Pe aceeași temă
Economiile Europei Centrale şi de Est, inclusiv cea românească, păreau mai puţin expuse problemelor crizei financiare, care avea rădăcinile sale în lumea produselor financiare sofisticate. În fiecare lună se deteriorează câte ceva - consum, producţie, export, construcţii, conturile ţării. Analiştii încep să vorbească de valuri de criză care atacă regiunea central şi est-europeană.
Economistul Nouriel Roubini, cu reputaţia sa consolidată de sceptic, a lansat ipoteza că regiunea şi mai ales România şi Bulgaria ar putea fi cuprinsă de o criză de tip asiatic. Ingredientele există - sunt o mulţime de vulnerabilităţi asemănătoare. Valul ăsta de criză ar porni din Letonia, care se va vedea silită să-şi devalorizeze brutal moneda. Lars Christensen, analist al Danske Bank, nu ignoră posibilitatea unei contaminări externe, care ar accentua problemele României, dar se teme că ar veni de la leva bulgărească, mai degrabă. Dar ingredientele crizei sunt prezente în interior.
„Mie nu mi-ar fi frică de influenţele externe, cu toate că şi ele sunt importante, ci de faptul că s-ar putea să amânăm ieşirea din criză, dacă nu stăpânim cheltuielile rigide, de tipul salariilor. Economia are nevoie de o creştere a investiţiilor în infrastructură şi agricultură“, spune Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR).
Domneşte o apatie periculoasă, care, paradoxal, pare a crea impresia de rezistenţă, spune analistul economic Matei Păun. „Sigur că trăim valuri successive de criză, doar că le ignorăm. Mi se pare periculos faptul că nu văd falimente. Avem grave probleme, dar nimeni nu închide porţile şi asta nu e normal, arată că ceva nu funcţionează sau că vom avea un val ameţitor de falimente. Restanţele la bănci au ajuns la 50 de milioane de euro şi deocamdată băncile au un dialog prietenos cu clienţii, au răbdare, dar asta se va termina. Prelungirea acestei stări de calm aparent, încurajată de autorităţi şi de Banca Centrală, n-o să ne ajute să ne revenim repede din criză“, spune Păun. Lumea afacerilor aşteaptă iniţiativele autorităţilor. „Înţelegem că guvernul nu are bani, dar considerăm că trebuie să lanseze legea parteneriatului public-privat“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Frământările legate de salarii, presiunile pentru creşterea acestora pot declanşa un val de criză sau, mai grav, pot prelungi recesiunea şi după ce alţii au ieşit din ea. „Dacă autorităţile nu pot ţine în frâu cheltuielile, cred că vor fi obligate să majoreze taxele. Eu nu cred că va fi cea mai plăcută măsură şi nici nu văd în ea vreun tratament anticriză, dar nu vor avea de ales“, a avertizat Christensen. Din păcate, propriile dezechilibre fac din România o economie vulnerabilă în faţa oricărui val extern. //
Criza. Noul val
În timp ce marile economii ale lumii par să-şi fi revenit, foste state comuniste europene par să fie ameninţate de un nou val al crizei economice.
Părerile sunt împărţite în ce priveşte numărul valurilor: după unii analişti, acum supravieţuim unui al doilea val, datorat scăderii brutale a consumului, după ce primul a îngheţat creditele bancare. Alţii susţin că al doilea val a fost scăderea producţiei industriale în regiune, ceea ce a dus la concedieri masive. Al treilea val al crizei s-ar putea propaga dinspre Letonia înspre toată Europa Centrală, avertizează economistul american Nouriel Roubini. Ar apărea astfel, spune Roubini, o criză de tip asiatic în regiunea central şi est-europeană, propagată prin contaminare, deoarece, indiferent de intensitatea legăturilor de afaceri între fostele state comuniste din zonă, o prăbuşire a latului, moneda naţională a micului stat baltic, va zgudui regiunea.
Economiştii băncilor cu afaceri în zonă au respins ideea contaminării economiilor regiunii de criza letonă cu argumentele slabelor legături financiare între acestea şi Letonia, al susţinerii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al fundamentelor diferite ale politicilor monetare. Economiştii de la Unicredit nu s-au sfiit chiar să vorbească de o isterie privind problemele economiilor central şi est-europene, însă aprecierile lor sunt, de ceva vreme, mai nuanţate şi au pierdut din pesimismul rece al trecutului. Ochiul mai puţin sever al analiştilor băncilor cu afaceri în regiune se datorează faptului că panica le-ar strica propriile socoteli. Pe de altă parte, Roubini este unul dintre cei mai prizaţi şi credibili economişti ai lumii, după ce a profeţit cu mult înainte criza actuală, căreia i-a explicat mecanismele.
