costisitoare (daca sunt luate din piata si nu dintr-un sistem international intracompanie), pe care de fapt nu si le poate permite oricine, iar, pe de alta parte, de fonduri care nu sunt folosite pentru investitii de dezvoltare, ci pentru capital de lucru sau chiar pentru speculatii pe curs si pe dobanzi (cine ar fi dat din strainatate unor firme romanesti bani pentru asemenea scopuri?!).
Asta este problema, grosul datoriei externe ce trece in contul Romaniei apartine de fapt unor entitati care nu sunt catusi de putin romanesti nici prin proprietate, nici prin decizie..jpg)
Deocamdata, implicatiile unei astfel de structuri a datoriei externe nu le-a analizat nimeni. Si, probabil, o analiza va fi evitata in continuare de catre structurile oficiale. Doar cand se va produce o explozie se va incumeta cineva sa defriseze problema.
Se poate pune insa pariu ca se va merge pe ideea ca este vorba de o datorie externa privata, si nu de una publica, si deci ca nu vor fi probleme, cu atat mai mult cu cat, in atatea cazuri, avem de a face cu datornici care sunt filiale si sucursale din Romania ale unor reputate firme internationale. Povestea asta ca totul ar fi in regula cu o datorie externa oricat de mare, daca datoria publica externa este mica, reprezinta o stupizenie completa. O sustin unii cu capul in nori, si nu pe umeri. Pana la urma, o defectiune in rambursarea datoriei externe, indiferent de segmentul in care apare, se repercuteaza, cel putin indirect, asupra ansamblului tarii, si prin rating, si prin marirea costului creditarii internationale, si prin reticenta investitorilor straini, chiar daca tara, ca entitate, nu intra in colimatorul ce urmeaza declararii in incetare de plati. Si sa nu se ignore faptul ca o datorie externa privata masiva inseamna sute sau mii de segmente in care pot aparea dificultati de plati.
Problema cu componenta straina precumpanitoare a datoriei externe private a Romaniei este complicata rau. Implicatiile unei asemenea structuri nu pot fi expediate cu formula "nu-i a noastra datoria, este a altora!". A incerca sa te ascunzi in spatele acestei formule inseamna a miza nerealist pe faptul ca altii isi vor prelua responsabilitatea care este a lor, si nu a ta. Mai precis, pe faptul ca bancile si companiile straine din Romania isi vor onora la centima angajamentele financiare contractate in afara Romaniei, ca, in caz de dificultati de plati, capitalurile din strainatate pe care le reprezinta aici vor prelua, din motive reputationale sau din alte motive, debitele spre acoperire. Ce te faci insa daca societatile-mama din straintate au dificultati sau pur si simplu au probleme pe care considera potrivit sa le rezolve tocmai pe seama filialelor, sucursalelor sau reprezentantelor lor din Romania? Standard & Poor’s avertizeaza chiar ca Romania nu ar trebui sa mizeze de pilda pe faptul ca bancile straine, in caz de nevoie, vor prelua automat problemele de lichiditate sau financiare ale subsidiarelor lor din Romania, considerand, dimpotriva, ca marile vulnerabilitati externe ale Romaniei pot deveni probleme majore tocmai in masura restrangerii finantarii bancilor lor locale din Romania de catre societatile lor mama din Occident.
Cei mai tineri - carora pe la diferite scoli, altfel de prestigiu, li s-au vandut baliverne despre concurenta loiala si corectitudinea politica in afaceri - poate chiar cred in aceste lucruri, dar cei mai batrani, trecuti prin ciur si prin darmon, au mai vazut cum, vai!, de-atatea ori cei puternici au iesit din constrangeri pe seama celor slabi, fara ca acestia din urma sa fi avut vreo vina, vreo implicare sau macar vreo legatura cu problema.
