Criza nu imobiliara, ci de sistem

Pe zi ce trece, criza declansata in segmentul "subprime"(de risc) al pietei imobiliare din SUA se dovedeste, prin coordonatele si implicatiile sale, ca nu este mai deloc o criza imobiliara, ci una financiara. In centru se afla speculatia, cu tot ceea ce aceasta implica: reglementari, instrumente, dimensiuni, consecinte.

Este a treia mare manifestare de criza din acest prim deceniu al secolului XXI. Doua au izbucnit in segmente de piata: prima, chiar la inceputul deceniului, in sectorul IT, a doua, aceasta de acum, in sectorul imobiliar. In ambele cazuri, doar aparent in segmente de piata, pentru ca, in esenta, a fost vorba de aceleasi baloane care s-au spart in jurul unor speculatii care scapasera caii. Cea de-a treia izbucnire a fost la nivelul gestiunii unor mari companii, izbucnire al carei deznodamant a fost falimentul unor nume sonore de firme americane, dar care a fost determinat, de fapt, de aceleasi speculatii care iesisera de sub control si intrecusera masura.

Speculatia este in firea sistemului capitalist si, intr-un fel, este esenta capitalismului. Si, in masura in care este a treia oara intr-o perioada istoriceste atat de scurta, de nici un deceniu, cand speculatiile produc grave perturbatii financiare si economice generale, se poate vorbi neindoios de o criza a speculatiilor si, prin implicatie, de o criza a capitalismului, daca nu ca sistem economico-social, ci ca forma in care exista actualmente acest sistem.

Nu s-ar putea trece totul in contul unor izbucniri pasagere sau unor corectii care intervin periodic sau cvasi-periodic si care asaneaza sistemul. Si nu s-ar putea, pentru ca izbucnirile de criza s-au indesit in ultimul timp si au capatat in profunzime si, mai mult, au intervenit toate in Statele Unite, adica nu intamplator acolo unde speculatia a fost dusa la extrem si a depasit orice limite.

A trece toate aceste fapte cu vederea ar constitui o pozitie ideologica vulgarizatoare la adresa capitalismului si o atitudine complet contraproductiva, pentru ca nu ajuta la nimic a te face ca nu observi ca firme de marca tocmai din "noua economie" (cum a fost botezat sectorul IT) au ramas, la inceputul deceniului, cu capitalizari bursiere la jumatate sau chiar numai la o treime, fara sa se fi produs vreun cataclism pe piata reala a sectorului, ca, mai apoi, milioane de actionari si sute de mii de pensionari ai unor imense companii au ramas cu buza umflata in urma unor falimente de rasunet sau ca, de curand, peste doua milioane de potentiali beneficiari de locuinte nu le mai pot plati si, chiar mai rau, banci finantatoare nu mai au cui sa vanda aceste locuinte spre a-si recupera banii.

Daca criza speculatiilor nu este luata in serios - si s-ar putea intampla asa doar din cauza arogantei si fixismelor ideologale celor ce au ajuns sa le patroneze -,va antrena in criza capitalismul in, chiar in ciuda faptului ca este deocamdata singurul sistem economico-social operational in lume.

Realitatea este ca dezvoltarea capitalismului a fost insotita de - daca deranjeaza cumva expresia "a dus la" - o indepartare mereu mai mare si mai periculoasa a "economiei financiare" de economia reala. Instrumentul financiar s-a tot alambicat si sofisticat, pierzand in mare parte legatura cu tranzactiile reale din economie. Libertatile imense acordate miscarilor de capitaluri - si, deosebit de important de subliniat, nu numai ca mijlocitoare de tranzactii comerciale sau de credit, ci si ca vanzari/cumparari de bani insine - au deplasat grosul transferurilor monetare si financiare catre speculatii care sunt din ce in ce mai periclitante pentru sistemul insusi. S-a ajuns ca pe marile piete doar 5-10% din transferurile valutare sa reprezinte mijlociri de tranzactii comerciale sau de credit, iar restul sa constituie vanzari/cumparari de valute ca speculatii pe curs sau pe dobanzi.

