Devirusarea Romaniei?

Farmacistele batrane care joaca astazi rolul vracitelor de odinioara au uneori dexteritati de politicieni sau macar de diagnosticieni ai vremurilor. Una dintre ele, vrednica locuitoare în cartierul Manastur din Cluj, are teoria urmatoare: virusii care împanzesc astazi Romania, într-o explozie a virozelor si gripelor incontrolabile, au gasit teren propice datorita trupurilor ciuruite ale locuitorilor acestei tari. Ce sunt acelea trupuri ciuruite? Trupurile maturilor care au flamanzit progresiv în ultima faza a regimului Ceausescu, dar si trupurile celor nascuti tot în aceeasi perioada (fetusi care nu erau hraniti adecvat si care s-au nascut tarati etc.). Trupuri peste care a venit si tranzitia cu toate ale ei, uneori cu destula mizerie economica ori financiara. Or, aceste trupuri ciuruite sau terci sunt taramul predilect pentru afluxul de viroze care napadesc astazi Romania din punctul de vedere al sanatatii locuitorilor ei. Dar, previne stimabila farmacista clujeana, nu doar trupurile sunt ciuruite si virusate, ci si mintea, psihicul romanilor. In concluzie, întreaga tara este de fapt virusata, nu doar fizic si psihic, ci si politic. O tara virusata, ciuruita, terci, ca sa folosesc termenii cel putin în chip simbolic pitoresti ai batranei farmaciste din Cluj.

In ce ma priveste, ceea ce constat în ultima vreme, ca pe un semn bun, este totusi sindromul unei devirusari a Romaniei, cel putin din punct de vedere moral. Intrucat evenimentele recente s-au aglomerat în a pune pe tapet chestiuni arzatoare: deconspirarea Securitatii (sper ca jurnalistii si politicienii sa afle macar acum ca termenul corect este acela de deconspirare si nu desconspirare, ca sa îl pronunte totusi adecvat în fata camerelor de luat vederi si în fata natiei), condamnarea comunismului, Legea lustratiei. Toate acestea au fost initiate de societatea civila înca de acum 16 ani, dar la vremea respectiva aceste lucruri nu au avut ecou in randurile unei populatii asupra careia lavajul cerebral izbutise într-o forma rafinata. O populatie care fusese dresata si care reactiona pavlovian, tematoare fata de orice ar fi scos-o din pasivitate, comoditate, orbire. Or, astazi, actiunile si initiativele legate de astfel de lucruri sunt frematatoare si chiar abunda în chip benefic: ma refer la crearea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (în fruntea caruia se afla Marius Oprea), dar si la Comisia numita de Traian Basescu (în fruntea careia se afla Vladimir Tismaneanu) - chiar daca cele doua institutii au luat nastere din rivalitatea între premierul Tariceanu si presedintele Basescu si chiar daca ele risca sa se dubleze, cred ca numai societatea civila va avea de castigat din acest turnir. Este vorba însa si de scrisorile trimise ritualic de Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice, presedintelui Basescu, în vederea obtinerii unei condamnari oficiale a comunismului. Nu în ultimul rand, este vorba de discutarea în sfarsit în detaliu, pe articole, a unei Legi a lustratiei. Tulburarile din CNSAS au indicat si ele ca vremurile sunt în schimbare si ca mentalitatea romaneasca se urneste încetul cu încetul înspre o curatare, înspre o oarecare ravna de aflare a adevarului. Inclusiv fostul director al SRI, Virgil Magureanu, personaj dubios si ambiguu prin prestatia sa de odinioara, recomanda totusi o limpezire a apelor sau macar a dosarelor care se mai afla în custodia SRI. Nu trebuie pierdut din vedere ca institutii deja cu vechime etica, precum Centrul International de Studii asupra Comunismului si Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet poseda arhive importante de istorie orala, care ar putea fi valorificate de cercetatorii interesati de un Raport oficial asupra ororilor comuniste. Chiar daca o rezolutie de condamnare a comunismului nu a fost adoptata de Consiliul Europei, simplul fapt ca a fost pusa în discutie o asemenea chestiune demonstreaza faptul ca subiectul preocupa si ca, la o adica, el ar putea fi reluat într-un alt context si cu argumente mai puternice în favoarea obtinerii unei euro-condamnari cvasi-oficiale a comunismului.

Asa vad eu lucrurile deocamdata, ca pe un vanticel îmbujorat al schimbarii de mentalitate în Romania si ca pe o mobilizare vizibil activa pe terenul odinioara minat al orice însemna atingerea comunismului. Cativa dintre actualii mei studenti clujeni carora le predau un curs despre Gulagul romanesc sunt, însa, mai sceptici în aceasta privinta. Ei nu exclud posibilitatea unei condamnari oficiale a comunismului, dar se îndoiesc de asumarea reala a unei asemenea condamnari. Vorbe, vorbe, vorbe sau, mai pe romaneste spus, palavre, palavre, palavre? Ramane de vazut în timp cum vor sta lucrurile si daca ele tin doar de retorica momentului.