Continuarea TIFF (II)

Tot Independenta Film are curajul de a distribui, pentru prima data in Romania, scurt-metraje (in plus romanesti) in circuit comercial! E adevarat ca scurt-metrajele respective au obtinut premii importante, dar chiar si asa e un risc mare sfinanciart. E vorba despre cinci filme, programate intr-un calup de vreo doua ore, inegale ca valoare, dar interesante mai ales luate impreuna. Un cartus de Kent si un pachet de cafea a obtinut Ursul de Aur anul acesta pentru scurt si e semnat de Cristi Puiu, regizorul filmului deja cult Marfa si banii. E un filmulet in doua personaje - Mimi Branescu, fiul ajuns, si Victor Rebengiuc, tatal scapatat. Cei doi vorbesc 10 minute la o masa intr-un restaurant si redau o mare parte a starii de spirit a societatii romanesti in momentul de fata. E un film foarte atent la detalii, la gesturi, la mimica, la intonatii, cu un scenariu beton, doi actori maestri si un regizor ce stie foarte bine sa tina in mana totul.

Marele asteptat, dar si marea dezamagire, a fost Trafic, al lui Catalin Mitulescu, care a obtinut Palme d’Or pentru scurt anul acesta. Vrea sa fie o felie de viata de zi cu zi, care de asemenea sa redea starea de spirit a societatii romanesti din momentul de fata, compus din lucruri marunte - un trafic infernal, palavrageala unui tip cu o tipa intr-o cafenea, stresul acestuia de a ajunge la o ora fixa undeva si imposibilitatea de a-si tine promisiunea… Filmului ii lipseste exact ceea ce trebuie sa aiba un astfel de film: atmosfera, un scenariu atat de abil, incat sa te tina printr-o serie de maruntisuri fara nici o importanta aparenta si o mana de regizor experimentat.
Apartamentul e, impreuna cu Un cartus de Kent…, cel mai OK dintre cele 5 scurte. E construit impecabil, fara cuvinte, doar din gesturi - tot micile gesturi cotidiene, care conduc si se transforma in marile hotarari pe care omul le ia in viata. Regia e a lui Constantin Popescu, care asaza impecabil ritmicitatea, caci ritmul e lucrul cel mai important in cazul de fata, plus faptul ca stie cand sa puna capat gesturilor monotone, pentru ca filmul in sine sa nu devina monoton. A obtinut Marele Premiu la Festivalul International de Scurt-metraj de la Venetia, 2004 (atentie - nu foarte cunoscutul festival de film venetian, ce are loc la inceputul lui septembrie in fiecare an si care se numeste Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica, ci unul special de scurt-metraje, care a avut loc la sfarsitul lui aprilie - inceputul lui mai 2004).

Excelenta stare de spirit si radiografia unei societati rezulta din Visul lui Liviu, de Corneliu Porumboiu, premiat pentru cel mai bun scurt-metraj la festivalul de la Cluj. Problema acestuia e (culmea!) ca se termina prea repede si ca atunci cand intri mai bine in atmosfera, totul s-a sfarsit. Filmul ar merge foarte bine gonflat la metraj lung (spre 80-90 de minute - el are deja 39 de minute in forma actuala), intreaga-i structura fiind oricum specifica lung-metrajului: ritmul destul de lent, lait-motivul visului ce revine de prea multe ori pentru un scurt-metraj, personajele numeroase, analiza minutioasa a relatiilor dintre ele…
Slab e, in schimb, Stejarii verzi, de Ruxandra Zenide, coproductie cu Elvetia, prezentat anul trecut in sectiunea elvetiana (competitiva) la Locarno. E un film plangacios, despre mult trambitatele adoptii de copii din Romania de catre straini, cu povestea (ce se vrea sfasietoare) a doi copii, frate si sora, dintr-un orfelinat, ce ar trebui despartiti in urma adoptiei fetitei. Povestea in sine chiar e emotionanta, numai ca in film ea se transforma in lacrimogenie, cazand in toate capcanele filmelor realizate in Occident despre problemele din Est si marsand pe sabloane menite sa induioseze, acolo unde o analiza la rece ar fi avut un impact mult mai puternic. Oricum ar fi, calupul de 5 scurte reprezinta o premiera pentru Romania si n-ar trebui ratate.