Ficțiune și realitate: roșu-brun

Avem în limba română – la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei” – cele două romane ale unei scriitoare cu un succes exploziv în ultimii ani, în întreaga lume, Heather Morris. În ordinea în care au apărut (și la noi): „Tatuatorul de la Auschwitz”&„Călătoria Cilkăi”, ambele traduse exemplar de Luana Schidu. Primul titlu reeditează, la dimensiunile pieței de carte de la noi, notorietatea internațională – este o carte deja vândută în peste șase milioane de exemplare și, pentru România, e bestseller Humanitas Fiction 2019, cu peste 31.000 de exemplare vândute; cel de-a doilea roman calcă viguros, se pare, pe urmele „Tatuatorului...”.

În condițiile (destul de bine cunoscute) ale unei memorii occidentale profund inegale cu privire la cele două totalitarisme ale secolului XX – claritate morală despre nazism și, des, o (strigătoare la cer) cauționare a comunismului – unul dintre meritele majore ale acestor două cărți de mare impact public ale scriitoarei australiene (deși născută în Noua Zeelandă) este acela că discursul lor e, sub acest atât de delicat aspect etic, impecabil calibrat. Acțiunea ambelor romane se petrece în spații închise, mai precis în două dintre locurile cu o simbolistică aparte pe harta spațiilor carcerale cunoscute din secolul XX: la Auschwitz și în Gulagul Vorkuta. Primul: imaginea-etalon a demenței exterminatoare de tip nazist. Al doilea: loc teribil și nume de mare rezonanță pentru demența exterminatoare de tip comunist. Ei bine, apropo de calibrare și de etica discursului, niciunul dintre cele două lagăre nu este mai puțin înfiorător decât celălalt în ceea ce ni se prezintă în aceste două cărți.

Și „Tatuatorul de la Auschwitz”, și „Călătoria Cilkăi” sunt cărți în care Heather Morris imaginează scenarii de viață, evoluții de destin, povești (ambele romane sunt, în mod fundamental, și două cărți despre două mari iubiri), dar materia pe care o ficționalizează scriitoarea australiană este întemeiată pe o spectaculoasă documentare din viața reală. Când vorbește despre începuturile profesionalizării sale în privința carierei de scriitoare, Heather Morris povestește că „în 1996 am decis să-mi urmez pasiunea pentru storytelling și m-am înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College. (...) Locul meu de muncă mi-a oferit multe povești despre eroism; pe o parte dintre acestea le-am și transformat în scenarii care sunt aliniate acum în sertarul de jos al biroului meu. Și apoi l-am cunoscut pe Lale Sokolov”. Sokolov este, pentru Heather Morris, ceea ce s-ar putea numi o întâlnire de destin. Lale Sokolov s-a născut pe 28 octombrie 1916 la Krompachy, în Slovacia; numele său originar era Ludwig Eisenberg. A fost dus la Auschwitz pe 23 aprilie 1942 şi tatuat cu numărul 32407. A stat la Auschwitz până în 25 ianuarie 1945; cu două zile înainte de eliberarea acestui lagăr, a fost mutat pentru scurt timp la un alt lagăr (Mauthausen-Gusen), de unde a evadat și a revenit în țara sa natală. Cu excepția primelor săptămâni ale detenției, Lale Sokolov a fost „tetovierer”/tatuator la Auschwitz. În lagărul de la Auschwitz, în iulie 1942, în timp ce tatua femeile dintr-un grup nou-venit în funestul centru de detenție nazist, Lale Sokolov o cunoaște pe Gisela Furman – Gita. „Tatuatorul de la Auschwitz” e, în primul rând, o carte despre Lale Sokolov și despre anii săi din detenția nazistă. Ea este (și) o carte, nu edulcorată, despre universul concentraționar (aici: cel nazist), despre complicata arhitectură de putere care există într-un lagăr de concentrare. În mod aparte, „Tatuatorul...” e o carte luminată și de o (cu adevărat) emoționantă (și, din nou, nu edulcorată) poveste de iubire – Gita va deveni, în mod oficial, partenera de viață a lui Lale Sokolov în 1945. Peste trei ani, cei doi vor emigra în Australia. Gary Sokolov, unicul fiu al Gitei și al lui Lale, rememorează (într-un text adițional romanului) un episod tulburător legat de părinții săi: „Anumite reflexe le-au rămas. Mergeam pe drum şi mama se apleca şi culegea un trifoi cu patru sau cinci foi, fiindcă, pe când era în lagăr, dacă găseai unul şi-l dădeai soldaţilor germani, care credeau că poartă noroc, primeai o porţie în plus de supă şi pâine. Tatei i-a rămas lipsa de emoţie şi instinctul de supravieţuire exacerbat, până într-atât că nici măcar atunci când a murit sora lui nu a vărsat o lacrimă. Când l-am întrebat despre asta, mi-a spus că după ce văzuse moartea la scară atât de mare, vreme de atâţia ani, şi după ce-şi pierduse părinţii şi fratele, n-a mai fost în stare să plângă – asta până a murit mama. A fost prima dată în viaţa mea când l-am văzut plângând”. În 2003, Gita Sokolov moare. În același an, după moartea soției sale, Lale Sokolov decide să vorbească despre ce i s-a întâmplat în timpul anilor de detenție de la Auschwitz. E anul în care se cunoaște cu Heather Morris: prima întâlnire a celor doi a avut loc, așadar, în 2003 și următoarele s-au succedat pe durata a trei ani. Lungile discuții dintre cei doi duc la consolidarea unui scenariu de poveste. Inițial, chiar al unui scenariu de film, unul care stă însă la păstrare pentru mai bine de 12 ani; mai apoi, scenariul de film este convertit în discurs de tip novelistic, iar romanul – cum spuneam, unul dintre cele mai cunoscute și mai discutate din ultimii doi ani în întreaga lume – apare în 2018.

