Deficit de cultura politica

Ocupati pana peste cap cu blamarea vinovatilor pentru neregulile de la referendum, am evitat sa discutam imaginea noastra nelinistitoare din recentul sondaj Gallup (inceputul lunii septembrie), care poate justifica si ea, macar partial, retinerile populatiei din tarile UE fata de integrarea Romaniei. Optiunea pentru o dictatura militara (cca 42%), refuzul institutiilor democratice (procent similar), intoleranta fata de minoritatile sexuale, sansele date PRM si lui C.V. Tudor in proximele alegeri, incapacitatea de reprezentare a extremismului sunt doar cateva exemple (dintre destule altele) care definesc, cred, un deficit semnificativ de cultura politica.

Acum, cand a adoptat agenda euro-atlantica a fostei CDR, PSD, mostenitorul agresivului FSN din primii ani '90, plateste cultul mediatic al lui Antonescu, menit atunci sa anihileze riscul, altminteri inexistent, al reintoarcerii monarhiei, cu o politica de mare agresivitate fata de Regele Mihai. In aceste raspunsuri de la sondajul Gallup apar rezultatele tuturor manipularilor in trist stil comunist din primul regim Iliescu (pe cand Uniunea Sovietica nu se destramase inca si omul care detine de peste un deceniu capitalul maxim de putere politica in Romania inca privea intr-acolo, fara macar sa-i treaca prin minte ca va veni o vreme cand Washington-ul si Bruxelles-ul vor fi capitalele unde se va stradui sa spuna "cine suntem si ce vrem"). Incepand cu campaniile contra minoritatilor, continuand cu sprijinul acordat pe fata publicatiilor extremiste, menite sa distruga imaginea publica a adversarilor din zona politica si mediatica si terminand cu refuzul constant de a informa si educa populatia printr-o televiziune utilizata pe atunci doar ca instrument politic, PSD de ieri, sub vechile lui denumiri (FSN, FDSN, PDSR), a mentinut populatia intr-o precaritate informationala, populata de clisee de propaganda ceausista. Mai mult ca sigur ca oamenii care s-au exprimat in septembrie 2003 pentru o dictatura militara nu au reprezentarea ei exacta, dar isi canalizeaza in aceasta terminologie necunoscuta frustrarile. Ei sunt nostalgicii (mai numerosi decat credem) ai epocii Ceausescu: cei care cu adevarat o duceau mai bine atunci sau macar nu erau frustrati de cei care, sub vazul lor, o duc bine azi.

Cred ca o responsabilitate in aceasta confuzie are si nearticularea unui discurs public coerent, structurat pe mentalitati occidentale. In aceasta furie imitativa, in aceasta noua epoca de forme fara fond - mod clasic prin care se realizeaza, la mari intervale, modernizarea societatii romanesti - nu au fost inserate convingator elementele de baza ale culturii politice curente din tarile democrate. Prin excesele ei, corectitudinea politica se afla in declin in tarile occidentale, inclusiv in America, dar ea a lasat urme palpabile in mentalitati - un alt mod de a gandi relatia cu minoritatile, cu persoanele dezavantajate, fizic si social, eforturi de a controla violenta in familie, ca si in societate, un alt respect fata de faptura umana, inclusiv fata de copii etc. Diabolizarea corectitudinii politice in Romania, inainte de a fi apucat sa fie aplicata, n-a ajutat cultura politica locala, nici n-a venit in ajutorul unor masuri sociale. Termenii in care este pusa la zid sunt simplificatori. La nivelul mentalitatilor, societatea romaneasca plateste in continuare tribut deceniilor de izolare, conservatorismului rural, de lunga traditie si chiar autismului politic, dezvoltat intr-o retorica a ultimului deceniu. Il poti, din pacate, decela si la segmentele de populatie educata. La exilati care, dupa o mare parte din viata traita in Occident, continua sa spuna ca "Romaniei i-ar trebui un dictator (eventual militar)".

La acei tineri plini de dispret fata de elementul politic si civic, a caror precara cultura politica reproduce automat si neconstient clisee din casa parintilor etc. La oameni de buna credinta, fosti votanti CDR sau PD, care se considera europeni, dar au refuzat cu inversunare sa voteze o Constitutie mai buna, indispensabila unei integrari rapide, doar pentru a crea o dificultate partidului de guvernare.

Nimeni nu poate scuza metodele de mobilizare ca cele ale lui Octav Cozmanca pentru a aduna voturile necesare votarii Constitutiei (numirea lui ca presedinte executiv al PSD este inca o proba vizibila a puterii lui Ion Iliescu, care asteapta sa primeasca de la el, "la cheie" PSD, daca Adrian Nastase va ajunge la Cotroceni). PSD este fara indoiala vinovat pentru fraudele de la vot. Dar cea mai mare parte a absenteistilor au dat un vot politic, proba fie de incultura, fie de resentiment politic.

Si astfel, langa fortele de extrema dreapta care s-au exprimat deschis contra Constitutiei (sa amintim conferinta de presa de la Casa Universitarilor la care s-au aflat alaturi reprezentantii PRM, ai Noii drepte, ai Romfestului etc.) s-au alaturat parte dintre votantii opozitiei democrate. Nimic mai definitoriu pentru nivelul scazut de intelegere al lumii in care traim decat faptul ca personalitati din zona societatii civile isi afisau absenteismul ca vot contra unei Constitutii evident mai buna, mai europeana decat cea nerevizuita, justificandu-l prin revolta contra guvernului Nastase.