Depolitizarea, cronica unei ipocrizii neasumate

Depolitizarea a ajuns ca bancurile cu Ceauşescu. Toată lumea le spunea, răspândea, râdea, inclusiv securiştii.

Fruntaşă pe ramură la vorbit despre depolitizare este chiar clasa politică. Timp de 20 de ani, jocul de societate „politizare-depolitizare“ aproape a atins perfecţiunea. Opoziţia critică practicile puterii, dar stă de veghe cu votul, ca nu cumva regulile de bază să se răstoarne. Şi viceversa, când rolurile se schimbă. În ultima lună, am avut cea mai bună dovadă că lucrurile continuă să funcţioneze în aceiaşi parametri. Legea care îşi propunea depolitizarea societăţilor publice de radio şi televiziune a fost respinsă de Senat cu o majoritate care nu lasă loc niciunei îndoieli. Numirea celor trei judecători la Curtea Constituţională a devenit miza „războiului politic“, ca să-l citez pe unul dintre cei mai vajnici inchizitori ai momentului, Crin Antonescu. Aleşii deputaţi au „uitat“ să mai dezbată proiectul privind depolitizarea deconcentratelor, intiţiativă pesedistă, aşa încât acesta a fost adoptat tacit.

TVR şi SRR, la loc comanda!

Eşecul înregistrat, săptămâna trecută, de aşa-numita „lege Turcan“ este doar unul dintr-un lung şir de tentative eşuate de a depolitiza Televiziunea şi Radioul publice. Aşa cum remarca Ioana Avădani, director executiv la Centrul pentru Jurnalism Independent, „în ultimii 5 ani s-au perindat la putere toate marile partide politice aflate azi în parlament. Se pare că nimeni nu are interesul de a vedea în SRR şi TVR instituţii cu adevărat independente editorial şi financiar“. Într-adevăr, respingerea proiectului de lege de către Senat cu 41 de voturi „împotrivă“, 17 „pentru“ şi 14 „abţineri“ merge în această direcţie. Potrivit senatorului Radu F. Alexandru, secretarul Comisiei de Cultură, în plen, PSD şi PNL au votat „împotrivă“, deşi în comisie aprobaseră în unanimitate forma depolitizată a proiectului. Opoziţia nu şi-a explicat „răzgândirea“, dar nici PDL sau UDMR nu au explicat „abţinerile“.

De fapt, atât puterea, cât şi opoziţia s-au temut că prin noua lege, care schimbă sistemul numirilor în Consiliul de Administraţie – membrii lui nu ar mai fi fost desemnaţi potrivit algoritmului, ci de către ONG-uri şi uniunile de creaţie –, aranjamentele politice ar fi devenit mai complicate şi mai nesigure decât în prezent. Mircea Geoană spunea recent la o dezbatere pe această temă că „aşa-zise persoane independente din aşa-zise ONG-uri independente nu reprezintă altceva decât o formă mascată de cotropire politică prin interpuşi“. Deşi nu o recunoaşte oficial, şi PDL se temea de acelaşi lucru, adică de aranjamentele netransparente, în condiţiile unei majorităţi greu de controlat şi ale unei societăţi civile divizate şi în bună parte compromise şi arondate financiar. Raluca Turcan a spus însă tranşant că „ideea depolitizării s-a dovedit că nu poate găsi o susţinere politică în forma ei corectă şi fără compromis“. Dar faptul că PDL nu a fost capabil să ducă la bun sfârşit un demers pe care şi l-a asumat, alături de premier şi de preşedinte, arată că partidul nu a vrut să-şi ia niciun risc în ce priveşte controlul asupra media publice.

Deviza PDL: păstraţi controlul politic

Chiar dacă proiectul de lege ridica multe semne de întrebare, semnalate de mai multe ONG-uri într-un protest comun, rezolva cel puţin două chestiuni importante: departaja funcţia de preşedinte de cea de director general şi elimina, într-o măsură, algoritmul politic. În Consiliul de Administraţie urmau să fie numiţi câte un reprezentant al Academiei Române, al Uniunii Compozitorilor, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiştilor Plastici, al minorităţilor naţionale, al UDMR şi al salariaţilor din cele două instituţii, trei reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din mass-media, printre care Clubul Român de Presă, şi un reprezentant al Preşedinţiei. Unele dintre aceste organizaţii se află în conflict de interese, uniunile de creaţie sunt „direct interesate de promovarea producţiilor membrilor lor pe posturile publice şi de recuperarea creanţelor pe care le au de încasat“, iar Clubul Român de Presă „are în componenţă societăţi de presă cu activitate concurentă la SRR şi TVR“, au susţinut organizaţiile protestatare. În plus, preşedintele CA urma să fie validat prin votul parlamentului, ceea ce ducea inexorabil la candidatul negociat politic. Cu toate aceste neajunsuri, proiectul de lege era un pas înainte, mic şi nesigur, e adevărat. Dar chiar şi aşa, nimeni, nici măcar PDL nu a vrut să-şi asume riscul.