„Călătoria Cilkăi” își trage seva din „Tatuatorul de la Auschwitz”. Cilka e personaj oarecum secundar, dar cu prezență recurentă în „Tatuatorul...”. Despre ea există, de altfel, și o notă la finalul romanului de debut al doamnei Morris – „Cilka a fost acuzată de colaboraţionism şi condamnată la cincisprezece ani de muncă grea, pe care i-a executat în Siberia. După aceea, s-a întors la Bratislava. Ea şi Gita s-au întâlnit o singură dată, la mijlocul anilor ’70, când Gita s-a dus să-şi viziteze cei doi fraţi”. Ei bine, „Călătoria Cilkăi” e, mai ales, povestea detenției din celălalt infern totalitar al secolului trecut – e un roman despre anii, imaginați de Heather Morris, ai detenției siberiene. Modelul narativ din „Tatuatorul...” e oarecum replicat și în „Călătoria Cilkăi” – din nou, în prim-plan un destin excepțional; din nou, o poveste documentată cu biografii reale; din nou, clar, distinct și tranșant, un discurs implicit și explicit despre oroarea și teroarea istoriei; din nou, pregnantă, o mare poveste de iubire, care crește într-un spațiu teribil și închis, ca o subtilă și supremă sfidare a acestuia. Și, din nou, după încheierea poveștii despre „Călătoria Cilkăi”, un bonus care așază lucrurile într-o matcă de sens cât se poate de adecvată – un mic studiu, în chip de postfață, semnat de istoricul Oween Matthews, despre contextul înfiorător în care s-a consumat o parte a vieții eroinei principale, intitulat „Vorkuta – Iadul Alb”. Un singur pasaj din acesta, inclusiv în sensul sublinierii unei trăsături importante a memoriei juste care privește atât nazismul, cât și comunismul: ultimul lucru pe care l-a văzut Cilka în lagărul morții de la Auschwitz-Birkenau va fi fost sloganul din fier forjat de deasupra porților: Arbeit Macht Frei – „Munca te eliberează”. Primul lucru pe care l-a văzut când a sosit în Gulagul sovietic de la Vorkuta va fi fost un alt slogan: „Munca în URSS este onoare și glorie”. Altul declara: „Cu un pumn de fier, vom conduce omenirea spre fericire”. Gustul pentru ironie sadică este doar una dintre multele trăsături pe care le-au avut în comun Germania nazistă și URSS-ul lui Stalin”.

Și Lale Sokolov, și Gita, soția acestuia, și Cilka, și soțul acesteia (în carte, „Alexandr” – un nume fictiv, pentru a-i proteja identitatea), la fel ca majoritatea personajelor care populează aceste două romane (filmice și cu poveste foarte bine lucrată), sunt victime. Găsesc că trebuie subliniat acest detaliu – perspectiva victimelor privilegiază o înțelegere justă cu privire la abjecția și inumanitatea nazismului&comunismului. Pariul (îndărătul căruia se simte o evidentă și profundă empatie a autoarei) de a vorbi din unghiul de vedere al unor victime este, totodată, o foarte inteligentă modalitate de a activa o memorie bună, o memorie absolut necesară, chiar dacă ancorată în detalii dintre cele mai inconfortabile cu putință, despre nazism și comunism. //

Heather Morris

Tatuatorul de la Auschwitz

Traducere: Luana Schidu

Editura Humanitas Fiction,
București, 2019, 312 pagini

Heather Morris

Călătoria Cilkăi

Traducere: Luana Schidu

Editura Humanitas Fiction,
București, 2020, 416 pagini