Pe fatada blocului de pe Bulevardul Kogalniceanu 49 (fost Elisabeta 95), vizavi de Facultatea de Drept, o placa memoriala aminteste ca, in apartamentul 45 de la etajul I, a locuit intre 1938-1943 Eugen Lovinescu si ca aici s-au desfasurat intalnirile Cenaclului literar Sburatorul. Anii de comunism au sters amintirea vremurilor in care toti intelectualii din Bucuresti stiau adresa lui Lovinescu. Si totusi, din 2004, Casa a devenit din nou un centru de cultura unde se tin cenacluri literare si dezbateri pe teme filozofice. Apartamentul, destul de redus ca spatiu, a fost organizat in jurul camerei principale, unde incap la nevoie aproape 40 de oameni. Pe una dintre laturi e o biblioteca, iar peretii sunt acoperiti cu fotografii ale lui Eugen Lovinescu si ale fiicei sale, Monica Lovinescu.

Istoria Casei Lovinescu

Blocul din Bd. Elisabeta 95 (in prezent Kogalniceanu 49) e construit in 1938 pentru profesorii cu venituri mici din Bucuresti. E. Lovinescu se muta in apartamentul de la etajul I in toamna aceluiasi an si, pe 30 octombrie, are loc prima sedinta a Cenaclului Sburatorul in noua casa (din 1919 sedintele se desfasurasera in doua case de pe strada Ion Campineanu). Criticul moare la 16 iunie 1943.

Monica Lovinescu si mama sa, despartita de E. Lovinescu de la inceputul anilor ’40, se muta in Bd. Elisabeta 95 in noiembrie ’43. In februarie 1946 se constituie cercul Prietenii lui E. Lovinescu, iar in iunie se redeschide Cenaclul Sburatorul, avandu-l ca presedinte pe Pompiliu Constantinescu, Monica Lovinescu fiind "secretar general". La 27 octombrie 1946 se dezveleste placa memoriala care se afla si azi pe fatada cladirii. La sfarsitul lui 1946, intalnirile cenaclului inceteaza, pentru ca incepusera deja sa deranjeze, iar Monica Lovinescu se refugiaza la Paris.

Din 1947, in apartamentul din Bd. Elisabeta 95 ramane mama Monicai Lovinescu, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu. In ianuarie 1950 apartamentul este confiscat de statul comunist si perchezitionat de Securitate. Biblioteca lui Lovinescu este arsa, iar manuscrisele sunt confiscate. Doamnei Balacioiu-Lovinescu i se lasa o singura camera, unde va locui pana in ’58, cand, la varsta de 71 de ani, este arestata si condamnata la 18 ani inchisoare. In schimbul eliberarii i se cere sa-si convinga fiica sa nu mai denigreze conducerea comunista a tarii de la microfonul Europei Libere. Ecaterina Balacioiu-Lovinescu refuza si va muri in inchisoare, in 1960, de hidropizie.

In aprilie 1959 apartamentul este ocupat de procurorul militar Ioan Nistor (care va juca rolul de procuror secund in "procesul lui Ceausescu").

In 1998, Monica Lovinescu redobandeste prin justitie apartamentul, dar locatarul Ioan Nistor refuza sa paraseasca casa pana nu i se va oferi la schimb o locuinta convenabila. Dupa interventia presedintelui de atunci, Emil Constantinescu, Nistor primeste o locuinta din fondul Primariei si Monica Lovinescu intra in posesia apartamentului, pe care il doneaza Fundatiei Humanitas-Aqua Forte.

Intre 2000-2004, apartamentul este igienizat si reamenajat sub forma de casa memoriala, intreaga operatiune costand 800 de milioane de lei vechi (20.000 de euro), bani care au provenit din donatii din partea Editurii Humanitas, din drepturile de autor ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, din Premiul GDS pe anul 1999 si din Premiul Cartea Anului acordat de Romania literara pentru Jurnal 1990-1994, de Monica Lovinescu. In 2004, Casa Lovinescu e inaugurata.

Interviu cu Ioana Parvulescu

Cenaclul Lovinescu

Ce reprezinta Casa Lovinescu in peisajul cultural romanesc?