Ce urmează este deja previzibil. Consiliul va fi numit pe actuala lege, iar partidele îşi vor alege oameni „de încredere“ sau care trebuie recompensaţi pentru vreo prestaţie, printre care se vor rătăci şi câţiva profesionişti şi persoane oneste. Care vor fi în minoritate însă.

Tradiţia continuă, începe trocul

Este greu de uitat că, în 2005, propunerile PNL pentru CA-uri au ajuns până la categoria Tudor Barbu şi Dida Drăgan, iar PSD a mers pe mâna lui Andrei Alexandru, colaborator al Securităţii. Refuzul lui Traian Băsescu de a-şi nominaliza reprezentantul în CA până la schimbarea legii şi depolitizarea instituţiilor pare, retroactiv vorbind, o glumă bună. Deocamdată, listele candidaţilor sunt de abia în perioada de concepţie şi, potrivit unor informaţii, PSD şi PNL intenţionează să susţină oameni agreaţi de comun acord. În cadrul negocierilor pentru Curtea Constituţională, UDMR şi-a reconfirmat şefia Radioului public, numele cel mai vehiculat fiind al lui Attila Szasz, actualmente membru CNA. Cât priveşte PDL, se pare că totuşi va merge în continuare pe mâna lui Robert Turcescu. //

Consensul împotriva ANI

După ce au „aranjat“ Legea ANI, parlamentarii nu se grăbesc să dea curs cererii de reexaminare adresată Camerei Deputaţilor de preşedinte. Printre altele, şeful statului solicită ca declaraţiile de avere şi interese să cuprindă şi contractele cu statul derulate de demnitari sau parlamentari. Cum secretizarea declaraţiilor a întrunit consensul aleşilor, este puţin probabil ca legea să fie finalizată în această sesiune. Căci, nu-i aşa?, lupta împotriva corupţiei merge înainte.

Tradiţia politizării

Adoptată de guvernul PDL-PSD şi publicată în MO într-o singură zi, OU 37/2009 prevedea numirea şefilor deconcentratelor în urma unui concurs de management. Metoda a fost brevetată de Eugen Nicolăescu în 2006 şi s-a concretizat în schimbarea directorilor PSD de spitale cu unii portocalii. În 2007, Cabinetul Tăriceanu a dorit modificarea statutului funcţionarului public, la care a renunţat doar la presiunile UE şi de teama scandalului, fiind însă pusă în practică o amplă epurare a PD.

* * *

La vremuri noi, aceleaşi apucături, alţi actori

Acuzele de politizare, clientelism sau corupţie sunt ipocrite şi demagogice când vin dinspre politicieni. Profitând de criză, de necazurile celor loviţi de măsurile de austeritate şi de inconsecvenţa guvernului, opoziţia urlă ca din gură de şarpe: politizare. Strategia e simplă: astfel de acuze au priză la public, în special când există şi niscaiva dovezi în spate. Opoziţia vrea să facă uitate propriile apucături (identice) din perioada când avea puterea în mână şi, nu în ultimul rând, adună capital electoral. PSD a reuşit astfel să îngroape „reţeaua Voicu“, o afacere de partid care vorbea de la sine exact despre dimenisunile şi ramificaţiile uluitoare ale clientelismului şi corupţiei. PNL, căruia nu i-au ajuns funcţiile din nomenclator pentru câte rubedenii, fini, clienţi şi sponsori avea, astfel încât a fost nevoit să inventeze unele noi, pozează acum în fată mare. Cât de sincer este apetitul pentru depolitizare şi cam cum înţeleg să-l pună în practică liderii partidelor se vede din ultimele lor declaraţii şi poziţionări concrete.

Victor Ponta, de exemplu, declara în interviul pentru revista 22, că politizarea şi clientelizarea din perioada 2000-2004 „când aveam creştere economică, când creşteau salarii şi pensii, să zicem că nu erau justificabile, dar erau suportabile“. Adică, atunci când economia suportă corupţia, principiile sunt pasabile. Crin Antonescu, marele caracter care a plutit undeva în alte sfere în timp ce partidul dădea tunuri peste tunuri, susţinea, cu ocazia luptei pentru Curtea Constituţională, că omul pe care dorea să-l impună urma să fie folosit în „războiul politic“.

Nimic din ceea ce se întâmplă acum nu arată că vreun partid sau politician este de bună-credinţă când vituperează împotriva politizării sau că aceste practici vor înceta. Uitaţi-vă la unanimitatea votului dat în 2009 Ordonanţei 37, cea prin care se politizau toate funcţiile din deconcentrate şi la modul în care aleşii au „uitat“ acum să voteze proiectul de lege care propunea rezolvarea chestiunii. Forţat de împrejurări şi de preşedinte, PDL ar putea pune punct politizării şi clientelizării. Va fi însă doar o chestiune temporară. Cum economia îşi va reveni, practicile vor fi reluate. Doar actorii se vor schimba. //