Pe aceeași temă
Intercom Film (prin ProOptiki) distribuie al doilea volum Kill Bill (tot ei il distribuisera si pe primul), al lui Quentin Tarantino. Lucrurile se mai asaza aici, se clarifica incetul cu incetul, pe masura ce capitolele avanseaza, ne intoarcem in timp si aflam multe amanunte esentiale pentru intelegerea furiilor dezlantuite in primul volum, apoi revenim in prezent si aflam deznodamantul intregului macel. Distantarea lui Tarantino e parca tot mai accentuata cu fiecare minut ce trece, impasibilitatea Umei Thurman ascunde tot mai bine impetuozitatea sfasietoarelor sentimente ce clocotesc in ea si care, fara o corecta educatie extrem-orientala, s-ar fi revarsat pe ecran si peste spectatori. Cultul lui Tarantino pentru fascinantul Est e si el (daca mai era nevoie) din ce in ce mai evident, citarile, autocitarile, ironiile si gratuitatile din ce in ce mai abundente, iar totul se leaga extraordinar, impanat cu tablouri de o frumusete ireala in mijlocul bailor de sange. 136 de minute nu te misti pe scaun, chiar daca, analizat la rece, filmul are lungimi ce ar trebui sa te faca sa iesi din sala.
Revenind la Intercom Film - e un distribuitor care, pe langa filmul american comercial pe care e axat, lanseaza pe ecrane si film de calitate - adevarate raritati pentru salile romanesti: Zatôichi, al lui Kitano; The Life of David Gale (2003), al lui Alan Parker; independentul american Thirteen, de Catherine Hardwicke, care a obtinut doua premii anul trecut, la Locarno… Din pacate, lansarea lor se face foarte underground, la Hollywood Multiplex (cinematograful cel mai nepotrivit pentru astfel de filme) in Bucuresti si de cele mai multe ori in nici un alt oras si fara cea mai rudimentara strategie de piata, astfel ca sunt condamnate la pieire inca inainte de lansare. De unde, facand un numar de 200-300 de spectatori, ideea total gresita ca astfel de filme nu merg pe piata romaneasca si ca e, deci, inutil sa se mai distribuie pe viitor. Cerc vicios din care doar putina bunavointa si multa perseverenta ne poate scoate.
New Films Romania a distribuit un film ce e cunoscut mai ales de la Oscaruri, caci a adus premiul actritei din rolul principal - Charlize Theron (care a obtinut premiul de interpretare si la Berlin, anul acesta). E vorba de Monster/Monstru (2003), debutul in lung-metraj al lui Petty Jenkins, pelicula destul de atipica pentru Oscaruri, mult mai apropiata de cinematograful independent decat de Stapanii inelelor. Intr-adevar, punctul forte al filmului e interpretarea de exceptie a lui Charlize Theron, care joaca rolul unei prostituate criminale. Primul omor il face ca sa se apere, apoi incolteste si se dezvolta in capul ei ideea de razbunare pentru toata viata-i ratata din cauza barbatilor. Astfel ca omorurile ce urmeaza sunt tot mai gratuite, dar nu se mai poate stapani. Filmul are o latura psihologica fin tratata si care domina violenta care, altfel, ar fi putut deveni gratuita. Meritul major al regizorului e de a analiza in profunzime motivele ce determina crimele, intr-o minte ratacita, de a observa atent un personaj debusolat, care si-a pierdut sistemele de referinta (sau care nici nu le-a avut vreodata), iar nu de a se opri la un nivel superficial.