Cand "noua economie", generata de formidabila dezvoltare IT, a intrat in colimatorul speculatiilor, cursurile actiunilor bursiere ale marilor jucatori din domeniu au crescut pur si simplu fulgurant. Se cumpara debordant in ideea ca maine preturile vor fi si mai mari. La un moment dat, "bubble-gum"-ul asociat "noii economii", care in sine era un fenomen palpabil, a crapat si totul s-a prabusit, desi "noua economie" nu cazuse si exista in continuare prospera. O corectie: s-a decretat aproape oficial! S-a decretat, desi faptul trebuia sa dea serios de gandit, deoarece absolut acelasi fenomen de pe plan real fusese tratat in "economia financiara" atat de discrepant aproape de pe o zi pe alta.

Capitalism dupa comunism

Trecuse insa practic abia un deceniu de la caderea comunismului si nu prea se lua aminte la nimic. Lumea bipolara, careia ii daduse nastere comunismul, fusese un "challenge"puternic pentru capitalul international. Un "challenge"care l-a mobilizat s-ar putea spune exemplar, astfel incat a castigat detasat batalia cu comunismul. Si a castigat-o nu doar la capitolul eficienta economica si bunastare de masa, ci si la capitolul audienta internationala. Dar sa fim precisi: capitalul international a castigat si la capitolul audienta, actionand decent si destul de moral.

Caderea comunismului a avut un efect poate pentru unii previzibil, poate pentru altii neasteptat. Ramas singur si atotstapanitor, capitalul a abandonat retinerile, a aruncat la cos comportamentul de tip "political correctness"si a dat frau liber speculatiilor, mai ales ca aria de expansiune se largise practic la scara intregii lumi, iar oportunitatile de profit nu fusesera niciodata atat de uriase.

Nu doar speculatia a fost dusa, intr-un asemenea context, la paroxism. Practic, tot ceea ce fusese stabilit pe linia desalbaticirii si moralizarii capitalului a inceput sa fie incalcat. Invatamintele trase in urma marii crize din 1929-1933 - cea mai teribila infruntare din istoria capitalismului - dusesera la stabilirea unor reguli, unele codificate chiar in legi, tocmai pe aceasta linie. A aparut atunci problema conflictului de interese, stabilindu-se un fel de "separare a puterilor" in exercitarea actului economic. A fost atunci schimbata insasi conceptia speculatiei: i s-a refuzat acesteia sa aiba ca scop, cum fusese pana atunci, scoaterea din joc a celor mici, impunandu-se, dimpotriva, incurajarea acestora sa investeasca, folosirea contributiilor lor mici, dar multe, putandu-se dovedi mai profitabila. Au fost atunci infiintate institutii care sa monitorizeze strict regulile jocului, iar statul a fost investit cu prerogative solide care sa-i permita sa promoveze politici puternice, indiferent cat de liberal se prezinta a fi. Au fost introduse mecanisme de protectie sociala.

Cand, in anii 2000, a izbucnit criza de la gigantul Enron- tot o criza pur financiara -, s-a constatat ca toate aceste reguli, in frunte cu cele care se refereau la conflictele de interese si la respectarea micilor investitori, au fost incalcate flagrant. Nu falimentul de la Enron, ci incalcarile respective au speriat. Era pentru prima data! Nu s-a pregetat sa se adopte noi reglementari, cele mai importante de dupa criza din 1929-1933. Printre acestea: certificarea obligatorie a rapoartelor financiare ale companiilor de catre presedintele-director general (pentru ca nu cumva sa poata pretinde pe urma ca nu a stiut ce se intampla), interdictia de a se obtine imprumuturi in nume personal din partea companiei pentru toti executivii acesteia, raportarea accelerata a tranzactiilor cu actiuni efectuate de catre acestia (pentru ca piata sa fie anuntata imediat de ceea ce fac de fapt cei ce cunosc cel mai bine situatia reala a companiei), interdictia pentru firmele de audit de a oferi in acelasi timp si servicii juridice si de consultanta companiilor supuse auditului (pentru evitarea cardasiilor, care au fost constatate la Enron).

Aceste reglementari au introdus un fel de moralizare a gestiunii interne a companiilor. Dar relatiile de piata intre firme au ramas pe mai departe un rai al speculatiilor. Marii jucatori au presat pentru dereglementari si iar dereglementari, iar politicile promovate de autoritati au devenit mereu mai laxe. Au fost si promotori deschisi ai dereglementarilor, cei care propovaduiau virtutile "autoreglementarilor", adilasate la discretia factorilor implicati sau, cum s-ar spune, la latitudinea pietei.