De la Londra situaţia se vede mai relaxat. „E o concluzie prea puternică pentru o ţară atât de mică. Da, există riscul unei contaminări de la sindromul leton în regiune, aşa cum s-a întâmplat în iulie 1997 în Asia. În ce priveşte România, eu
m-aş teme mai degrabă de o contaminare de la economia Bulgariei, unde există riscul unei devalorizări masive a monedei naţionale“, spune Lars Christensen, analistul şef pentru regiune al Danske Bank.
În opinia lui Christensen, Letonia ar putea fi nevoită să-şi devalorizeze brutal moneda, ceea ce va amplifica sentimentul investitorilor că întreaga regiune este riscantă, inclusiv România. „Nu cred că valul de criză a latului va avea un impact direct asupra României, însă nici nu pot fi ignorate efectele secundare. Eu cred că o criză se propagă prin trei canale. Primul este canalul financiar, însă băncile româneşti nu au afaceri în Letonia, deci aici nu vorbim de pericol. Al doilea canal de propagare a unei crize este comerţul, însă Letonia nu era un partener important pentru România. Cel de-al treilea canal de contaminare este psihologic. Este aşa-numitul sentiment al investitorilor, care, în cazul unei crize, privesc cu suspiciune toate economiile din regiune care au probleme similare. România are unele dezechilibre asemănătoare cu Letonia, dacă ne gândim la deficitul de cont curent“, spune Christensen.
Din această perspectivă, Bulgaria este direct vulnerabilă în faţa efectului de domino al unei eventuale prăbuşiri al latului, deoarece are probleme macroeconomice similare şi, la fel ca Letonia, nu are o monedă flotantă, ci una legată de euro. „Eu aş fi îngrijorat de evoluţia economiei bulgare, deoarece are un potenţial de contaminare mare, deoarece sunt multiple legături de afaceri între cele două ţări“, a adăugat Christensen.
Chiar dacă au păreri diferite privind împrăştierea unei crize de tip asiatic prin regiunea central şi est-europeană, economiştii spun însă, în esenţă, că România nu poate scăpa neafectată, deoarece are aceleaşi vulnerabilităţi. Iată de ce avertismentul lui Roubini nu poate fi ignorat. Într-adevăr, la fel ca Letonia, atât România, cât şi Bulgaria au afişat creşteri spectaculoase ale economiei, care au fost masiv finanţate de fluxurile de capital străin, acum secate. Creşterea economică a fost acompaniată, în toate cele trei state, de adâncirea deficitului de cont curent şi a lăsat locul recesiunii. În plus, cele trei economii au cunoscut o explozie a creditării în valută, în special în euro, extrem de periculoasă în cazul deprecierii monedei naţionale. //
Fundamente riscante
Cele mai mari riscuri ale economiei româneşti vin din propriile fundamente, mai puţin contează primejdia contaminării de la vecini.
„Deşi nu exclud scenariul unei contaminări de la vreo criză acută din Bulgaria, de pildă, eu cred că economia României are propriile fundamente riscante. O creştere prea rapidă a creditării, împrumuturi luate în valută, probleme financiare şi acum nervozitate socială. Cea mai mare îngrijorare este legată de propriile probleme“, spune Lars Christensen.
În 2008, autorităţile au respins ideea de criză, au continuat să cheltuiască masiv şi au întreţinut astfel iluzia că România nu va fi afectată. „În ultimii patru ani, oamenii au fost lăsaţi să înţeleagă că totul va merge bine. Toată lumea a cheltuit peste posibilităţi: guvern, populaţie, firme. Acum a venit nota de plată. Problema este cine o va plăti: pensionarii, profesorii sau băncile“, spune Christensen.
El a observat că finanţele publice nu au bani suficienţi şi nu pot răspunde favorabil presiunilor de creştere salarială. Guvernul are dificultăţi de încasare a taxelor sale atât din cauza reducerii producţiei, cât şi a reticenţei băncilor de a menţine deschise linii de finanţare pentru afaceri, din care multe firme îşi puteau plăti la timp impozitele. Aproape toate sectoarele economiei româneşti dau semnale de criză. Deficitul comercial s-a micşorat cu 60% în primele cinci luni ale anului. Populaţia şi-a redus consumul cu 11,7% în mai 2009, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Nu este o reacţie singulară, la fel au răspuns americanii şi francezii sau cehii la incertitudinile crizei. Însă, în timp ce în Cehia vânzările au scăzut cu 7,5%, în România, în Bulgaria şi în Letonia saltul în jos a fost mai amplu. Faptul că scad vânzările cu 11,7% în luna mai este şi un semnal negativ pentru producţie, ceea ce va amplifica recesiunea. Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, a declarat pentru Money Channel că ia în calcul o deteriorare a economiei româneşti mai amplă decât estimările anterioare.