Pentru mine e un loc de reinnodare a firelor normalitatii. Intre razboaie, casa lui Lovinescu - mai intai cea din Campineanu 40, apoi cea din Bulevardul Elisabeta 95 (acum Kogalniceanu 49) - reprezenta un loc in care cultura era cu mult firesc "la ea acasa", iar miza criticului era sa dea sansa unui "tanar necunoscut" sa-si gaseasca cat mai repede vocatia. Atunci era vorba de vocatie pur literara. Acum, dupa ce in Casa Lovinescu functioneaza si un cerc filozofic, e vorba de o vocatie culturala.

Cum va raportati la faptul ca cenaclul se tine in casa in care a locuit E. Lovinescu?

Daca exista un loc in care, cand te duci, stii ca pe acolo au trecut pasii mai tuturor scriitorilor interbelici, ca acolo a rasunat odata glasul celor care sunt acum carti in biblioteca, acesta e casa lui Lovinescu. Adresele lui Lovinescu erau stiute efectiv de toata lumea, intre razboaie. Pe el nu il gaseai la cafenea, ca pe Ion Barbu, il gaseai acasa. Cand am intrat prima data in casa in care vorbeau despre literatura si aveau emotii literare Camil Petrescu, zis "Don Camillo", Felix Aderca, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu, zisi "fratii Dioscuri", Sanda Movila si, desigur, Lovinescu insusi (dar si sute de altii) am fost ca un arheolog care tocmai a descoperit ruinele unei cetati despre care citise multe, dar pe care n-o vazuse niciodata. Spun ruine, pentru ca, dupa cumplita arestare si moarte a doamnei Ecaterina Balacioiu-Lovinescu, locatarul din timpul comunismului, un procuror militar, a distrus farmecul vechi al casei: nu mai ramasese nici o carte, nici un obiect din cele care apartinusera criticului. Incetul cu incetul, biblioteca s-a reumplut de carti, domnul Alexandru George a donat volume cumparate de la anticariat in anii ‘50 si care au apartinut chiar lui Lovinescu - se stie dupa cum sunt legate -, iar un vecin a daruit o statueta cu capul adolescentei Monica Lovinescu. Multi mai dau cate o carte, o revista, un obiect cu parfum de odinioara. Am facut-o si eu, cu un exemplar din Saeculum, revista lui Blaga.

S-ar putea spune ca acest cenaclu este o continuare a Cenaclului Sburatorul?

O, nu, nicidecum, nu suntem atat de increzuti, si nici bovarici! Cum sa spun, cenaclul acesta, Lovinescu, e dedicat fostului Sburatorul, e o reverenta facuta acelui cerc plin de farmec si care a insemnat atat pentru o sincronizare constienta a literaturii romane cu ce se scria in Occident. Am preluat insa ceva de la cercul lui Lovinescu: faptul ca nu citim numai poezie si proza, ci si articole din presa literara, pe care le discutam, si critica literara, si chiar traduceri. Avem si ceva nou: la fiecare intalnire, lunar deci, alegem cu totii o tema de actualitate culturala, de obicei una controversata, o dezbatem. Cineva pregateste special tema si o prezinta, apoi discutam, polemizam. O polemica extraordinar de eleganta, trebuie sa o spun, fara tonul artagos care insoteste adesea la noi discutiile contradictorii, chiar daca nu ne punem lacat la gura.

De ce ati ales sa va ocupati de acest cenaclu?

Mai corect ar fi sa spun ca cenaclul m-a ales pe mine. Si probabil ca m-a ales din cauza preocuparii mele pentru interbelic. S-a ajuns la mine dupa ce au fost intrebati si altii daca vor sa se ocupe de cenaclu. Toata lumea era prea ocupata insa, iar cenaclul risca sa nu existe. Cum nici pe mine timpul nu ma dadea afara din casa, nu m-am grabit sa ma ofer pentru acest rol. Or, doamna Monica Lovinescu tinea foarte mult ca in casa tatalui ei sa continue un cenaclu literar. Am vorbit odata la telefon cu ea, anul trecut, si, n-as putea sa spun cum, i-am promis ferm ca pana la inceputul verii voi tine prima sedinta. Asa ca nu mai puteam da inapoi. Am adunat cativa studenti si fosti studenti duminica, la ora 5 - ziua si ora erau preluate tot de la Sburatorul -, asteptandu-ma ca unii sa nu vina deloc, iar altii sa intarzie. Or, au venit absolut toti cei pe care-i chemasem si n-a intarziat nici unul, nici macar un minut. Asta m-a facut praf! E atat de atipic pentru balcanismul nostru! Eram cu totii putin tulburati de eveniment si mi-am dat seama ca cei prezenti se simteau foarte bine, ca le placea, ca le facea bine. S-au dovedit si extrem de maturi in discutii. Asa ca am prins curaj sa continui. Apoi a inceput sa-mi placa cu adevarat ce faceam. Si m-am bucurat si de bucuria imensa a doamnei Monica Lovinescu, cand ii povesteam despre noi. Ne incurajeaza mereu, o simtim foarte aproape.