Au aparut, in replica, tot mai multe voci care cereau disciplinarea pietelor financiare si descurajarea speculatiilor fara noima. La doar cateva zile dupa venirea la Elysée, presedintele francez Sarkozy a capacitat-o si pe cancelarul german Angela Merkel intr-un demers care denunta speculatiile care se fac in prezent pe pietele financiare si care cerea nu doar transparenta a speculatiilor, ci si politici monetare si financiare in masura sa descurajeze aceste speculatii, deja disproportionat prezente in angrenajul financiar actual.

Astfel incat, atunci cand a izbucnit criza din segmentul "subprime"al pietei imobiliare americane, toata lumea din sistem de fapt despre ce era vorba. Ca nu s-areactionat imediat cum se cuvenea, asta este o alta problema. S-a mizat probabil pe faptul ca este o "criza colaterala" si, printr-o corectie nu prea costisitoare, lucrurile vor reveni pe "fagasul normal". N-a fost asa, si nu din vreun alt motiv decat acela ca nu niste credite ipotecare consamburele problemei, ci un intreg angrenaj financiar scapat de fapt de sub control, din cauza speculatiilor care pierdusera de mult legatura cu tranzactiile din realitatea concreta. Criza din segmentul "subprime", care, dupa cum ii indica si numele, reprezinta un segment de risc, este o criza strict financiara, legata, ca si in alte domenii, de fortarea speculatiilor, iar, in particular, de sofisticarea financiara a produsului (aparent imobiliar) si implicarea mai multor intermediari in relatia cladintre imprumutator, dezvoltator si imt (potentialul beneficiar), care au "depersonalizat" responsabilitatile si au amplificat distorsiunile prin camuflaje si intarzieri ale clarificarilor.

Exagerari si excese

Dupa ce s-a vazut ca e groasa de tot cu criza, au inceput si analizele mai pertinente. Presa de specialitate americana se arata a fi primul ecou si acum este plina de interpretari care fac responsabile de situatie sofisticarea si depersonalizarea instrumentului financiar, care ar fi aparut din nevoia gasirii unor alternative la scaderea "eficientei" (adica a profitului) instrumentelor financiare traditionale. Nimeni nu prea pronunta insa cuvintele cu adevarat potrivite: exagerari si excese. Doar cativa indraznesc sa vorbeasca in clar despre criza hiperfinancializarii, care duce de fapt la supraindatorare fara ca aceasta sa fie perceputa pe parcurs, iar cand ajunge sa fie constientizata este deja tardiv, in pragul colapsului.

Incep acum sa se ridice voci in favoarea unor noi reglementari. Recenta reuniune G7(a celor mai puternic industrializate state occidentale) a aprobat un plan care prevede sporirea reglementarilor dedicate pietei financiare si o mai mare transparenta a operatiunilor, cerandu-, printre altele, bancilor rapoarte caresa atraga atentia asupra investitiilor expuse unor riscuri majore. SUA, fostul guru al Americii Alan Green, multi ani presedinte al FED, banca centrala in SUA, este acum facut responsabil de laxitatea inoculata pietelor prin sustinerea "autoreglementarilor", adica a reglementarilor lasate in seama pietei si jucatorilor implicati. Fapt este ca actualele autoritati americapar decise sa nu mai stea cu mainile insan. Pe masa deciziei se afla proiecte considerate "revolutionare". Numarul de institutii cu atributii de supraveghere si reglementare ar putea fi redus, urmand ca acelea ramase sa capete atributiuni si puteri considerabile, controlul devenind astfel mult mai sever si mai coordonat. FEDar putea ajunge un fel de "serif" al mentinerii stabilitatii financiare, cu imputerniciri pana intr-acolo incat sa preia in supraveghere orice companie care ar putea destabiliza pietele financiare. Toate acestea sunt apreciate a putea constitui cea mai mare restructurare a organismelor de supraveghere a pietelor financiare de la criza din 1929-1933. Este vorba de un semnal puternic. Dar nimeni nu poate sti deocamdata care va fi pasul urmator.

(Subtitlurile apartin redactiei)