Prognoza sa actuală indică, pentru acest an, o posibilă scădere a economiei cu 6,5%-7,1%. Cea anterioară accepta o scădere cu 6,2% a economiei. Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR), spune că nu va fi surpriză pentru nimeni scăderea economiei în acest an, însă miza actuală este ce se va întâmpla în 2010, când ar trebui să se schimbe tendinţa. Pentru a se asigura că va avea creştere economică în 2010, statul ar trebui să-şi direcţioneze cheltuielile către infrastructură şi agricultură. „Investiţiile în infrastructură sau în agricultură ne pot asigura o viteză de croazieră în următorii cinci ani“, spune Anghel. Însă o scădere mai accentuată a economiei aruncă în aer ţinta de deficit fiscal negociată cu FMI şi România. Ea ar putea limita capacitatea statului de a investi în aceste domenii. //
Criza atacă inegal
Letonia este marele pericol pentru economiile statelor central şi est-europene, deoarece o prăbuşire a monedei sale ar alunga investitorii din regiune.
Economia Letoniei ar putea cădea în acest an cu 15%. Totul cade: importuri, exporturi, producţie industrială, consum, monedă. Datoria publică urcă şi ar putea depăşi anul viitor 64% din PIB, potrivit estimărilor Comisiei Europene. Singura veste bună este dispariţia deficitului de cont curent, care a fost de 12% din PIB în 2008. Anul acesta, Letonia se poate aştepta chiar la surplus, însă mica ţară baltică nu este altceva decât exemplificarea a ceea ce guvernatorul Mugur Isărescu numea „aterizare dură a economiei“. Populaţia trece prin criză cu un salariu mediu în scădere. Anul trecut, salariul mediu era de 682 de euro, iar pentru acest an estimările indică o scădere cu 24%.
Dacă economiile ţărilor baltice au mari derapaje, Polonia se ridică deasupra crizei. Ea a afişat în primul trimestru din acest an o creştere a economiei cu 0,8%, la care a contribuit şi o balanţă pozitivă a schimburilor comerciale. Analiştii de la Unicredit estimează că deficitul fiscal al Poloniei va atinge, în acest an, 5,5% din PIB şi se va menţine ridicat în 2010 şi 2011. Există un cost al crizei - rata şomajulului ar putea urca până la 11,4% şi ar putea depăşi 13% anul viitor. Salariul mediu net ar putea fi tăiat destul de substanţial de criză, prognozele indicând o scădere până la 750 de euro, de la 905 euro, cât era în 2008. Spre deosebire de majoritatea statelor din regiune, Polonia are avantajul banilor mai ieftini. Banca Centrală a coborât dobânda de politică monetară la 3,5%, de la 5%, ceea ce a susţinut, într-o oarecare măsură, creditarea. Polonia îşi permite acest lux, deoarece are o inflaţie joasă, estimată la un nivel de 3,3% în acest an. Cehia nu a putut evita o comprimare a economiei în primul trimestru şi ar putea încheia anul cu o scădere de peste 3% a PIB. Are o rată a şomajului de 8,2%, iar guvernul luptă cu criza pe cheltuiala bugetului. Deficitul bugetar va depăşi 5% din PIB, mult peste prudentul 1,5% din 2008. El e alimentat şi de perspectiva alegerilor din luna octombrie a acestui an, care necesită un compromis fiscal şi a forţat mâna guvernului pentru a stimula economia.
Criza este acută în Ungaria, care plăteşte largheţea cu care s-au cheltuit banii în trecut. Economia s-ar putea comprima cu peste 6% din PIB. Şomajul ar putea afecta mai mult de 10% din populaţia activă, iar salariul mediu ar putea scădea la 693 de euro în acest an, de la 799 de euro, cât era în 2008. În schimbul ajutorului primit de la FMI şi de la Uniunea Europeană, Ungaria a acceptat un deficit fiscal de 3,9% din PIB, pe care se chinuie acum să-l negocieze în creştere. Ungaria e apăsată de o povară a datoriei externe impresionantă, de 112% din PIB, mai mult decât dublul economiei sale.