Cine frecventeaza cenaclul literar de la Casa Lovinescu? 

Aici e originalitatea Cenaclului Lovinescu fata de cele care exista sau au existat la noi in ultimele decenii. Membrii lui sunt tineri studenti si absolventi de la Litere si de la Filozofie. In interbelic, cele doua facultati erau sub aceeasi umbrela. Era spre folosul tuturor. Literatii frecventau si cursuri de la Filozofie, aveau o baza filozofica solida, iar filozofii stiau multa literatura. Astazi, cele doua facultati sunt complet separate, studentii de la Litere nu-si bat capul cu filozofii, iar cei de la Filozofie stau prost cu literatura, mai ales cu poezia. Or, la acest cenaclu cele doua "tabere" se reunesc, se amesteca si nu pot sa va spun cat de bine le prinde tuturor. Literatii se invata cu rigoarea si profunzimea de gandire a colegilor lor de la Filozofie, iar acestia descopera tainele si puterea literaturii. Iar eu umaresc cu pasiune schimbul lor de remarce pe marginea textelor citite.

Sunt si scriitori consacrati care vin la cenaclu?

La fiecare sedinta avem un invitat-surpriza (nu il spun dinainte), in functie de tema discutata. Asa ca intre invitatii de onoare au fost - ii insir intr-o ordine intamplatoare - Dan C. Mihailescu, Alexandru George, Andrei Cornea, Mircea Cartarescu, Ion Manolescu. Si, fireste, Gabriel Liiceanu, cel datorita caruia exista aceasta Casa Lovinescu si tot ce se petrece in ea. La urmatoarea intalnire vedem un film, il discutam si invitatul va fi un critic de film. Nu pot sa-i spun numele, pentru ca as strica surpriza. Ca sa citeasca l-am avut invitat, dintre scriitorii deja afirmati, pe Filip Florian, prozator pe care il pretuiesc mult, care ne-a citit din romanul Baiuteii, cu putin timp inainte de aparitie. In genere insa, citesc autori inca nepublicati.

Acceptati noi membri, este un cenaclu deschis? Exista criterii de acceptare?

Domnul Alexandru George, care ne-a vorbit de atmosfera cenaclurilor de odinioara, ne-a explicat diferenta: cenaclul este limitat, nu este deschis, iar la un cerc vine cine vrea. Noi suntem un cenaclu. Asta inseamna ca nu vine cine vrea, ci vine cine vrea cu adevarat. Din doua motive am preferat aceasta varianta. Intai, spatiul insusi: nu permite un cerc deschis. Apoi, atunci cand vine oricine, exista fatalmente unii care trec doar ca sa se afle in treaba si asta stanjeneste comunicarea. Am studiat candva teoria grupurilor si acolo am invatat ca numarul maxim de membri ai unui grup egalitar, cum suntem noi, ar fi 12. De fapt noi il depasim, suntem la fiecare intalnire intre 12 si 20. Cred ca asta ne face sa ne intelegem atat de bine. Dar membrii cenaclului se schimba permanent, se improspateaza: sunt unii care renunta, altii care, dupa ce sunt recomandati de un coleg (acesta e criteriul), vin si raman. Au fost si dintre cei care, neavand succes sau timp, ne-au parasit. Daca ar fi sa adaptez deviza junimista la Cenaclul Lovinescu aceasta ar fi : "Vine cine vrea cu adevarat, ramane cine poate". Din nucleul tare, dintre cei pe care ma bazez atat ca prezenta, cat si la discutii fac parte: Cristian Ciocan si sotia lui Marilena, Iulia Alexa, Paul Balogh, Catalin D. Constantin, Sorin Lavric, Florentina Hojbota, Catalin Stanescu, Dan Dancescu, Marius Chivu, Mihaela Iacobescu. Dezbaterile sunt partea tare a cenaclului, deocamdata. Se pare ca din ultima, cea dedicata cazului Monciu-Sudinski, va iesi o carte. Ar fi grozav ca urmarile cenaclului sa fie carti publicate, dar si, daca el inseamna doar limpezirea unor probleme spinoase, dezamorsarea prejudecatilor sau numai circulatia libera a ideilor, aerisirea mintii noastre, eu una sunt multumita.

