Despre isteria imobiliara

Traim in niste timpuri caracterizate din plin (si) de o adevarata isterie imobiliara. Aceas­ta situatie este doar o simpla mani­fes­tare a romanitatii si a felului ei de a reac­tiona la contactul cu o conjunctura eco­nomica foarte favorabila, cum, pro­ba­bil, Romania nu a mai cunoscut din anii 1930. O asteptare cam lunga, obositor de lunga. Balamucul de acum este total si pentru ca regimul proprietatii a fost pro­fund zdruncinat de avantul revolutionar al Partidului Muncitoresc Roman, ulterior al PCR, pentru ca situatia ambigua sa fie men­tinuta de catre mostenitorul din um­bra al comunistilor, structura FSN-FDSN-PDSR-PSD. Iar scandalurile privind retro­cedarile au curs garla, in flux continuu, de-a lungul intregii perioade de dupa 1990, ideea de retrocedare fiind chiar folosita drept arma pentru a santaja (cazul Re­ge­lui Mihai I). Invazia imobiliarului in viata pu­blica romaneasca este agasanta, chiar daca este un simptom al prosperitatii. Se con­struieste oriunde si oricum. Se cum­pa­ra, se vinde si se cumpara pentru a se vin­de din nou. Se tranzactioneaza. Roma­nia a incetat sa mai fie o tara pentru a se re­zuma la simpla conditie de proiect imo­bi­liar pe care zeci de mii de mici afaceristi sau mari rechini si, din cand in cand, mari grupuri straine o exploateaza, o cumpara, revand, recumpara, intotdeauna cu profit din ce in ce mai mare. O alta explicatie de ce s-a ajuns la existenta unor preturi fan­tastice, apartamentele cenusii din ceau­sistele cartiere din Bucuresti concurand (doar) la pret cu apartamente pariziene sau madrilene (un truism).

Coclauri nelocuite, necunoscute, neci­vi­lizate au ajuns sa se vanda pe sume de zeci de mii de euro, de ai putea avea im­pre­sia ca moneda europeana se cultiva ase­menea florilor de mac pe campurile din jurul caselor, provocand mirarea strai­ni­lor care se intereseaza de o cabana li­nis­tita, undeva la tara, cu doar 20-30.000 de euro (ceea ce starneste ilaritatea agen­ti­lor imobiliari, care se uita la strain ca la un extraterestru). Specula este in floare. La ea ne pricepem cel mai bine. Ciudat este ca piata romaneasca imobiliara re­sim­te doar posibilele tendinte crescatoare si niciodata efectele de scadere ale pietei mondiale (cu toate ca, uneori, ne intre­bam retoric ce avem noi a face cu piata mon­diala). Criza imobiliara si ipotecara din Statele Unite, unde se vand la ora ac­tuala proprietati mai mari decat cele din Romania, dar mai ieftin, pare a atinge prea putin si piata romaneasca. Parca pentru a ma contrazice, stiri pe banda rulanta in mass-media romanesti anunta scaderi moderate ale apartamentelor in Bucuresti, ca urmare, pare-se, a crizei mon­diale, de la 115.000 de euro apar­ta­men­tul cu doua camere la 112.000 de euro. Uriasa diferenta! Dupa ce aceleasi imobile au fost evaluate exagerat cu mult mai mult decat valoarea lor, pretul scade strategic cu 2%. Aspectul profund imoral al tranzactiilor cu terenuri a devenit un su­biect banal pe care-l mai dezbate probabil doar DNA, fara mari sorti de izbanda.

Dupa ce imensa proprietate de stat (fa­brici, hoteluri, echipe de fotbal, magazine) a fost subtilizata cu pricepere de nomen­cla­tura rosie sau fostii experti ai Secu­rita­tii, credeam ca nu mai este nimic de furat in Romania, caci pentru a fura ceva prin­cipala conditie pe care acel lucru trebuie sa o aiba este sa fie atractiv. Ce mai era atrac­tiv dupa ce totul fusese spoliat de maini pricepute?! Dar eram naiv, pentru ca, in noile conditii geo-politice, aceeasi casta a reusit sa profite in principal de stiin­ta lui Iliescu de a-si proteja amicii. Ade­rarea la NATO si UE a constituit, pana la urma, cea mai mare victorie a aces­tei elite nomenclaturisto-securistice, pentru ca s-a pus la adapost de eventuale neplaceri si, mai ales, a reusit sa des­co­pe­re un alt zacamant care merita a fi ex­ploa­tat: insasi tara fizica, terenurile si pa­durile care alcatuiesc Romania, dand ast­fel tonul isteriei imobiliare. Aceasta este in­­sotita si de o transformare lingvistica in con­formitate cu noile timpuri, caci limbajul se muleaza foarte bine, consecvent pe rea­litatea istorica pe care o si insoteste si slu­jeste ca un caine credincios. Nu se mai spune "bloc" sau "cartier de blocuri", suna prea comunist, ci "proiect imobiliar". Oa­menii de afaceri care se ocupa cu ast­fel de lucruri, de multe ori niste simpli ma­fioti reconvertiti, au devenit "dezvoltatori imo­biliari". Casa este din "structura usoa­­ra", un alt eufemism pentru lemn.

