Pe aceeași temă
De cativa ani, problema statutului final al provinciei Kosovo domina dezbaterile de pe scena internationala. Intrebarii daca unei provincii, parte a unui stat unitar, i se poate acorda privilegiul de a se transforma ea insasi intr-un stat nu i s-a dat pana acum un raspuns adecvat, deoarece exista temerea ca o asemenea solutie ar crea un precedent in relatiile internationale, rasturnand statu quo-ul existent privind inviolabilitatea frontierelor.
La inceputul acestui an, emisarul special al ONU pentru statutul final al provinciei Kosovo, Martti Ahtisaari, a prezentat un plan de rezolvare a acestei probleme. La ora actuala este singurul document care propune o solutie. Adeptii pastrarii provinciei Kosovo ca parte a Serbiei nu au un plan coerent si nici un mandat din partea comunitatii internationale de a alcatui vreunul.
Potrivit Planului Ahtisaari, Kosovo va trebui sa devina o societate multietnica asigurand respectul drepturilor omului si libertatile fundamentale in cel mai inalt grad, va trebui sa adopte o Constitutie si va avea dreptul de a fi membru in organizatiile internationale. Planul considera ca se impun masuri de protectie a drepturilor celor doua comunitati, albaneza si sarba, care sa asigure participarea comunitatii minoritare sarbe la luarea deciziilor politice. Cuvantul "independenta" este evitat cu grija, iar ratiunea acestei optiuni este usor de inteles.
Incertitudinile Planului Ahtisaari
Un element central al Planului Ahtisaari il reprezinta protejarea patrimoniului cultural si religios. Astfel, daca acest plan ar fi pus in aplicare, 45 de situri religioase (manastiri, biserici si alte situri semnificative ale comunitatii ortodoxe sarbe) ar fi incluse in Zone de Protectie pentru a impiedica orice posibila viitoare distrugere sau degradare. Aceste Zone ar urma sa fie protejate de o forta militara internationala care ar transfera treptat atributiile sale serviciului de politie al Kosovo. Pentru a asigura punerea in aplicare a acestor dispozitii, se intentioneaza crearea unui Consiliu de Implementare si Monitorizare, compus din reprezentanti ai Ministerului Culturii din Kosovo, BOS, OSCE, Consiliul Europei, UNESCO etc.
Kosovo urmeaza sa recunoasca neconditionat prezenta BOS in Serbia, care va avea garantata o deplina autonomie, concretizata printre altele in dreptul de a-si administra proprietatile, in libertatea de circulatie a clerului etc., BOS urmand sa aiba privilegii fiscale din partea Kosovo mai extinse decat alte religii prezente pe teritoriul sau.
Daca, in ceea ce priveste protejarea patrimoniului BOS, prevederile Planului Ahtisaari sunt extrem de generoase, nu la fel se intampla in privinta garantarii libertatii religioase a comunitatii ortodoxe sarbe. Planul se rezuma la a prezenta principii generale, cum ar fi urmatoarele: nu va exista o religie oficiala in Kosovo, iar acest principiu va trebui sa figureze intr-o viitoare Constitutie; toate cultele religioase se vor bucura de autonomie si protectie din partea statului; orice discriminare pe baze religioase va fi interzisa.
Prin comparatie, protejarea patrimoniului religios este considerata a fi mai importanta si demna de a fi reglementata in detaliu decat garantarea libertatii religioase a comunitatii ortodoxe sarbe si a celei islamice albaneze. Planul Ahtisaari porneste, prin urmare, de la premisa ca protectia trecutului este mai importanta decat garantarea unei prezente religioase armonioase in prezent si mai ales in viitor. Avand in vedere distrugerile repetate ale siturilor religioase ale BOS de catre fortele paramilitare ilegale albaneze, dupa 1999, la care reactia comunitatii internationale nu a fost pe masura, ar fi fost de preferat ca Planul Ahtisaari sa includa mai multe masuri de discriminare pozitiva in directia pastrarii identitatilor religioase, pentru a se reveni cel putin la situatia de dinainte de conflictul din 1999. Fara o asemenea solutie, nu se poate vorbi de restabilirea unui climat pasnic interconfesional, ci cel mult de pastrarea situatiei actuale, rezultat al violentei sistematice, si de legitimarea unui lung sir de abuzuri.
Pe de alta parte, nu se poate nega faptul ca autoritatile sarbe, atata vreme cat provincia Kosovo s-a aflat sub administrarea directa a Belgradului, nu au oferit garantii pentru BOS la nivelul celor oferite de Planul Ahtisaari. Retorica nationalista, cultivata atat de comunitatea sarba, cat si de cea albaneza, a tinut mult timp locul solutiilor concrete in directia revigorarii unui climat de normalitate interreligioasa, existent, asa cum se stie, inainte de inceperea ostilitatilor armate.