Interviu cu Cristian Ciocan, vicepresedinte al Societatii Romane de Fenomenologie

Un loc privilegiat al culturii romane

Ce este Societatea Romana de Fenomenologie si cine sunt membrii ei?

Simplu spus, Societatea Romana de Fenomenologie (SRF) este o asociatie profesionala de filozofie. Ea a fost fondata in anul 2000 la initiativa unui grup de doctoranzi ai Universitatii din Bucuresti, cu scopul de a incuraja cercetarea filozofica romaneasca din domeniul fenomenologiei si de a promova colaborarea cu organizatiile similare din strainatate. Existau, la acea data, mai multe conditii care favorizau fondarea unei astfel de societati: dupa 1990, numarul celor care se ocupau in tara cu studiul traditiei fenomenologice si hermeneutice era din ce in ce mai mare, mai ales in cadrul centrelor universitare din Bucuresti si Cluj. SRF a aparut deci ca o punte intre cele doua orase, intre membrii acestor doua centre fenomenologice complementare. Intre timp, societatea s-a largit simtitor, avand actualmente nu mai putin de 60 de membri: doctoranzi, doctori si cercetatori ce studiaza in Bucuresti, Cluj si in alte centre universitare din tara (Iasi, Timisoara, Oradea sau Sibiu), dar si in strainatate, in Franta, Germania, Anglia, Austria, Canada, Elvetia sau Statele Unite. Trebuie spus, de asemenea, ca SRF a fost sprijinita inca de la inceput de "veteranii" studiilor fenomenologice romanesti: Walter Biemel si Mihai Sora.

Ce isi propune aceasta societate?

Pe plan intern, scopul SRF este acela de a coagula comunitatea fenomenologica romaneasca, de a-i strange laolalta, sub o cupola institutionala de amploare nationala, pe cercetatorii romani din domeniul fenomenologiei si hermeneuticii. Acest lucru raspunde unei carente fundamentale a "comunitatii" filozofice romanesti, caracterizata printr-un anumit izolationism. La noi, fiecare lucreaza de unul singur, iar colaborarea si colegialitatea efectiva sunt destul de rar intalnite. Nici intre diversele centre universitare nu prea exista o colaborare reala. Daca se intampla sa studiezi filozofia la Bucuresti, habar n-ai ce se petrece la Cluj, la Iasi sau la Timisoara, si invers. Circulatia ideilor este inca destul de saraca, iar oferta revistelor de filozofie autohtone, specializate sau nu, este de asemenea destul de zgarcita. Acestei carente, ce caracterizeaza filozofia din Romania in intregul ei, SRF incearca sa-i raspunda in ceea ce priveste spatiul determinat al fenomenologiei. Este firesc ca persoanele ce studiaza in mod profesionist un areal tematic sa se cunoasca, e normal sa colaboreze si sa intre in dialog. Caci, tocmai pornind de la o astfel de agora exigenta, pot fi instaurate criterii academice valide, pot fi formate normele elementare ale cercetarii filozofice, pot fi sanctionate imposturile si pot fi stabilite in genere ierarhiile autentice ale domeniului.

De altfel, orice comunitate profesionala din spatiul filozofiei romanesti ar merita sa fie organizata in jurul unei societati cu anvergura nationala (nefiind deci anexa unui grup, unui institut sau unei catedre), propunand un periodic de specialitate, antrenand colaborari cu organizatiile similare din strainatate. Lucrurile s-ar dinamiza astfel in lumea filozofica romaneasca, de altfel destul de inerta. Iar societatile filozofice determinate, recunoscandu-se reciproc, s-ar putea apoi "suda" intr-o autentica Societate Romana de Filozofie, creand astfel o reala comunitate filozofica romaneasca, animata de exigente de cercetare compatibile cu cele internationale.