The Ladykillers/Cum scapam de Coana Mare? (2004) e ultimul film al fratilor Coen (Ethan si Joel), distribuit in Romania de Glob Com Media. E un remake dupa filmul omonim, din 1955, al lui Alexander Makendrick (la randul lui bazat pe o povestire a lui William Rose), cu o parte din tusa fratilor Coen. Doar o parte, pentru ca cei doi s-au mai cumintit, e-adevarat ca filmul e impecabil scenarizat, dar nu mai are prea mult din absurdul si kafkianul filmelor de-nceput. Din UK, in filmul original, actiunea e transpusa in SUA, undeva in Sud. Doamna Wilberforce, vaduva de general merituos, locuind pe malurile Tamisei, e inlocuita cu negresa Munson, vaduva si ea, dar de pe urma unui biet negru imburghezit, traind pe malurile fluviului Mississippi. Papagalii sunt inlocuiti cu un motan, fara ca acesta sa aiba un rol mai mic in umorul general, iar totul e adaptat perfect la o comunitate neagra dintr-un stat sudist. Ce conteaza foarte mult e faptul ca translatia e bine facuta, nu e nimic fortat, personajele sunt usor caricaturale, dar in sensul bun. E o comedie eficace, perfect ritmata si tocmai buna pentru deconectare in sezonul cald.
Si tot Glob Com Media distribuie unul din cele doua filme franceze, reluate de la TIFF in salile din toata tara: Tais-toi!/Ciocu' mic! (2003), de Francis Veber. Regizorul e cunoscut printr-o comedie spumoasa din 1981 - La Chevre, cu Pierre Richard intr-un rol legendar si, mai recent, cu filmul Le Placard/Dulapul, din 2001, distribuit si-n Romania anul trecut. Tais-toi! e mai aproape de anii '80 ca gen de umor, imbinand comedia de situatie cu cea de fizionomii. Reusita primeia se datoreaza scenariului, iar a celei de-a doua actorilor - Jean Reno si Gérard Depardieu. Cei doi formeaza un cuplu de borfasi - primul mai mare si foarte ursuz, al doilea mai marunt (dar la fel de urias fizic) si exuberant. Contraste pe care e construita povestea si una dintre cele doua atractii principale ale filmului. Al doilea fiind, cum spuneam, fizionomiile celor doi: impasibilitatea consternata a lui Jean Reno - criminal de tinuta, care nu se gandeste decat la razbunare fata de cei carora trebuie sa le plateasca polite importante; si logoreea tampa a lui Gérard Depardieu - mic borfas de mahala, extrem de generos si bun la suflet, care viseaza la prietenul ideal, pe care sa-l iubeasca pana la sacrificiul suprem. Tot felul de intamplari, izvorate cele mai multe din prostie, duc la prietenia celor doi asa cum doar in romanele cavaleresti mai exista. Amuzamentul merge, de cele mai multe ori e bine dozat, ritmul se mentine si el pe toata durata, iar daca sala e dotata cu aer conditionat - nimic mai potrivit, ca si The Ladykillers, pentru vara.
Al doilea film francez din categoria TIFF in sali e Son frere/Fratele lui, al lui Patrice Chéreau (Intimité, Ceux qui m'aiment prendront le train), film de nota 10, de o finete de exceptie si o profunzime psihologica rara chiar si pentru un film european, prezentat si la Festivalul Filmului European, din mai. Atentie insa: extrem de deprimant! Distribuit de Independenta Film.
Cam atat deocamdata, dar titlurile de la TIFF ce ruleaza sau vor rula in sali nu se opresc aici. Pentru septembrie, tot Independenta Film anunta lansarea a doua bijuterii si in acelasi timp doua din vedetele festivalului: danezul Reconstruction, cu o imagine de o frumusete ireala, si francezul in alb-negru Aaltra, excelent, dar care e considerat mai curand belgian din cauza umorului tipic belgian, spatiilor de plasare a actiunii - cele mai multe in Belgia - si actorilor, cei mai multi belgieni, inclusiv Benoit Poelvoorde, unul din cei mai cunoscuti din aceasta tara. Cu un bonus finlandez in persoana lui Aki Kaurismäki in rolul patronului unei uzine-fantoma.
Si, tot in toamna, Libra Film va distribui documentarul Marele jaf comunist, de Alexandru Solomon - neaparat de vazut!
