De la o enciclopedie la alta

Mi-e foarte greu sa scriu despre Adriana Babeti fiindca suntem colegi de mai bine de trei decenii si ar trebui sa rezum, pe de-o parte, sirul de proiecte comune care s-au naruit, pe de alta, sirul de proiecte comune despre care lumea are stire, dar nu la modul cel mai limpede cu putinta. Ar mai trebui sa evoc sirul de carti, articole, studii, pe care le-a realizat mereu impreuna cu cineva: cu Delia Sepetian-Vasiliu, cu Mircea Nedelciu si Mircea Mihaies, cu studentii, absolventii si vedetele de la A treia Europa. Cu ajutorul lui William Totok a descoperit-o pe Ana Cumpanas, celebra Tusa Ana care a devenit eroina romanului Femeia in rosu, bestseller al anilor nouazeci si expresie a prieteniei americano-romane dupa revolutie, atunci cind aceasta incepea sa fie cu putinta. Devenit, gratie aliantei cu Mircea Nedelciu si Mircea Mihaies, manifest al prozatorilor optzecisti, opera exemplara a postmodernismului autohton, cartea Anei Cumpanas ilustreaza consecventa unui program cultural. Femeia din Comlos va ramane o adevarata matusa a postmodernismului autohton.

Gratie dialogurilor cu intelepti ai locului - ai Timisoarei romano-germano-maghiaro-sarbe - l-a redescoperit si a incercat sa redea celebritatea lui Stepper-Tristis, unul dintre autorii care au trait un popas timisorean plin de expresivitate involuntara. Unul dintre scriitorii galaxiei Valeriu Marcu, autor care ar putea sa-si regaseasca, datorita eforturilor Adrianei Babeti, o binemeritata tinerete.

Cred ca pentru inceput, ar trebui sa evoc o Timisoara culturala dominata de doamnele pline de energie, amazoane in cel mai nobil inteles al cuvantului, mereu intr-o batalie a constructiei culturale temeinice, modernizante. Adriana Babeti, Smaranda Vultur, Gabriela Coltescu, Pia Branzeu, Brandusa Armanca, Magdalena Marculescu sunt, deopotriva, eseiste, traducatoare, animatoare, conducatoare de grupuri de tineri aflati in ofensiva culturala - doamne care pot fi descoperite la Viena, Paris, New York, citind, instruindu-se, tinind conferinte, vorbind la simpozioane simandicoase, intervievand liderii politici, culturali ai lumii noastre. Nu stiu daca dansele apartin promotiei optzeciste - as inclina sa spun ca desi, din cand in cand, realizeaza gratioase dialoguri cu liderii optzecisti, desi promoveaza si se sprijina pe eficacitatea grupului, au stilul lor bine diferentiat de a exista, de a se afirma in cultura si in viata sociala. Nu sunt personaje de cenaclu literar. Au un stil, o eleganta care le diferentiaza de creatorii de literatura "generationista".

2. Preistoria unei actiuni culturale

As putea sa scriu ca inainte de epoca de comparatist si reporter, Adriana a trait una de cineast si de prozator laureat cu fel de fel de premii pe la concursurile studentesti. Din 1972 se ocupa de Timisoara culturala, o mitteleuropa in miniatura, in care descopera aliante si ajutoare. Prin anii saptezeci semnam impreuna reportaje despre batranii timisoreni care realizau marile imagini ale orasului si proiectam carti care au ramas pe nu stiu ce fel de benzi de magnetofon. Un alt proiect lasat balta de Adriana Babeti e o carte despre Grupul de la Targoviste - o cercetare ce ar fi putut deveni capitala, fiindca semioticiana dispunea de instrumentele de lucru de care putini admiratori ai lui Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu si Alexandru George dispuneau. Daca n-o sa mai scrie aceasta carte, de pe urmele ei a ramas o corespondenta pe care, cred, si-o va publica odata. Daca nu va publica opul care sa evoce stralucirea grupului targovistean, ar putea tipari un amplu studiu despre Radu Petrescu, una dintre primele ei aliante importante. Una dintre aliantele careia a stiut sa se devoteze cum putini au facut-o.

Tot la inceputul anilor saptezeci inflorea la Timisoara un cerc de semiotica in care era alaturi, cu acelasi entuziasm, de Liviu Ciocarlie, Ilie Gyurcsik si Crisu Dascalu, poeticieni, atunci, nepereche. Era o initiativa care trebuie numita: teoreticiana a avut sansa de a fi mereu intr-o istorie timisoreana care inaugura cai noi - care afirma o modernizare necesara.

Pentru o teorie a textului. Antologia Tel Quel, aparuta la Univers in 1981, a fost prima intreprindere vizibila (ca volum!) a Adrianei Babeti - prima carte importanta pe care o realiza impreuna cu Delia Sepetian Vasiliu. A devenit repede un manual si un loc de intalnire cu teoreticienii improvizati sau de cursa lunga, gata sa se alinieze unei mode sau - mai des - sa profite de o deschidere catre prezentul culturii, al modernitatii sau al postmodernitatii. O alianta spectaculoasa e cea cu un ilustru personaj, invitat pe plaiuri mioritice tot impreuna cu Delia Sepetian Vasiliu, Roland Barthes. Fosta semioticiana pastreaza cu grija scrisori de la autorul discursului indragostit.