Cum se situeaza SRF in raport cu mediile filozofice internationale?

Pe plan extern, scopul societatii e acela de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani din domeniul fenomenologiei si cercetatorii straini, stabilind o legatura concreta intre comunitatea fenomenologica romaneasca si cea internationala. Acest aspect vine sa raspunda unei alte carente a mediului filozofic autohton: multi dintre cei care fac filozofie la noi sufera de o bizara forma de solipsism. Nu conteaza decat marunta noastra ograda, cercul stramt de amici, admiratori si fideli. Rareori eforturile autohtone sunt omologate si recunoscute in strainatate. Rareori autori romani publica in reviste straine, rareori inregistram participari romanesti la conferinte si la congrese internationale. Or, in masura in care fenomenologia reprezinta una dintre directiile majore in peisajul filozofiei contemporane, SRF si-a propus sa consolideze relatiile profesionale cu parteneri, cercetatori sau centre de cercetare din strainatate, reusind in cativa ani sa fie recunoscuta in comunitatea fenomenologica internationala. Pentru a marca doar evenimentele cele mai vizibile, as aminti urmatoarele lucruri: in martie 2002, SRF a fost co-organizator al Conferintei Central si Est-Europene de Fenomenologie de la Cluj, unde au participat fenomenologi din 10 tari; in august 2005, o delegatie SRF, sprijinita de Institutul Cultural Roman, a participat la congresul international de fenomenologie de la Lima, Peru, promovand filozofia romaneasca (in special figurile lui Constantin Noica si Alexandru Dragomir). In plus, SRF editeaza, din 2002, un newsletter de fenomenologie, care este la ora actuala instrumentul de informare cel mai eficace in acest domeniu, avand o vasta acoperire internationala si fiind trimis saptamanal la peste 2.700 de membri. Informatii mai ample despre SRF pot fi gasite pe site-ul nostru www.phenomenology.ro.

Incepand din 2004, activitatile SRF se desfasoara la Casa Lovinescu. Cum va raportati la faptul ca SRF functioneaza in apartamentul in care a trait E. Lovinescu?

Am primit cu foarte mare bucurie invitatia d-lui Gabriel Liiceanu de a participa la reintroducerea acestui loc - ce are o imensa semnificatie pentru cultura romana - in circuitul cultural actual. Dintru inceput am fost foarte onorati de aceasta incredere, care e totodata si o incredintare a unei eminente traditii culturale romanesti, o traditie in care cultura literara si cultura filozofica coexista intr-o intima alianta. Suntem foarte recunoscatori doamnei Monica Lovinescu pentru generozitatea de a ne fi permis sa lucram in casa in care E. Lovinescu a organizat, in ultimii sai ani de viata, Cenaclul Sburatorul. Insa trebuie sa multumim si Fundatiei Aqua Forte, care gireaza si intretine financiar aceasta casa, cu sprijinul preponderent al Editurii Humanitas.

Rolul nostru a fost acela de a da un nou impuls acestui loc privilegiat al culturii romane, de a da viata acestei case, de a face din ea un punct atractiv si dinamic al scenei culturale bucurestene si romanesti. In aceasta casa sunt gazduite trei linii de activitati culturale: un cenaclu literar lunar, un Centru de Studii Noica si Societatea Romana de Fenomenologie. Coexistenta dintre cele trei directii este foarte armonioasa si foarte agreabila. Bunaoara, la Cenaclul Lovinescu, coordonat de Ioana Parvulescu, participa studenti si absolventi si de la Litere si Filozofie. Cred ca si pentru unii, si pentru ceilalti este o experienta foarte interesanta si poate ar trebui reinventata, pe o scala ceva mai larga, traditia acestor intalniri literaro-filozofice. De altfel, e poate timpul sa depasim aceasta schizoidie falimentara a culturii romane actuale, care atunci cand e literara e refractara la filozofie, iar cand e filozofica e, din punct de vedere literar, uscata si seaca. E poate momentul sa ne dam seama ca un exercitiu literar sau critic lipsit de un background filozofic este destul de vulnerabil si ca, deopotriva, un demers filozofic lipsit de orice sensibilitate literara este pandit de o anumita sterilitate. Nu e vorba, desigur, de a dilua granitele si specificitatile fiecareia, cat de a intelege o complementaritate fireasca a literaturii si filozofiei.