Bulgaria aşteaptă pachetul de salvare de la FMI, în condiţiile în care recesiunea se adânceşte, exporturile scad, iar multe companii închid porţile temporar sau reduc săptămâna de lucru la patru zile. Prognozele indică o scădere cu 6% a economiei în acest an şi o dublare a numărului de şomeri faţă de anul trecut. Datoria externă a Bulgariei era deja mare în 2008, fiind mai mult decât dublă (107,7% din PIB) faţă de valoarea economiei sale. Autorităţile de la Sofia au negat criza deoarece le stânjenea campania electorală. Alegerile au trecut şi acum Bulgaria speră să obţină ajutorul FMI, fără de care economia
s-ar prăbuşi. Consumul s-a comprimat în primele luni şi ar putea scădea cu 6% în 2009. Perfect explicabil într-o ţară unde salariul mediu a fost anul trecut de 269 de euro, de vreo patru ori mai mic decât în Polonia. //
Atinşi de sindromul asiatic
Îngrijorarea potrivit căreia economiile central şi est-europene s-ar putea contamina de un sindrom asiatic are rădăcini într-o serie de slăbiciuni comune.
Criza asiatică a debutat în iulie 1997, când s-a prăbuşit moneda tailandeză şi a avut un efect de domino în întrega regiune, prăbuşind economiile din Filipine, Indonezia, Hong Kong, Malaiezia, Coreea de Sud şi chiar Japonia. Doar China a scăpat de contaminare, însă economia sa era practic perfect izolată. La o privire rapidă, multe lucruri par similare.
Deficitele de cont curent ale tigrilor asiatici, de exemplu, oscilau în 1997 între 3% şi 8% din PIB, mult mai mici decât cele rulate în 2008 de ţările baltice, Bulgaria şi România. Anul trecut, doar blocajul de creditare al ultimelor trei luni a frânat deficitul extern al României la 13% din PIB, sub estimările analiştilor, care prevedeau cel puţin 15%.
La fel ca în cazul ţărilor est-europene sau, punctual, al României, capitalul străin a fost atras de pieţele asiatice pregătite să absoarbă produse noi, unde mâna de lucru era ieftină şi competentă. Capitalul speculativ a pus ochii pe monedele din zonă, care erau plasamente profitabile, deoarece erau însoţite de rate mari ale dobânzilor. Sună familiar. Mai mult, investitorii străini au fost încurajaţi de creşterea economică din Asia şi de condiţii fiscale favorabile. Sună din ce în ce mai familiar. Unele state est-europene şi-au pus la punct reforme fiscale cu atractive cote unice, într-o competiţie în care Bulgaria a avut ultimul cuvânt şi cea mai joasă cotă de impozitare: 10%. Totuşi, exuberanţa investitorilor în ce priveşte Asia nu a fost atinsă în Europa de Est, unde şi pieţele financiare aveau adâncimi incomparabil mai mici.
O altă asemănare între economiile asiatice de la finalul anilor ‘90 şi cele est-europene în 2008 este finanţarea masivă prin credite a expansiunii economice. Investiţiile străine au impulsionat afaceri locale, iar băncile le-au finanţat cu bani, la rândul lor, aduşi din străinătate. S-a petrecut atunci un salt spectaculos al creditării sectorului privat, similar cu cel din România, de altfel. După instalarea panicii, banii au îngheţat, mai mult, împrumuturile pe termen scurt erau aproape imposibil de rambursat. Din fericire pentru România, Banca Centrală a frânat creditarea populaţiei, impunând limite stricte împrumuturilor, pe care le-a relaxat într-o oarecare măsură timp de câteva luni.
În ultimii ani, ţările dezvoltate au avut rate joase ale dobânzilor bancare, spre deosebire de multe state est-europene, unde dobânzile erau atractive. Când criza a izbucnit, capitalurile speculative, a căror valoare urca până la 10% din produsul intern brut al Tailandei, de pildă, au stors rezervele băncilor centrale ale tigrilor asiatici. Banca Centrală a României a contemplat însă o piaţă financiară mai puţin adâncă. A intervenit prin surprindere în piaţă, producând pierderi jucătorilor mari, iar când a simţit pericolul, a dat mai întâi peste mână băncilor locale care făceau plasamente speculative şi s-a pregătit să ia bani de la FMI.
A stăpânit astfel o altă primejdie de tip asiatic: imensul său deficit de cont curent, care, în esenţă, ascunde datorie externă pură. Cu ajutorul injecţiei de 5 miliarde de euro de la FMI, Banca Centrală şi-a rotunjit rezerva de valută la 26,4 miliarde de euro, bani cu care poate acoperi, la nevoie, întreaga datorie scadentă în acest an, de 20,2 miliarde de euro, chiar dacă s-ar prăbuşi totul în jur şi nimeni, nici statul, nici firmele sau băncile n-ar mai putea rambursa vreun ban. Asta teoretic vorbind, pentru că, în practică, BNR va sta în acest an cu ochii pe leu şi cu mâna pe punga de bani. În caz că s-ar adânci un alt sindrom al crizei, extrem de puternic în criza asiatică - neîncrederea investitorilor. //
