De același autor
Militantismul religios ecologist, importat din Vest, a găsit aici un sol fertil, cu sau fără ajutor rusesc.
Între protestele privind Roșia Montană și cele, mai recente, de la Pungești, legate de gazele de șist, există o mare diferență de principiu, care va deveni tot mai vizibilă. Primele țin de ecologie și de politică. Celelalte se asociază tot mai mult cu ideologia ecologistă, care nu e nici simplă politică, nici știință, ci e o veritabilă religie seculară. Primele proteste vor „să salveze Roșia Montană“: e vorba măcar de ceva precis – un anumit peisaj, situri arheologice, posibilul pericol al revărsării cianurilor. Obiectivele sunt limitate la o localitate și la o mină. Se știe care sunt zăcămintele aurifere, care vor fi beneficiile statului. Se suspectează – deocamdată fără dovezi sigure – existența corupției în rândurile autorităților în favorea RMGC. Mulți consideră, în orice caz, că aceste beneficii sunt întrecute mult de riscuri și de dezavantaje, deopotrivă de mediu și economice. Nu știu dacă au dreptate întru totul. Dar discuția, în cea mai mare parte, se poate purta în termeni rezonabili. Chiar Academia Română și președintele ei, chimist de profesie, s-au pronunțat împotriva exploatării. Oricum, abandonarea proiectului RM nu ar fi decât o chestiune punctuală, deloc decisivă în ansamblul economiei naționale.
Dincolo, în zona Bârladului, lucrurile încep să se arate într-o altă lumină: mai întâi, avem de-a face cu un amestec tot mai straniu și, aș zice, impur de săteni speriați și de militanți ecologiști veniți din diferite locuri, spre a „ridica conștiința revoluționară a maselor“, dacă mi-e permis să folosesc o sintagmă comunistă. Apoi, obiectivul nu mai e limitat: nu se mai „salvează“ de gazele de șist o localitate și nici măcar o zonă, ci „întreaga Românie“, așa cum stă scris pe bannere. Acțiunea a devenit soteriologică; în fapt, vrea să ne salveze pe toți, fie că vrem, fie că nu – de unde și scopul „iluminator“ al activiștilor care știu totul mai bine decât noi toți, cei încă îndoctrinați de „sistem“.
Diferența dintre cele două acțiuni reiese încă și mai clar dacă observăm că, în cazul RM, se dorește neînceperea exploatării, știindu-se deja cât aur există, dar și care sunt riscurile și beneficiile extragerii sale. Dincoace, la Pungești și în celelalte localități, specialiștii nu știu încă nimic precis. Există doar simple conjecturi cu privire la resursele de gaze de șist. Abia urmează, în câțiva ani, să devină clar dacă există gaze de șist, dacă exploatarea lor e rentabilă, care vor fi cheltuielile de mediu etc. Abia atunci se va putea discuta în termeni de costuri și beneficii. Dar militanții vor să ne împiedice să aflăm cum stăm. Se tem firește că, odată ce lucrurile vor fi cunoscute, avantajele vor întrece cu mult riscurile, așa cum se întâmplă în SUA, și acțiunea lor disuasivă va deveni imposibilă, deoarece localnicii înșiși vor deveni parte la beneficii. Scopul lor nu este, prin urmare, acela de a preveni împotriva unor pericole reale, căci atunci ar aștepta, ci acela de a „salva țara“ de păcatul împotriva Mamei natură. Cu acești oameni orice discuție rezonabilă este inutilă: nu poți convinge credinciosul că zeul lui e doar un idol. Și dacă preoții îi sperie pe oameni cu chinurile Iadului, acești preoți ai noii religii a naturii îi sperie, și destul de eficient, cu amenințarea unor boli grave, a cutremurelor, a secătuirii solului, a otrăvirii apelor etc. Dovezile reale, în acest caz, sau în multe altele, sunt de obicei puține, statisticile trucate, comparațiile alese tendențios, raționamentele adesea sofistice, dar ce contează? Un singur exemplu, bine cunoscut de altfel: militanții ecologiști continuă să afurisească organismele modificate genetic și companiile americane care le produc (precum Monsanto) deși de 15-20 de ani nici o singură dovadă nu s-a adus până acum că legumele și cerealele modificate genetic sunt dăunătoare pentru om, ba, dimpotrivă, foametea în unele țări din Africa a fost restrânsă tocmai grație cultivării acestor plante.
Și de cine trebuie să „fim salvați“? Cel puțin, la Roșia Montană, „inamicul“ era o singură companie canadiană, la drept vorbind destul de obscură, și cam atât. În general, protestele din București n-au devenit nici șovine, nici anticanadiene. Dincoace, inamicul real e mult mai mult decât o mare, arhicunoscută companie, Chevron; militanții văd limpede, în filigran, „răul“ absolut: imperialismul american, „Corporația“, Sistemul, străinul, în genere. Nimeni nu poate nega faptul că în Moldova protestele conțin o combinație explozivă de xenofobie autohtonă, instigată și de anumiți oameni ai bisericii, cu antiamericanism, stângism radical și anticapitalism, importate recent din Occident de milianții ecologismului religios. Nu e chiar o coincidență când, pe de o parte, citim un text profund antiamerican al lui Vasile Ernu pe CriticAtac, unde protestele de la Pungești devin o reluare a răscoalei din 1907 împotriva ticăloasei Americi, iar pe de alta, vedem protestatari agitând bannere cu „1907-2013“. Comparații și referințe perfect iraționale; dar ei cred a recunoaște, sub deghizament profan, pe Diavol, care a cutezat să viziteze pământul sfânt al Pungeștilor. Bine că a fost afurisit de popi și ecologiști și, deocamdată, a șters-o cu sondă cu tot!
Nu știu ce rol joacă, dacă joacă, Rusia în acest caz. Dar e limpede că militantismul religios ecologist, importat din Vest, a găsit un sol fertil, cu sau fără ajutor rusesc: o populație săracă, ignorantă, îndoctrinată intens de PSD până acum un an și jumătate împotriva gazelor de șist, care acum constată că a fost mințită cu nerușinare de cei pe care i-a ales la scară locală și națională. Evident că această populație e gata să asculte acum propaganda militanților, care abuzează la rândul lor, în chip nerușinat, de bieții oameni. Diferența e că ecologiștii sunt fanatici, în timp ce politicienii erau oportuniști și duplicitari. Dar fără scrupule sunt și unii, și alții.
Ce ne rămâne de făcut? Cu tot dezgustul, trebuie să susținem aici Guvernul Ponta, cerându-i ca, pe de o parte, să nu cedeze înaintea presiunii militanților ecologiști – fie ei stângiști, fie radicali de dreapta, cu toții xenofobi și antiamericani, pe de alta, să-i convingă pe săteni de propriile lor interese, care merg în direcția exploatării resurselor de gaze de șist, dacă acestea există. Tare mă tem însă că Ponta și guvernul său sunt incapabili de ambele. Între riscul politic în numele binelui public și niște voturi căpătate demagogic, alegerea lui Victor Ponta și alor săi a fost întotdeauna fără echivoc: cu orice preț, voturile! //