Pe aceeași temă
Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, joi, ca ar fi necesara modificarea Codului de procedura penala pentru a interzice persoanelor fata de care s-a dispus controlul judiciar sa faca afirmatii publice, relateaza stiripesurse.ro
Afirmatii lui Muscalu au fost facute in contextul discutiilor despre declaratiile Elenei Udrea, considerate de Inspectia Judiciara drept atacuri la adresa procurorilor si a independentei Justitiei.
Muscalu a afirmat ca ar trebui sa se discute in comisiile din CSM despre modificarea legislatiei referitoare la masura controlului judiciar si sa existe o interdictie a suspectilor de a face afirmatii in spatiul public prin intermediul presei si al altor mijloace de comunicare, precum retelele de socializare. El motiveaza ca, in acest fel, respectivele persoane transmit mesaje celorlalti inculpati sau parti din dosar.
Cu propunerea lui Gheorghe Muscalu au fost de acord si alti membri ai CSM, printre care si vicepresedinte Consiliului, Bogdan Gabor.
CSM discută raportul Inspecţiei judiciare care a stabilit că Elena Udrea a încălcat independenţa justiţiei prin atacurile la procurorii DNA
În cazul Udrea, CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul CSM. Elena Udrea a declarat, într-un interviu acordat pentru Hotnews, că a depus un denunț la DNA împotriva lui Florian Coldea, director interimar SRI. Deputata a lansat acuzații grave la adresa lui Florian Coldea, despre care spune că ar fi instrumentat campania împotriva sa.
Inspecția Judiciară a CSM a analizat declarațiile Elenei Udrea referitoare la anchetele în care este suspectată de fapte de corupție, pentru a vedea dacă ele au afectat independența Justiției, a anuntat un comunicat al institiției. ”Ca urmare a afirmaţiilor lansate în ultima perioadă în spaţiul public de doamna Elena Gabriela Udrea, membru al Camerei Deputaţilor, în cuprinsul cărora a făcut mai multe referiri la activităţi desfăşurate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor DNA, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său. Consiliul Superior al Magistraturii solicită tuturor factorilor implicaţi să aibă în vedere faptul că sunt în desfăşurare proceduri judiciare şi este necesar să fie respectată obligaţia de rezervă ce incumbă fiecărei persoane pentru a se evita prejudicierea unor instituţii fundamentale ale statului de drept.”, se spune în comunicatul CSM.