Toata lumea a inceput sa se priceapa putin la constructii si, implicit, la tranzactii. Toata lumea stie cat valoreaza la un mo­ment dat casa mostenita, apartamentul in­­chiriat sau cel comunist cumparat la ince­putul anilor 1990 sau livada bunicilor din­tr-un sat la mica distanta de oras. Asfal­tea­za drumul, deci pretul nu va mai fi de 10 euro, ci 20. Introduc canalizare? Ajun­ge terenul la 30. Mai acceseaza un pro­iect pe Masura 322 a Programului Natio­nal pentru Dezvoltare Rurala si vor sa in­troduca alimentarea cu apa? Terenul atin­ge bariera de 50 de euro pentru un metru patrat. Mai este amplasata in co­mu­na si vila Andreei Marin, unde aceasta isi plimba copilul, face petreceri cu cele­bri­tatile din Capitala, pretul poate sari si mai mult, pentru ca, s-a dovedit, celebri­ta­tea lacrimogenei prezentatoare este mult mai rezistenta, durabila, cum se spune acum, decat cea a unui politician ajuns prim-ministru. Subiectul imobiliar a in­­ce­put sa fie la fel de cunoscut si uzitat pre­cum fotbalul sau lumea barfelor vedetelor de mucava, care umplu, de se revarsa, zia­­rele tabloide (din ce in ce mai nume­roa­se).

Trist este ca aderarea la Uniunea Eu­ro­peana nu a adus nicio schimbare po­zi­ti­va nici in acest domeniu, dimpotriva, la­co­mia imobiliara pare a creste progresiv. Se darama prea putine constructii ridicate fara autorizatii, in cel mai bun caz baietii des­tepti se prefac ca intra in legalitate, ceea ce este o jignire la adresa tuturor ce­tatenilor onesti care trebuie sa astepte cel putin un an de zile pentru a obtine toa­te autorizatiile si avizele inainte de a se apu­ca sa ridice o constructie.

Isteria imobiliara este strans legata de poluarea si ura fata de mediul incon­ju­rator pe care o incearca romanii. Din acest motiv ma gandesc serios sa solicit im­perios Ministerului Educatiei sa scoata din materiile predate la scoala orice refe­ri­re la dragostea pentru natura a romanilor. Macar sa nu fim ipocriti. Pentru a construi, po­porul roman, in general, este oricum ori­cand gata sa-si sacrifice mediul incon­ju­rator. De aceea niciun partid ecologist se­rios nu a avut succes electoral in Ro­ma­nia, pentru ca romanilor nu le pasa de me­diul inconjurator, daca i-ar fi interesat subiectul un astfel de partid ar fi fost in parlament si ar fi contat. Probabil ca ceea ce va ramane dupa aceasta perioada de cu­ceriri edilitare va fi o tara pe jumatate desertificata, locuita de o majoritate de oa­meni sarmani care va tremura ori de cate ori va ploua mai mult de o ora pentru ca, evident, constructiile usoare con­strui­te pentru o minoritate bransata aveau ne­vo­ie de lemn, cat mai mult lemn, iar aces­ta nu a fost importat, ci s-a preferat defri­sa­rea iresponsabila a padurilor oriunde s-au gasit. Si unde nu s-au gasit?! Ce zona impadurita de la deal, munte sau cam­pie a fost crutata de sunetul necru­ta­tor al drujbei?! Unde nu se aude sunetul abri­cului?! Distrugem cu hotarare acum ceea ce prindem, pentru ca oricum nu ne duce capul la un alt orizont temporal de­cat acest azi. Nici macar un orizont tem­po­ral rezonabil, durata unei vieti, viata noastra pe aceste pamanturi. Laudabila ni s-a parut campania unui post de tele­vi­ziune de a replanta un milion de puieti, in­­sa problema cu acestia este ca au nevoie de o suta de ani pentru a deveni arbori. James Joyce avea un pasaj relevant in Ulise: "Unde sunt cele 20 de milioane de irlandezi in locul celor 4, triburile noas­tre pierdute? Salvati, zice ceta­tea­nul, frasinul urias din Galway si steja­rul falnic din Kildare, care are trunchiul de patruzeci de picioare gros si un po­gon de frunzis. Salvati copacii Irlandei pentru oamenii viitorului Irlandei pe dea­lurile frumoase ale Eire-ului." Salvati copacii Romaniei pentru oamenii viitorului Ro­maniei... Unde sunt milioanele de me­tri cubi de lemn? Cum va arata codrul, ra­mul peste zece ani? Un cartier rezidential in care vor locui celebrii mingicari ai Ro­ma­niei, fala natiunii...