Ce activitati organizeaza SRF la Casa Lovinescu?

Primul proiect al SRF este revista Studia Phaenomenologica, publicata incepand din 2001 la Editura Humanitas, o revista care numai in cativa ani a obtinut un renume international, fiind sustinuta de un board ce cuprinde nume cu rezonanta din mediile fenomenologice internationale si publicand articole ale unor cercetatori de prim rang din acest domeniu. Am ajuns anul acesta la cel de-al 10-lea volum, iar ultimele trei au fost elaborate la Casa Lovinescu. Un alt proiect este seria de colocvii nationale de filozofie, ce se desfasoara in luna septembrie a fiecarui an. Am organizat pana acum doua editii (septembrie 2004: Problema intentionalitatii: istorie si perspective; septembrie 2005: Memorie si temporalitate), iar a treia este in pregatire (septembrie 2006: Logos - limba - limbaj). Actele primului colocviu au fost publicate deja la Editura Universitatii din Bucuresti sub titlul Intentionalitatea de la Plotin la Levinas: istoria unei probleme, iar actele celui de-al doilea colocviu urmeaza sa fie publicate in curand.

Tot la Casa Lovinescu au avut loc o serie de seminarii saptamanale: Husserl si Cercetarile logice (in 2004), Heidegger si problema afectivitatii (in 2005), Heidegger - Raportul catre Natorp (in 2006). La acestea se adauga si seminariile saptamanale ale Cercului "Constantin Noica", coordonate de Sorin Lavric. Nu ne-au lipsit de altfel nici invitatii din strainatate: recent, renumitul profesor Jeffrey Andrew Barash a tinut la Casa Lovinescu o excelenta conferinta despre problema memoriei la Heidegger, iar la sfarsitul anului trecut profesorul chilian Cristobal Holzapfel a tinut aici un seminar despre problema constiintei morale.

Am organizat, de asemenea, o serie de dezbateri publice lunare in jurul unor aparitii recente de filozofie. Scopul principial al acestor intalniri este de a antrena o anumita acuitate in receptarea unor lucrari romanesti de filozofie. Incercam sa evitam ca anumite aparitii filozofice de valoare sa cada in mediul nostru cultural "ca intr-o mare de ulei", fara valuri, fara reactii si fara o receptare adecvata. Ne propunem astfel sa contribuim la articularea unei comunitati filozofice romanesti vii, animata de o colegialitate deopotriva exigenta si amicala, incercand sa iesim din situatia falimentara in care amicitia exclude exigenta si exigenta exclude amicitia. Pana acum, au fost supuse dezbaterii urmatoarele cinci lucrari recente: Sorin Lavric, Ontologia lui Noica; Stefan Vianu, Metafizica Spiritului de la Aristotel la Hegel; Catalin Cioaba, Jocul cu timpul; Adrian Nita, Timp si idealism; Andrei Cornea, Cand Socrate nu are dreptate.

In fine, merita sa amintesc si un alt proiect al SRF, elaborat, organizat si managerizat la Casa Lovinescu. E vorba de un proiect de promovare a filozofiei romanesti in strainatate, un proiect de anvergura, menit sa creeze in Occident o imagine mai concreta si mai consistenta a filozofiei romanesti. Proiectul nostru are trei module: 1) traducerea si publicarea in strainatate a 14 lucrari filozofice romanesti; vom incepe cu o formula-pilot de trei autori: Constantin Noica, Mihai Sora si Alexandru Dragomir, care vor fi tradusi in engleza, franceza, germana si italiana; 2) crearea unui portal web continand o mini-enciclopedie a filozofiei romanesti, prezentand in limba engleza principalele 100 de figuri reprezentative ale filozofiei romanesti, cu biografii, bibliografii principale si literatura secundara aferenta; 3) promovarea filozofiei romanesti si a cartilor publicate in cadrul unor colocvii desfasurate in centre filozofice din strainatate. Acest proiect de promovare a filozofiei romanesti in strainatate este sustinut partial de Institutul Cultural Roman si asteptam de asemenea si alte sustineri financiare.

Pagini realizate de Maria Bercea