Daca nu e optzecista in sensul cel mai clar al cuvantului, Adriana Babeti a contribuit, prin aceste antologii la calificarea promotiei, si asa setoase de cultura. O alta antologie, Dandismul, vine sa explice ce-i cu cateva mari personaje resuscitate de noua elita culturala, eficienta dupa 1990.

Am mai scris despre aceasta antologie, insistand asupra regimului ei pedagogic. E un studiu in care virtutile didactice ale autoarei se manifesta din plin, dupa cum se manifesta si in Bataliile pierdute. Dimitrie Cantemir. Strategii de lectura, teza de doctorat, publicata de editura Amarcord in 1998.

3. Jurnalistica si "instrumente de lucru"

Daca revista Orizont este singura care in ultimii 12 ani nu si-a schimbat conducerea, proiectele, stilul de lucru, dinamica, faptul se datoreste, cred, rolului de liant al Adrianei Babeti. Dupa cum solidaritatea, eficacitatea, disponibilitatea grupului A treia Europa i se datoreaza tot ei. Faptul ca A treia Europa a publicat serii de romane, de eseuri, de antologii, ca a avut o actiune coerenta se datoreaza echilibrului carturarului. Inteligenta directoarei tine si de faptul ca nu a raliat nici o carte, nici o actiune vreunei actiuni politice, electorale, scandalos perdante in Romania ultimului deceniu. A treia Europa nu s-a subordonat vreunui proiect dezlegat de cultura. Profesorul de literatura comparata si-a respectat si isi respecta profesiunea de comparatist. As spune ca din "stilul de lucru" al profesoarei dispare traditionalul subiectivism care, de obicei, cariaza relatia cu studentii si indeparteaza publicul studios. Autoarea vrea sa ofere cai spre buna intelegere a fenomenului cultural, fie ca este al Europei Centrale, fie ca este al unei intimitati timisorene. Interviurile, anchetele, paginile specializate se sprijina pe inteligenta de exceptie a unui pedagog (sau a unui elev) care stie a-si iubi interlocutorul. Vreau sa spun ca "dialogurile" sunt performante ale intelectualului, dar si ale vocatiei artiste.

Intotdeuna dialogurile - interviurile Adrianei au fost "cele mai bune". Si cu Czeslaw Milosz, si cu Al. Paleologu, si cu Vladimir Tismaneanu si cu Susan Sontag si cu Mihai sau Mariana Sora. Ea stie sa-l faca pe subiectul interviului sa traiasca, sa se desfasoare, sa se simta bine vorbind despre sine. Nu stiu de ce nu-si aduna numeroasele tiparituri ziaristice intr-o carte - ar fi una dintre cele mai bune "carti-interviu" din ultima vreme. Are un fel de caldura care-l ajuta pe convorbitor sa fie si sa ramina el insusi. Probabil succesul pe care il are la catedra se datoreaza si acestui har special.

Arme si litere - e o carte pe care am ascultat-o de cateva ori, Arachne si panza, de asemenea. Despre Arme si litere e aproape de realizare si va fi, fara indoiala, una dintre cartile importante ale deceniului. Ea ar implini nu doar proiectul unei erudite, al unui teoretician important, ci si a unui spirit luptator, al unui combatant lipsit de crispare. Un fel de a cutreiera culturile - cele de demult si cele de azi, cele de aici si cele din alte continente - un fel de a evoca si convergentele artelor - literatura, plastica, film - un fel de a imbraca numeroasele costume de razboinic pe care le tine la dispozitie discursul interpretului respira liber in paginile acestui eseu-dictionar. El numeste un stil de a fi alaturi de prietenii, cunoscutii de acum si de odinioara care se numesc Livius Ciocarlie, Gabriel Liiceanu, Petre Cretia, Serban Foarta, Ilie Gyurcsik, Andrei Plesu, Mircea Mihaies, Vasile Popovici si, bineinteles, de inevitabila (inenarabila) echipa de amazoane ale Timisoarei, numita mai sus. A.B. este un om cu un neobisnuit devotament fata de valorile spirituale, cu un bun simt tot mai rar in spatiile culturii, mereu solidar cu cei mari, dar si cu o deschidere catre ceilalti - un spor de intelegere in aceasta lume fragmentata. Spun ca sunt unul dintre colegii ei norocosi - dupa cum norocosi sunt Mihaies, Tolcea, Alexiu, Banciu - cei din echipa Orizont, care au reusit sa ramana, in ciuda atator seisme culturale, o echipa.

4. De la A treia Europa la Enciclopedia Dandy. Si invers.

Studiile despre Eminescu, Jung, Kafka, Barthes, Radu Petrescu, Petre Cretia pun in valoare nu doar eruditia, ci si vocatia critica - talentul hermeneutic al Adrianei Babeti. Exista insa cateva teme "obsedante" ale scrisului ei. Daca prima dintre ele este Timisoara (Europa Centrala) a doua a fi a personajului "dandy" care a inviat, trait, care s-a afirmat si in scrisul de acum trei decenii (si mai bine) al prozatoarei si al cineastei, si in intrebarile jurnalistei si in romanul matusei din Comlos. Si chiar in Dictionarul romanului central-european. Cred ca Dandysmul. O istorie va umili cam tot ce s-a scris despre "fenomenul Dandy": cartea va fi un bestseller. Enciclopedie, dictionar, "carte de invatatura", Dandysmul. O istorie mi se pare un eveniment cultural. Ma bucur sa-i salut aparitia, cu cateva zile (saptamani) inainte de intrarea in librarii.