Planul Ahtisaari a generat reactii contradictorii in Europa. Chiar daca ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, in calitate de reprezentant al tarii care detine presedintia Consiliului European, a dat garantii ca UE va vorbi cu o singura voce in cadrul discutiilor de la ONU privind statutul provinciei Kosovo, Romania, Grecia, Cipru, Slovacia si Spania si-au exprimat rezerve in privinta Planului Ahtisaari. Un Kosovo independent este considerat a fi un precedent pentru minoritatile care aspira la o mai larga autonomie - bascii in Catalonia, maghiarii in Romania si Slovacia. Pozitia Greciei si a Ciprului trebuie inteleasa ca o dovada de solidaritate interortodoxa. Parlamentul European a votat pe data de 29 martie cu o larga majoritate Raportul Lagendijk, care sustine adoptarea Planului Ahtisaari.
Apel la flexibilitate, implicare si dialog
Institutul INTER, fidel principiilor sale de promovare a dialogului interortodox, interconfesional si interreligios, nu sustine adoptarea in aceasta forma a Planului Ahtisaari. Opinia religiilor in problema statutului final al provinciei Kosovo trebuie sa se faca mai bine auzita. In caz contrar, orice formula de compromis nu va avea legitimitate si nu va garanta faptul ca cele doua comunitati - sarba si albaneza - vor convietui pasnic. Sprijinim orice varianta prin care aceasta voce sa se faca mai bine auzita, in conditiile in care provincia Kosovo a fost si este marcata de identitati religioase solide, fiind de sute de ani un spatiu de confluenta, dar si de conflict intre civilizatia musulmana si cea crestina, intre islam si ortodoxie.
Intelegem ca absenta din spatiul public a BOR legata de acest subiect este explicata si prin asperitatile din ultima vreme existente in relatiile cu BOS pe marginea noii Legi a cultelor din Serbia si a statutului comunitatilor romanesti din Serbia (Timoc si Voivodina), probleme in care conducerile republicii si a Patriarhiei Serbiei au dat dovada de o totala lipsa de flexibilitate. In timp ce autoritatile romane admit existenta la Timisoara a unei episcopii sarbesti, incorporata in BOS, autoritatile din Serbia, ignorand orice urma de reciprocitate, acorda episcopului roman al Daciei Felix doar o viza temporara de sedere, reinnoibila, ce-i drept, pentru perioade de 90 de zile, si interzic romanilor din Valea Timocului ridicarea, pe propria lor cheltuiala, a unor biserici in care sa se slujeasca in limba romana. Cazul Kosovo demonstreaza inca o data urmarile unor incrancenari nationaliste duse dincolo de extrem. Iar in momentele istorice de fata, in care se afla pe ordinea de zi a tuturor organismelor internationale viitorul provinciei Kosovo, poporul sarb si BOS risca sa ramana cvasi-izolati. Prin renuntarea in continuare la flexibilitate, reduc sansa ortodoxiei ca, intr-un context european din ce in ce mai secularizat, aceasta sa se exprime cu o singura voce.
Ne-am fi asteptat ca diplomatia romaneasca sa aiba o reactie la Planul Ahtisaari pe baza unei analize temeinice a acestui document. Paradigma exclusiv reactiva a iesit in evidenta si de aceasta data: Romania nu a incercat sa construiasca o varianta proprie, in acord cu partenerii sai regionali, ci s-a rezumat sa se exprime impotriva Planului Ahtisaari, fara a prezenta argumente temeinice. In toamna anului 2005, diplomatia romaneasca anunta ca are un plan propriu privind viitorul Kosovo, prezentat cancelariilor occidentale. Nu se cunoaste nici pana acum continutul acestui plan, daca au existat sau nu consultari in privinta acestuia cu liderii religiosi, mediul academic si societatea civila sau care ar fi fost reactia altor state la acest plan. Reactia intarziata si lipsita de argumente la Planul Ahtisaari este cea mai buna dovada ca un asemenea "plan romanesc" nu a existat de fapt niciodata.
Consideram ca este de dorit ca Romania, in calitate de gazda a celei de-a treia Adunari Ecumenice Europene, sa pledeze pentru preluarea solutionarii statutului final al provinciei Kosovo pe agenda discutiilor care vor avea loc la Sibiu in septembrie.
Orice solutie care poate implica schimbarea componentei teritoriale a unui stat nu poate fi luata decat printr-un larg consens al partilor implicate. Suntem departe de momentul unui asemenea consens. Singura cale pentru a ajunge la o pace de durata in Balcani, implicit in provincia Kosovo, si la o convietuire a religiilor islamica si crestina in aceasta regiune este dialogul. A crea punti pentru ca dialogul interreligios sa se dezvolte este singura garantie ca Europa de maine va continua sa fie un spatiu al tolerantei si pacii si sa respecte in cunostinta de cauza diversitatea religioasa.
(Subtitlurile apartin redactiei)
Lect. univ. dr. Paul Brusanowski - Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu, membru INTER; Gheorghe Buta - judecator, Inalta Curte de Casatie si Justitie, lect. univ. dr., Universitatea Babes-Bolyai", Cluj, membru INTER; conf. univ. dr. Radu Carp - Universitatea din Bucuresti, membru INTER; lect. univ. dr. Picu Ocoleanu - Universitatea din Craiova, membru INTER; lect. univ. dr. Radu Preda - Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj, membru INTER
